Jurnal »

Anul 2020 – Anul Creativității

12 ianuarie 2021
scris de:

La ATU, anul 2020 a fost despre provocări și despre oportunități de dezvoltare. Dar mai ales despre creativitate, dimensiune pe care ne-am propus să definească minutele petrecute în proiectele de suflet, în întâlnirile online și în toate acțiunile strategice stabilite la început de an.

Poate că nu a fost deloc surprinzător că în toate schimbările pe care le-am propus, dar și pe cele care le-am întâlnit spontan, creativitatea a avut un rol esențial, atât în adaptarea noastră ca membri a unei echipe diverse, cât și a echipei în sine. Am împărtășit împreună prin creativitate, comportamente adaptative și am reușit să păstrăm actualizate toate scopurile noastre comune de a fi promotori ai învățării asumate.

Deși mare parte din activitatea noastră s-a mutat în mediul online, am constatat cu bucurie că există o deschidere și în această direcție. Ne-am întâlnit des pentru a împărtăși din pasiunile noastre. Astfel, am învățat despre socionomie, despre limbajul persoanelor cu deficiențe de auz, despre cum să avem un stil de viață sănătos (atât emoțional, cât și alimentar). Am învățat cum să ne organizăm mai bine bugetul, am înțeles cât de importantă este inteligența emoțională, dar și modul în care oferim feedback. În plus, am explorat prin joc boardgame-uri create special pentru echipă de către colegii noștri.

La final de an, câțiva dintre colegii noștri au împărtășit ce forme a luat creativitatea pentru ei în 2020:

În anul 2020 a fost nevoie îndeosebi de creativitate – pentru a rezista psihic, moral, emoțional… Am reușit să-mi exprim creativitatea prin proiectele pe care mi-am pus amprenta, acestea fiind strâns legate de domeniul Social Media. O altă formă de exprimare a creativității a fost să găsesc soluții sau o a doua ieșire din provocări care păreau aproape imposibile de rezolvat/descifrat.


Am desenat mult pe Jamboard. Am creat module noi de training, am gândit exerciții care se potrivesc în online. Am gândit evenimente și am participat la evenimente care mi-au dat idei noi. Am desenat felicitările de Crăciun pentru prieteni.


Anul 2020 mi-a provocat creativitatea aproape la fiecare pas pentru că a fost nevoie să adaptez cam tot ce făceam. De aceea, exprimarea potrivită pentru mine a fost: „Cum pot face altfel? Cum pot adapta? Cum pot înlocui?”


În primul rând, prin și în munca mea de zi cu zi. Dar destul de mult și în bucătărie… inventat/adaptat rețete.


În contextul ATU, prin articolele care le-am scris, prin pregătirea workshop-urilor interne și prin Luni de poveste. În plan personal, prin cadourile pregătite pentru colegii de la firmă și pentru cei apropriați.


Cu stânga înot/Cu dreapta dau din picioare/Acte, dosaresau „Soare înghețat/Nepăsare fluidă/Dublu douăzeci” sau Euforie – masca deasupra ochilor/Panică – masca pe gură”.


În acest an am tradus cumva creativitatea ca și reinventare. Am reușit să privesc lucrurile mici, simple, ca elemente definitorii pentru schimbarea perspectivei. Anul creativității a fost pentru mine anul în care m-am descoperit mai mult decât oricând, pentru că mi-am permis să explorez mai mult. Au fost mai multe călătorii interioare, uneori susținute de cele exterioare, în care am descoperit fie oameni extraordinari, fie situații pe care le-am crezut de mult uitate. A fost anul în care mi-am permis mai multe acorduri și dezacorduri de chitară, mai multe rânduri scrise în jurnal, mai multe fire împletite și câteva bătăi de inimă în plus.


M-am adaptat la munca și viața online. A fost nevoie de multă creativitate pentru a face asta. Am învățat, am exersat, mi-am dezvoltat abilități pe care în mod obișnuit le-aș fi refuzat. Am „improvizat” cu creativitate: pictat, scris, gătit, aranjat casa , etc.


Am încheiat anul așa cum l-am început, marcat de creativitate prin participarea la o sesiune despre storytelling. Am desenat anul 2020 în culori vii și umbre care să ne amintească de impactul pe care l-a avut asupra noastră (dar și cum l-am impactat noi) și am făcut planuri pentru anul 2021, Anul Încrederii la ATU.

Recomandă și altora

Newsletter

website meșterit cu de omnivision.ro