Skip to main content
Jurnal »

„Pe tine ce te face să zbori?” – Dark Cockpit de Cdt. Emil Dobrovolschi și Octavian Pantiș

18 februarie 2020
scris de:

Creativitatea poate fi întâlnită oriunde și în orice domeniu. Deși aviația este un domeniu cu rigori ce ne ajută să ajungem în siguranță în diferite locuri din lume, ideea de a face o paralelă între regulile de zbor, importanța lor și leadershipul „la sol”, scoate în evidență un nivel înalt de creativitate al autorului.

Dark Cockpit este o carte ce merită citită și numai pentru a simți plăcerea cu care autorul scrie despre profesia lui și despre experiențele lui ca pilot! O carte ce merită citită de către cei care conduc echipe, pentru paralelele pe care Cdt. Emil Dobrovolschi le face între a pilota un avion și a face leadership într-o companie. O carte ce te prinde și îți pune zâmbetul pe buze, îți dă de gândit, te face să reflectezi la ce înseamnă responsabilitate, reguli, atitudine, comunicare și leadership.

Am avut onoarea de a zbura cu Cdt. Emil Dobrovolschi în 2015, de la Istanbul la București. Scriam atunci pe facebook, fără să știu că îl voi și citi într-o bună zi, că apreciez la el modul în care își conduce aeronava și echipa. Ne-a întâmpinat la intrarea în avion alături de colegii din crew, iar după decolarea avionului ne-a prezentat echipajul, pe fiecare în parte (de obicei se spune doar: „dl comandant X și întregul echipaj…”).  În timpul cursei, a avut grijă să ne îndrume pe ce parte să ne uităm pentru a admira Marea Neagră și Dunărea. Scriam pe atunci că „mă simt ca într-o excursie cu autobuzul, una din excursiile acelea în care înveți din ceea ce trăiești”.

Zilele acestea i-am citit cartea și abia am lăsat-o din mână. Dark Cockpit este o carte despre comunicare, despre leadership, despre respectul față de oamenii pe care îi conduci și despre responsabilitate. Cu multe paralele între ce efecte poate avea comunicare incorectă sau ineficientă în avion și cum o neglijăm „la sol”, despre importanța atitudinii și a asumării responsabilității atunci când oamenii își lasă viața în mâinile tale (Dar oare doar atunci? Dar când își lasă business-ul pe mâinile tale? Sau banii?). Despre respectul pentru fiecare dintre oamenii din echipă, indiferent cât de „neimportant” poate părea jobul lui.

„…După ce închidem ușa avionului și decolăm spre destinație, numai noi suntem cei care putem rezolva problemele apărute și asta numai lucrând împreună, coordonat. Nu există membru al echipei care să fie în plus și nimeni nu este dat la o parte. Știm că trebuie să ajungem în siguranță la destinație, zbor după zbor, misiune după misiune, indiferent de context.”

Am rămas cu câteva exerciții de auto-reflecție pe care vă recomand să le faceți, după ce citiți cartea, ca să aveți detaliile:
– Unul dintre ele ne întreabă, după ce ne explică domnul comandant care sunt cele 4 forțe care fac un avion să zboare, cum arată aceste forțe în viața noastră: tracțiunea, portanța, rezistența la înaintare și greutatea?
– Atunci când crești și conduci o echipă, imaginează-ți că îi crești pentru a pilota un avion de la o destinație la alta. Ți-ai lăsa familia pe mâna lor?
– Autorul face o serie de recomandări legate de leadership pe care vă îndemn să le citiți pentru că sunt de impact în contextul descris de autor. Cinci dintre ele, legate de comportamentul liderului, sunt următoarele:

  • fii stăpân pe tine;
  • fii respectuos cu toată lumea;
  • ascultă și apoi decide, tinând cont de ce ai auzit;
  • ia atitudine în fața unui comportament nepotrivit, oricât de mărunt;
  • arată-te dispus să înveți;

Scoase din context par a fi „de bun simț”. Însă dacă citești ce impact au aceste comportamente atunci când conduci o echipă la bordul unui avion, realizezi cu adevărat valoarea lor!

Întrebarea de la final e de dus cu noi, cu fiecare dintre cititori: Pe tine ce te face să zbori?


Literatură recomandată:

1. Cdt Emil Dobrovolschi, Octavian Pantiș (2019) – Dark Cockpit, editura Publica, https://www.publica.ro/octavian-pantis-emil-dobrovolschi-dark-cockpit.html
Photo credit: https://pixabay.com/photos/plane-trip-journey-explore-841441/

Recomandă și altora