Lupta fluturelui sau Ce trece prin pereţi?

.

de Szeréna SEER, trainer* ATU Consulting

Se spune că dacă iubeşti cu adevărat pe cineva, lasă-l să plece.
Dacă se întoarce, e al tău.
Dacă nu, atunci nu a fost niciodată...
 
... sau tocmai îşi bea cafeaua cu cineva mai frumos şi mai drăguţ ca tine.

De ce ne e atât de greu să dăm drumul? La unii ne e greu cu lucruri, obiecte, la alţii cu amintiri, iar la alţii, cu oameni. Ne ţinem cu dinţii de eşarfa cumpărată la prima călătorie cu prietenul, de aparatul de cafea care ne face şi spumă de lapte, de masa de birou veche de la bunici... de prietenii care îşi găsesc alte drumuri şi se despart de noi, de orele petrecute cu un iubit vechi, care ne-a lăsat singuri pe lume (sau cel putin aşa ne-am simţit la momentul respectiv), de momente netrăite şi visate în decursul anilor...

Filosofiile din orient ne spun că, dacă nu vrem să suferim, să nu ne agăţăm de nimic. Oare au dreptate?

Dar noi protejăm tot ce am trăit, tot ce am cunoscut, tot ce considerăm al nostru. Totul a devenit parte din noi. E ca şi cum ar fi al nostru. Este al nostru. Și tocmai prin această legătură devenim vulnerabili. Ni se face teamă că dacă vom da drumul la ceva cunoscut, de fapt, vom lăsa în urmă o parte din noi. Şi la noi, la noi, nu vrem să renunţăm.

Un mentor spiritual mi-a spus odată: „De fapt, nimic nu e al nostru cu adevărat. Nici casa, nici partenerul, nici măcar copiii pe care i-am făcut. I-am primit doar cadou, să avem grijă de ei până învaţă să se îngrijească singuri.” Deci, ce protejăm de fapt? Iluzia că avem controlul? Iluzia că avem ceva al nostru? Iluzia că nu suntem singuri?

Şi cum încercăm să protejăm? Ridicăm un gard, o barieră, un perete – simbolic sau chiar fizic – în jurul „obiectului/elementului/fiinţei" protejate. Să nu intre nimic periculos, să nu ni-l fure nimeni, să nu îl strice nimeni... Adică blocăm tot ce ar putea intra sau ieşi. Blocăm tot ce ne-ar putea forţa la o altă perspectivă. Blocăm tot ce ne-ar putea învăţa, influenţa, schimba, dezvolta.

Butterflies

 

Să ne imaginăm momentul de transformare a unui fluture. Să ne gândim că am vrea să îl protejăm, aşa că l-am ajuta noi să iasă din pupă, să nu îşi chinuie aripile. Dar fluturele astfel „ajutat" nu ar putea zbura niciodată. El are nevoie de lupta lui ca să-şi întărească aripile.

La fel şi noi.

 

Ştim cu toţii că nu există schimbare fără durere sau suferinţă. Blocând durerea, blocăm dezvoltarea, creşterea şi - implicit - viaţa. Iar tot ce se opreşte din creştere, moare.

Dar oare cum ar fi dacă nu am mai proteja trecutul, amintirile, oamenii? Oare suntem destul de puternici ca să ne lăsăm câteodată „în voia sorţii”? Oare ce ni se întâmplă dacă dăm drumul la tot ce nu ne ajută, dăm drumul la control şi ne aruncăm în necunoscut?

Până ne adunăm curajul, stăm confortabil cu pereţii noștri, crezând că ne protejează, că ne oferă siguranţă şi astfel nimic nu ne poate răni. Dar, ca să citez o colegă, pereţii nu doar protejează, ci şi izolează. Astfel, ne trezim că nu mai lăsăm experienţele şi emoţiile să treacă prin noi... ne trezim că refuzăm tot ce e nou şi necunoscut, refuzăm pasiunea, libertatea, iubirea... Refuzăm Viaţa!

Ştiu că e de neconceput să ne lăsăm toţi pereţii şi să fim atât de vulnerabili, fără nicio protecție. Să încercăm să vizualizăm pentru început că am construi treceri prin acești pereţi: una, două, cinci - fiecare cât simţim că putem duce. Să închidem ochii şi să ne închipuim că suntem un simplu observator care înregistrează tot ce vede, tot ce simte... Ce se întâmplă lângă aceste treceri? Cine intră? Ce iese? Poate scăpăm de ceva ce nu ne-a folosit; poate primim ceva, ce ne dă mai multă Viaţă...

Să ne gândim pentru o secundă la proprii noștri pereţi şi să vedem ce putem câştiga din construirea unor treceri...

Și apoi, dacă mai simţim vreodată impulsul de a proteja sau de a bloca, să ne amintim că vremurile pe care le-am trăit, emoţiile pe care le-am simţit, oamenii pe care i-am cunoscut, rănile care ni s-au format în suflet – toate ne-au învăţat, ne-au format. Astfel, cu ajutorul lor, am devenit de fapt ceea ce suntem azi.
Aşa că, în loc să ne agăţăm de ei, vă propun să ne bucurăm de cine am devenit pe parcurs. Şi dacă e cazul, să le dăm drumul, ştiind, ca pe NOI nu ne putem pierde.

Iar în golul care rămâne în urma lor, să adunăm alte şi alte experienţe, amintiri, emoţii, pasiuni... care din nou să ne transforme, să ne crească și, poate cel mai important, să ne ţină în Viaţă.

*Szerena SEER este formator în cadrul cursului de Consilier pentru Dezvoltare Personală.

Vă invităm cu drag să vă abonați la Newsletterul nostru! Cel mult de două ori pe lună vă vom trimite articole, resurse și informații utile pentru dezvoltarea personală și profesională.
Please wait

Copyright © 2013 - 2015 ATU Consulting