Skip to main content
Jurnal »

De la munca de la birou, la munca de oriunde

10 iunie 2022
scris de:
Deține doar ceea ce poți purta mereu cu tine: limbi cunoscute, țări cunoscute, oameni cunoscuți. Lasă-ți memoria să îți fie geantă de călătorie

Pentru mulți dintre noi, munca de acasă, până în 2020, era o fantezie. Însă odată cu perioada pandemică, ne-am mutat biroul acasă și am început să visăm la ce libertăți ne oferă această modalitate de a lucra – work from home sau remote work. Apoi am început să ne întrebăm dacă există diferențe între cei doi termeni.

Dacă aruncăm o privire pe motoarele de căutare, remote work poate însemna munca de acasă, munca din spații de birouri comune, din alte locații decât cea a firmei angajatoare sau munca din alte țări decât cea de rezidență (fie pentru că suntem în delegație, fie pentru că am ales ca o perioadă să muncim din altă parte).

Din ce în ce mai des, se folosesc termeni diferiți pentru munca de acasă (work from home), respectiv remote work sau munca din afara biroului și din afara casei. Și acest lucru se întâmplă deoarece sunt aspecte diferite de care este necesar să ținem cont atunci când muncim din altă parte decât de acasă.

Am fost curioasă cum este să muncești din altă parte decât din propria țară. Și nu pentru că nu am mai făcut-o și în trecut (mulți dintre noi am lucrat fiind în delegații în alte țări), ci pentru că a pleca pe o perioadă mai lungă de timp (3-6 luni) și a lucra din altă parte, necesită o altfel de pregătire și un altfel de mindset.

Când munca de acasă devine munca de oriunde?

Am întrebat 3 prieteni care au lucrat pentru o perioadă de timp din Europa, respectiv din Asia, cum a fost pentru ei această experiență. Cum s-au pregătit pentru ea? Care a fost cea mai mare provocare și ce ar face diferit dacă ar repeta această experiență? Iată mai jos răspunsurile lor.

1. Cum te-ai pregătit pentru munca din altă țară?

După ce am primit OK-ul de la job să lucrez remote, am verificat condițiile de ședere și de muncă din Indonezia. M-am interesat în mare de cazare, dar nu am închiriat nimic pe termen lung dinainte, ci doar când am ajuns acolo. Și a fost o decizie bună. M-am informat în legătură cu conexiunea de internet, de care depindeam ca să lucrez. Apoi mi-am organizat depozitarea lucrurilor din România, pentru că urma să lipsesc o perioadă mai lungă.


Mi-am închiriat o cameră la hotel pentru prima săptămână ca să mă acomodez și să văd cum arată orașul. M-am interesat de conexiunea la internet și de cartelele de telefonie mobile din țară. Am căutat comunitatea de expați și am intrat în contact cu ei. De aici, am aflat multe aspecte ale muncii din țara respectivă. Cu unii dintre ei chiar m-am văzut în cele 3 luni de muncă remote.


Natura muncii mele necesita, în primul rând, o conexiune la internet de calitate. Dacă merg într-un loc cunoscut, știu la ce sa mă aștept: cunosc locația, împrejurimile, dar și calitatea internetului. Dacă aleg să merg să lucrez dintr-un loc necunoscut, primul lucru la care mă uit este calitatea internetului în locația respectivă. Bineînțeles că pot apărea surprize și atunci trebuie să mă gândesc la soluții de backup: internetul de pe telefon sau un coworking space în zonă.

Al doilea lucru pe care îl consider important este spațiul în care lucrez. De obicei, încerc să găsesc un apartament cu un dormitor și cameră/spațiu separat pentru muncă. La fel ca acasă, a avea un spațiu separat pentru job mă ajută să mă concentrez mai bine și să separ activitățile zilnice. Un alt lucru important sunt device-urile de pe care lucrez. În timp, mi-am dat seama că laptopul nu este suficient pentru mine și am nevoie și de un monitor portabil. A durat un pic până mi-am găsit setup-ul potrivit pentru călătorie.

2. Care a fost cea mai mare provocare a acestei perioade?

Găsirea unei locuințe de închiriat pe termen lung, pentru că orașul în care am lucrat era o destinație foarte dorită de turiști.


A fost obișnuirea cu fusul orar (+6 ore față de România), dar după 3-4 zile am reușit să intru în ritm.


Trezitul de dimineață din cauza diferenței de fus orar. În cazul meetingurilor matinale, o diferență de fus orar de 2 ore se simte. Nu sunt neapărat o persoană foarte matinală. Până acum, locurile din care am lucrat aveau maxim 2 ore diferență. Nu am planificat să merg să lucrez din locații mai îndepărtate, dar cine știe, poate va funcționa mai bine. Merită încercat.

3. Ce ai face diferit data viitoare?

Data viitoare mi-aș face mai puține griji în legătură cu organizarea și aș alege o destinație mai retrasă și mai aproape de natură.


A fost și o a doua oară, în aceeași țară, dar într-un alt oraș. A fost diferit, însă lucrurile de bază deja le știam, așa că acomodarea a fost mai ușoară. Ce aș face diferit, ar fi să mă interesez din timp de zonele pe care le pot vizita în jur, să am un plan stabilit înainte de a ajunge la locație.


Data viitoare aș fi mai atentă la locația aleasă. Dacă aleg să merg să lucrez din altă parte, îmi place să încerc să fac și lucruri un pic diferite decât acasă. Îmi place să fac o pauză de cafea pe terasă și să admir peisajul. Îmi place să mănânc la prânz în oraș, din când în când, și să mă bucur de atmosfera locală. Ca să fac lucrurile acestea, trebuie să am localurile potrivite gusturilor mele aproape de zona în care lucrez. Mi-am dat seama că nu îmi place neapărat să lucrez dintr-o locație strict turistică. Caut să aleg locații care au și un iz de oraș, în care se întâmplă lucruri interesante, lumea e mai activă și viață culturală bogată.


În concluzie, schimbarea locației de muncă o facem pentru a schimba ceva în viața noastră. Așadar, este nevoie ca munca să fie însoțită de planuri legate de unde muncesc, ce facilități am în zonă, cum arată locația/orașul, ce pot face după orele de muncă. E o combinație interesantă între muncă și vacanță. Lucrurile se complică dacă alegem o astfel de variantă și avem familie. Însă cu un plan bine făcut, lucrurile se pot întâmpla.

Recomandă și altora