Crăciunul a fost și va rămâne pentru totdeauna un „joc infinit”. Sărbătoarea Crăciunului există de milenii și, indiferent de generațiile care s-au succedat, de culturile care au sărbătorit-o și de multitudinea tradițiilor pe care le întâlnim în preajma acestei sărbători, Crăciunul va dăinui veșnic.
Dar ce înseamnă jocul infinit și ce legătură are acesta cu Crăciunul, cu viața noastră și cu leadershipul, în particular? Termenul de „joc infinit” a fost introdus de James P. Carse și ulterior, explorat și interpretat de Simon Sinek. Caracteristicile principale ale jocului infinit sunt:
Și dacă așa arată jocul infinit, oare cum arată jocul finit? Aici vedem că abordarea se schimbă substanțial:
Viața noastră este o succesiune de jocuri finite și de jocuri infinite. Depinde de noi să alegem modul în care le jucăm. Familia este un joc infinit. Educația și dezvoltarea reprezintă, de asemenea, un joc infinit chiar dacă, din păcate, se transformă de multe ori într-un joc finit atunci când notele, calificativele sau certificările sunt principalele motive pentru care intrăm în acest joc.
Companiile cărora am ales să ne alăturăm pot avea abordarea unui joc infinit atunci când pun accentul pe contribuția pe care o au în societate pentru clienții, colaboratorii și/sau partenerii lor și mai puțin pe a învinge competiția, a fi cei mai buni, a face cel mai mare profit sau orice altă abordare de tip pierdere/câștig.
Nu e nimic greșit în a-ți dori să fii bun în ceea ce faci. Standardul face însă diferența dintre jocul finit și cel infinit. Iar atunci când standardul e altă companie pe care să o învingi, alt coleg/ă cu care concurezi pentru locul 1, înseamnă că ai ales un joc finit. Dacă standardul este să oferi cele mai bune servicii pentru clienții tăi în raport cu un profil pe care-l consideri excelent, dacă obiectivul companiei e mai presus de un podium (bazat pe câștig/pierdere), ai ales un joc infinit.
Te invit acum la un exercițiu de imaginație pentru care vei avea nevoie de ceva de scris, deschidere și puțină reflecție.
Gândește-te la un leader (pe care-l cunoști sau nu) care promovează jocul infinit în echipa/compania pe care o conduce. Acum, notează principalele caracteristici/aspecte care recomandă această persoană ca leader infinit.
Simon Sinek (autor și consultant) este unul dintre promotorii abordării de tip joc infinit în afaceri și implicit în leadership. El susține că sunt cinci fundamente cu ajutorul cărora un leader poate să conducă o echipă/companie, bazându-se pe conceptul de joc infinit. Aceste fundamente sunt:
Îți propun să revenim acum la modul în care ai considerat că arată leaderul care promovează jocul infinit.
O bună prietenă de-a mea, leader infinit, a preluat în 2017 conducerea unei companii nou înființate. Compania activează în domeniul e-commerce pentru segmentul B2B și la momentul înființării, a fost privită cu scepticism atât de specialiștii în domeniu, cât și de potențialii clienți. Cu sufletul la gură, dar cu încredere enormă, s-a apucat de treabă.
A început prin a invita în echipă oameni care aveau același spirit, aceeași direcție și care credeau, la fel ca ea că e-commerce-ul poate să fie un game changer în industria respectivă atât pentru clientii B2B, cât și pentru consumatorii finali. Aceasta este CAUZA DREAPTĂ la care au aderat încă de la început toți cei care s-au alăturat acestei provocări. Echipa a crescut repede, învățând din propriile greșeli, asumându-și de multe ori responsabilități noi și bazându-se unii pe ceilalți ca într-o familie. S-a creat astfel sentimentul de siguranță psihologică. Conceptul de ECHIPĂ DE ÎNCREDERE a prins viață. Ca business în toată această călătorie, compania condusă de prietena mea a avut un RIVAL – o altă companie pe care a respectat-o mereu pentru profesionalism și care a provocat-o să ducă afacerea la un nivel care a depășit și cele mai optimiste așteptări.
Abordarea pe care a avut-o prietena mea în conducerea companiei în toți acești ani nu a fost una comodă. Asta, pentru că a fost nevoie de SCHIMBĂRI STRATEGICE pe care le-a susținut cu curaj, chiar dacă prețul putea fi debarcarea ei din fruntea companiei și poate chiar punerea în pericol a afacerii. Din fericire, aceste schimbari au dat roadele așteptate și asta pentru că deciziile nu s-au bazat pe hazard, ci mai degrabă pe o abordare disciplinată, documentată și susținută de toți membrii echipei.
O apreciez enorm pe prietena mea pentru mesajul de leadership și de business pe care-l transmite. Pentru mine, ea este un leader infinit în adevăratul sens al cuvântului, iar leaderii de acest fel lasă amprente adânci în sufletele celor din jurul lor.
Acestea seamănă cu urmele pe care Moș Crăciun le lasă în zăpada proaspăt așezată în Ajun. Într-un fel, Moș Crăciun e un leader infinit. El, împreună cu toată echipa lui de încredere crede în bunătate și generozitate. Aduce bucurie în condiții grele iar Grinch, rivalul lui, se asigură de fiecare dată că-l provoacă la maximum să găsească soluții pentru salvarea Crăciunului.
Cu toate astea, Moș Crăciun nu a renunțat. Poate am renunțat noi la el, crezând că magia pe care o aduce nu mai există. Poate la fel procedăm și cu acei leaderi care promovează jocul infinit. Mai avem o speranță însă: că ei, leaderii infiniți, la fel ca Moș Crăciun, nu vor renunța niciodată la noi.
J.J. Rousseau 8, 400327
Cluj-Napoca, România
Localizare pe hartă
+40 744 623 236
office @ atuconsulting.ro
website meșterit cu ❤ de omnivision.ro