de Sorin Dan CLINCI [guest post]

Am fost invitat de către Echipa ATU Consulting, invitație care mă onorează nespus, să îmi aleg o tema de dizertație dintre cele propuse pe un calendar care acoperă întregul an. Tema care mi s-a părut cea mai apropiată de mine, atât din postura de simplu cetățean, cât și din cea de arhitect-urbanist, a fost tema lunii februarie, cea care propune spre analiză raportarea omului la mediul social în care evoluează. Am să încerc să dezvolt acest raport dintr-o perspectivă apropiată mie, și anume aceea de locuire, de om-comunitate.

Raportul individului cu mediul comunitar, modelul de locuire a acestuia și relațiile care apar odată cu modificarea caracteristicilor unei așezări ar putea să explice parțial modul în care înțelegem cei trei termeni (independență – libertate – autonomie) și, mai ales, felul în care judecăm apropierea de alte ființe umane. Pentru a detalia aceste aspecte trebuie să privim locuirea umană în epoca sa de început.

de Diana BERINDEI, trainer ATU Consulting

Există lucruri pe care nu le mai putem schimba, cum ar fi experiențele deja avute, oamenii importanți sau orașul și țara în care ne-am născut. Cu toate acestea, în fața noastră, în fiecare zi avem un peisaj plin cu posibilități, cu lucruri care pot fi schimbate, modificate, create.

de Gabriela HUM, Director executiv ATU Consulting

Este o caracteristică definitorie a existenței umane faptul că ne naștem și vom muri. Ne deplasăm într-un prezent continuu, în veșnica schimbare, având trecutul în spate și viitorul în față.

Gândiți-vă că la naștere am primit fiecare câteva milioane de minute și câteva miliarde de bătăi de inimă cu care am plecat la drum, în călătoria vieții proprii. Timpul este o resursă pe care o primim gratis și despre care aflăm, sau realizăm la un moment dat în viață, că este finită. În fiecare zi, trăim doar 1.440 minute sau 86.400 de secunde despre care aflăm, la un moment dat în viață, că pot fi trăite mai repede sau mai încet, mai plin sau mai gol, mai intens sau mai anost, că ne pot stresa sau ne pot plictisi sau ne pot împlini.

Mai descoperim pe parcursul vieții că dacă timpul fizic îl putem trăi într-un singur sens, timpul subiectiv, poate fi parcurs în ambele sensuri: dinspre prezent spre trecut sau dinspre prezent spre viitor. Încă de la vârsta copilăriei, ne putem dezvolta capacitatea de a utiliza perspectiva temporală în favoarea noastră. Pespectiva noastră temporală are două caracteristici:

de Mihaela BOUTIERE, trainer ATU Consulting

Viaţa e ca o călătorie. O aventură continuă. O oglindă care ne reflectă din când în când cine suntem noi, sau noi în relaţia cu ceilalţi. De când ne-am născut, înaintăm prin propria noastră viaţă: unii cu paşi mici, alţii cu paşi mari. Dar indiferent de mărimea paşilor, nu ne mai putem întoarce, nu putem da timpul inapoi. În această călătorie, unii învaţă atât de multe despre ei, despre alţii, despre viaţă în general, în timp ce alţii par să nu fi învăţat nimic. Şi apare întrebarea firească: ce face diferenţa? Nu ştiu dacă există vreo teorie validată ştiinţific care să ne ajute să înţelegem acest fenomen, dar lăsându-mi intuiţia să dea răspunsul, este deschiderea pe care unii dintre noi o au de a se uita în acea oglindă şi de a conştientiza: Cine sunt eu în viaţa mea? Care sunt rolurile pe care mi le asum? Care sunt lucrurile care îmi plac la mine? Care sunt lucrurile care îmi plac mai puţin la mine sau chiar deloc? Le accept cu uşurinţă sau tind să mă compar cu ceilalţi care sunt altfel şi mă învinovăţesc pentru că nu sunt ca ei?

Majoritatea dintre noi ne dorim să fim buni în tot ceea ce facem: în profesie şi în familie, cu colegii şi cu copiii, cu toţi cei de lângă noi. Avem dorinţa de a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă, simţim compasiune faţă de unii semeni ai noştri şi bucurie atunci când am făcut o faptă bună; toate acestea, alături de multe altele, ne colorează viaţa în fiecare clipă.

de Radu SILAGHI, trainer ATU Consulting

Când renunț la ceea ce sunt,
devin ceea ce aș putea fi.
LAO TZE

Renunță la obișnuințele proprii, dă-ți voie să fii vulnerabil permițându-ți să pierzi o parte din tine, având credința că vei ajunge o alternativă mai bună a ta. Suntem în permanentă schimbare, transformare interioară și exterioară; trăim iluzia stabilității, schimbarea fiind o certitudine.

Schimbarea presupune confruntarea cu propriile limite în care renegociem granițe interioare și exterioare. Este un proces asumat al transformării interioare, un drum al descoperirii de sine în care poți să resimți uneori că totul în jurul tău se prăbușește, se dezintegrează, cu scopul de a face loc unui rezultat mai bun.

Situații mai puțin plăcute pot reprezenta pretexte ale schimbării. Acceptă situații, găsește resurse în tine, speră și crede în viziunea propriei tale direcții. E important să căutăm soluții, resurse și oameni care credem că ar putea să susțină demersul propriu al schimbării. Astfel, vem găsi busola și direcția, preluând controlul a ceea ce suntem și ceea ce vrem să devenim.

de Diana BERINDEI, trainer ATU Consulting

Studii realizate în ultimii ani în domeniul psihologiei pun în evidență trei tipuri mari de fericire: hedonică – viața plăcută; eudaimonia - viața bună și viața cu semnificație/sens. Prima variantă de fericire pe care o putem trăi este cea în care ne implicăm în cât mai multe activități plăcute, reducând din cele neplăcute. Stilul acesta de a trăi viața este specific culturilor vestice. Aici, fericirea este definită în termenii realizărilor, prin tendința de a diminua stările negative și de a crește afectul pozitiv (Nansook Park, Christopher Peterson, Martin E. P. Seligman, 2004). Marele dezavantaj al hedonismului este acela că s-ar părea că este ereditar, prin urmare poate fi puțin influențat de noi, iar emoția se habituează. La un moment dat, ne dorim tot mai multe și tot mai multe activități sau lucruri care să ne facă plăcere, care să umple nevoia de fericire.

de Meda GHERMAN, trainer ATU Consulting

Încrederea stă la baza oricărei relaţii fie ea de prietenie, de dragoste sau profesională. Încrederea are mai multe dimensiuni din perspectiva aceluiaşi individ: încrederea în sine şi încrederea în ceilalţi.

Sentimentul de încredere în sine este relaţionat cu respectul de sine. Să te respecţi înseamnă să te placi pe tine însuţi, să te accepţi cu aspectele percepute ca fiind pozitive sau negative şi să îţi accepţi propriile limite şi posibilităţi. De asemenea, respectul de sine înseamnă să te accepţi ca fiind fundamental bun.

Încrederea este atât o variabilă emoţională, cât şi una socială. Încrederea emoţională se referă la faptul de a putea împărtăşi propriile sentimente fără teama de ridicol sau de dispreţ. Încrederea socială implică riscul de respingere individuală sau de grup, de criticare a altora sau de a fi criticat şi testarea relaţiilor.

de Răzvan GOGA, trainer ATU Consulting;

DECIZIE = hotărâre luată în urma examinării unei probleme, a unei situații etc., soluție adoptată (dintre mai multe posibile); rezoluție. DEX

„Salut, Cristi! Aș vrea o ciocolată de mentă și două pungi de pufuleți pentru copii... mergem la plimbare și ne oprim ca de obicei în parc unde fetele se distrează de minune împărțindu-i cu rațele și porumbeii."

„Doar atât?", mă întreabă vânzătorul zâmbind.

„Da... cred că da...", răspund surprins de întrebarea lui, intuind însă din atitudinea lui c-ar mai fi ceva.

„Păi și apă?... data trecută ați ajuns uscați de sete că doar pufuleții și plimbarea cer apa!"

„Așa e. Ai dreptate, Cristi. Dă-mi te rog și două sticluțe de apă."

Luăm decizii la fiecare pas și o facem cu o ușurință, lejeritate și nonșalanță surprinzătoare. Ne gândim de multe ori în grabă și decidem de parcă ar fi viața altcuiva încheind însă întotdeauna cu un „Doamne Ajută" izbăvitor. Până și definiția cuvântului decizie, care recomandă examinarea problemei sau a situației, a fost uitată parcă într-un dicționar prăfuit și neadaptat rigorilor și vitezei vieții moderne. Și cu toate astea: