Skip to main content
Jurnal »

AHA moments #12

10 decembrie 2020
scris de:

Dezvoltată de Steve Grossman și Katherine Catlin cu scopul de a induce o stare de joacă/conectivitate între membrii unei echipe înainte, dar și în timpul sesiunilor de brainstorming, această tehnică poate fi folosită cu succes în echipele mici și medii, dar și în cele mari, atâta timp cât sunt organizate în sesiuni diferite.

Metoda Supereroilor

Ideea este simplă. Fiecare dintre membrii grupului aleg un rol al unui supererou și privesc o problemă existentă din perspectiva puterilor supranaturale pe care acesta le posedă.

Ca și pași în implementarea acestei metode, putem identifica:

1. Distribuirea descrierilor Supereroilor către membrii grupului.

2. Alegerea unui personaj și asumarea identității acestuia pe parcursul sesiunii de către fiecare participant.

3. Descrierea de către fiecare membru al echipei a personajului ales, cât mai detaliat posibil. Ce puteri speciale are, care sunt punctele tari, punctele slabe și obiceiurile de a acționa.

4. După ce fiecare supererou este descris, membrii grupului folosesc informațiile primite ca puncte de reper pentru generarea de idei (și pentru identificarea celor mai potrivite tehnici de generare a ideilor) în vederea rezolvării unei probleme existente.

5. Membrii grupului întreabă pe rând fiecare supererou cum ar putea folosi superputerile și abilitățile sale pentru a putea rezolva problema și a le nota pe cartonașe care pot fi lipite pe un panou pentru a fi văzute de toți cei implicați.

După finalizarea exercițiului se recomandă a se face debriefing prin întrebările:

  • Cu ce ne-a ajutat acest exercițiu?
  • Care a fost cea mai mare provocare?
  • Ce putem aplica mai departe din ce am descoperit după acest exercițiu?
  • Ar fi util de aplicat și în alte sesiuni?

Abordarea acestei metode are un impact mai puternic în grupurile caracterizate de deschidere și în care membrii echipei se cunosc mai în profunzime. Uneori, în grupurile în care aceste elemente sunt mai puțin prezente, unii membri ar putea fi reticenți în a participa la acest exercițiu, deși ar putea fi o tehnică bună de a însufleți astfel de grupuri.


Bibliografie:

1. 101 Activities for Teaching Creativity and Problem Solving, Arthur B. VanGundy, 2004

Recomandă și altora