Jurnal »

Learning and Development crafting – întâlnirea #6

28 iunie 2021
scris de:

Ajunși la mijloc de an, în cadrul celei de-a șasea întâlniri L&D crafting din 2021, le-am avut invitate pe Zamfira STAN și Alexandra-Iulia POP, pe care ne-am bucurat să le ascultăm împărtășind din experiența lor. Zamfira și Iulia au dezvoltat, în cadrul unui proiect pilot, un produs de training în compania în care lucrează. Rând pe rând, ne-au prezentat etapele prin care au trecut, precum și dificultățile pe care le-au depășit pentru a implementa cu succes proiectul lor de L&D.

Încercând să găsească un model de team facilitation adaptat industriei în care activează și care să poată fi ușor de aplicat, abordarea lui Patrick Lencioni – consultant organizațional – s-a dovedit a fi cea mai potrivită.

În cadrul acestei întâlniri, discuțiile au pornit de la definirea clară a colaborării, care este diferența între colaborare și cooperare și de ce e important să le analizăm cu atenție.

Colaborarea, conform teoriei lui Lencioni, este o competență definită prin cinci comportamente. Dezvoltate în mod echilibrat și sănătos, aceste comportamente duc la creșterea colaborării și performanței, formând o echipă coezivă:

  • Încredere
  • Conflict
  • Angajament
  • Responsabilitate
  • Rezultate

Ce caută „conflictul” în această listă? E bine, aflat la polul opus armoniei artificiale dintr-o echipă, conflictul este tocmai cheia către toate celelalte comportamente dezirabile, contribuind, în primul rând, la consolidarea încrederii.

Iulia și Zamfira ne-au împărtășit experiența lor în acest proiect pilot de L&D, modul în care au realizat analiza echipei, oferirea de recomandări și intervenția propriu-zisă. În final, ne-au lăsat și cu o temă de gândire: Ce ne predispune la conflict pe fiecare dintre noi?

Răspunsul, oricare ar fi el, poate fi germenele unei mai bune colaborări!


Prezentările au avut loc în cadrul proiectului L&D crafting. Scopul acestuia este de a dezvolta comunitatea specialiștilor în L&D din Cluj (și nu numai).

Recomandă și altora

Newsletter

website meșterit cu de omnivision.ro