Skip to main content
Jurnal »

Learning and Development crafting – întâlnirea #2

15 februarie 2023
scris de:
L&D

Ne-am bucurat să ne revedem la cea de-a doua întâlnire a atelierelor L&D Crafting din acest an, cu atât mai mult cu cât am avut-o din nou ca facilitator pe Carmen TEODORESCU, de această dată din rolul de trainer certificat PCM – Process Communication Model.

Workshopul susținut de Carmen ne-a făcut o introducere în PCM, un model care ne ajută să ne dăm seama de modul în care comunicăm, să ne îmbunătățim procesul de comunicare și implicit comunicarea în training, coaching, management și orice alte contexte în care suntem implicați.

Dezvoltat de către psihologul american Taibi Kahler, care la rândul său a pornit de la modelul lui Eric Berne, PCM a fost utilizat timp de 20 de ani de către NASA în formarea și recrutarea astronauților. În prezent, este aplicat de către foarte multe companii de top din întreaga lume. Modelul combină analiza comportamentală cu tipurile de personalitate și tehnicile de comunicare, utilizând un limbaj specific și metafore proprii.

Am început atelierul prin a defini fiecare cheia succesului, iar asta ne-a arătat, printre altele, cum vedem fiecare dintre noi comunicarea și relaționarea cu ceilalți, ce e cel mai important pentru noi și ce ne motivează pe fiecare.

Carmen ne-a ghidat apoi în recunoașterea celor 6 tipuri de personalitate definite de acest model și în identificarea modului caracteristic prin care comunică fiecare, iar noi am încercat să ne dăm seama care este stilul care ne caracterizează cel mai mult și cum am putea să ne folosim mai des și mai eficient punctele forte.

Având în spate peste 40 de ani de cercetare, PCM este un model care, cu toate că este foarte clar structurat și cu termeni bine definiți, insistă și asupra aspectului etic al utilizării sale: să se evite etichetarea, generalizarea sau „reducerea” celorlalți la o anumită tipologie. Deși modelul este structurat în 6 tipologii, fiecare persoană este până la urmă o combinație unică de elemente flexibile. De aici apar dificultățile în comunicare, însă, odată înțeles și aplicat modelul, apar și oportunitățile reale de dezvoltare și îmbunătățire a comunicării.


Prezentările au avut loc în cadrul proiectului L&D crafting. Scopul acestuia este de a dezvolta comunitatea specialiștilor în L&D din Cluj (și nu numai).

Recomandă și altora