Încredere, convingere, acceptare sau despre cum fiecare vede în jur ce are în suflet

.

de Szerena SEER, trainer ATU Consulting

În această lună, în ATU, ne-am îndreptat atenția asupra conceptelor de încredere, convingere, acceptare. La o primă vedere, pare că nu au foarte multă legătură între ele. Și totuși...

În acest articol, aș dori să le atingem înțelesurile, să ne uităm la ele din mai multe perspective, să ne îndoim, să analizăm, să facem legături și să ne punem întrebări.

Să începem prin a ne pune câteva întrebări și a gândi răspunsurile din perspectiva vieții noastre: Ce înseamnă să avem încredere? La ce ne ajută? Cum ne simțim dacă nu avem încredere în noi sau în ceilalți? Cum stăm cu încrederea în viața noastră de zi cu zi? Pe o scală de la 1 la 10: câtă încredere avem în noi? Dar în ceilalți? Când ne-am pierdut încrederea? Când am câștigat-o?

Atunci când vorbim de încredere, adesea ne gândim la ea din două perspective: încrederea în noi și încrederea în ceilalți. Dacă ne uităm la definiții, încrederea în ceilalți înseamnă un sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva, iar încrederea în noi înseamnă sentimentul de siguranță față de puterile proprii.

Deși cele două concepte par a fi diferite, ele au câteva lucruri în comun:

  1. În primul rând, amândouă tipuri de încredere fac parte din zona spirituală a sufletului nostru, din acea zonă unde se află și credințele, sensurile, valorile, raportarea la viitor, perspectiva noastră despre lume și univers. În acest sens, a avea încredere înseamnă a avea un sentiment adânc de liniște, senzația că lucrurile vor merge bine.
  2. În al doilea rând, cele două au o rădăcină comună privind riscurile pe care ni le luăm și protecția pentru care le folosim. Atunci când nu avem încredere în noi, de fapt, ne protejăm pe noi înșine de la posibilele eșecuri. Mai bine nu facem anumite lucruri decât să fim nevoiți să facem față unei nereușite. În acel moment, lipsa încrederii ne ajută - sau credem că ne ajută - să evităm eșecul. În cealaltă situație, în care nu avem încredere în alții și ne punem întrebarea - De îmi este, de fapt, frică? – ajungem tot la răspunsuri de genul: să nu mă rănească, să nu mă dezamăgească, să nu mă înșele, deci și în acest caz ne uităm la noi, ne protejăm pe noi înșine.

Există o poveste despre un bătrân înțelept, care stătea la marginea unui oraș cu discipolii săi.
Într-o zi, s-a apropiat de ei un călător și i-a întrebat: „Cum sunt locuitorii acestui oraș? Vin de departe și caut un loc unde să mă opresc.” Înțeleptul îi răspunse: „În acest oraș, toți locuitorii sunt oameni răi, care te vor fura, te vor înșela...Trebuie să ai mare grijă cu ei.”
Într-o altă zi, s-a apropiat de ei un alt călător și i-a întrebat: „Cum sunt locuitorii acestui oraș? Vin de departe și caut un loc unde să mă opresc.” Înțeleptul îi răspunse: „În acest oraș, toți locuitorii sunt oameni buni, care te vor ajuta la nevoie, te vor asculta, te vor înțelege și te vor accepta ușor. Poți avea o viață frumoasă în acest oraș.”
Discipolii s-au uitat unii la ceilalți, nu înțelegeau răspunsurile înțeleptului.
A trecut un timp și, la un moment dat, iarăși s-a apropiat de ei un călător, cu aceeași întrebare. Înțeleptul îi răspunse și la acesta: „În acest oraș, vei găsi și oameni buni, și oameni răi. Unii îți vor fi prieteni și te vor ajuta, iar alții te vor dezamăgi.”
Discipolii nu mai puteau răbda de curiozitate și l-au întrebat pe înțelept: „Cum de ai dat trei răspunsuri diferite la cei trei călători? Nu sunt oamenii din acest oraș aceeași în fiecare situație?”
Înțeleptul le-a răspuns: „Fiecare vede în jur, ce are în inimă. Primul călător era un om rău, deci el asta va găsi oriunde merge. Al doilea avea inima curată, el va găsi peste tot oameni buni, care să îi fie de ajutor. Iar al treilea călător avea și bunătate, și un pic de răutate în suflet. El le va găsi pe amândouă în oameni.”

Concluzia din perspectiva încrederii: Dacă nu avem încredere în noi, nu putem avea nici în ceilalți. Dacă avem încredere în noi, va fi mai ușor să avem și în ceilalți. Sau altfel spus: Încrederea nu înseamnă să știu că totul va merge bine, ci că eu voi fi și dacă lucrurile merg rău.

***

Să ne uităm la următorul concept al triadei, cel al convingerilor, printr-un exercițiu:

  • Spuneți primele 5 lucruri care vă vin în minte la întrebarea: De ce anume sunt convins?
  • Acum gândiți-vă la ce vă ajută aceste convingeri și unde vă creează dificultăți în viață.

Deseori, convingerile pot fi colac de salvare în momente grele de viață. Pot fi resurse acolo, unde încrederea nu mai ajunge. Ne pot da puterea necesară să mergem mai departe și să ne vindecăm de răni. În același timp, ele ne pot închide

În momentul în care sunt convins de ceva anume, automat am închis ușile spre alte posibilități. Gândiți-vă la convingerile voastre din exercițiul de mai sus și vizualizați cum reacționați dacă cineva vă prezintă un punct de vedere diferit față de convingerea voastră. Cum reacționați? E ușor să ascultați? Să înțelegeți? Sau vă simțiti frustrați, agitați, plictisiți?

În anumite situații, a avea convingeri poate fi tot o formă de protecție: dacă nu accept să văd și alte căi decât ale mele, pot să o aleg pe cea mai comodă/cea mai cunoscută pentru mine, deci să nu risc. A vedea mai multe posibilități, înseamnă că poate va fi nevoie să aleg una. Să mă decid. Și cum fiecare decizie este și o pierdere, iar pierderile dor, nu întotdeauna ne dorim să le facem față.

Pe de altă parte, dacă nu văd alte posibilități, nu învăț, nu mă dezvolt. Dacă nu mă dezvolt, nu pot să shimb, nu pot să îmbunătățesc, rămân la același nivel. Deci putem chiar spune că una din condițiile dezvoltării noastre ar fi să avem cât mai puține convingeri și cât mai multă curiozitate.

Se spune că atunci când nimic nu e sigur, totul este posibil. Cum ar fi, să trăim cu această convingere?

Convingerile le găsim și în teoriile de personalitate. Conform teoriilor lui Adler, fiecare persoană își dezvoltă personalitatea printr-un fel propriu, proces care a fost numit stil de viață. În teoria despre stilul de viață, Adler spunea că acesta se compune din patru tipuri de convingeri:

  1. Conceptul despre sine - convingerile despre cine sunt eu;
  2. Sinele ideal - convingerile despre cine ar trebui să fiu;
  3. Imaginea despre lume - convingerile despre ceilalți și ce cred că așteaptă ei de la mine;
  4. Convingerile etice – convingerile despre cum ar trebui ceilalți să se comporte, codul personal de bine și rău.

În psihologia lui Adler, stilul de viață înseamnă același lucru ca și termenul de personalitate în alte teorii. Stilul de viață spune cine suntem, ce suntem și ce ne-am dori să devenim.

În continuare, vă invit la un moment de autocunoaștere și să răspundem la următoarele întrebări:

  • Cine sunt eu?
  • Cine ar trebui să fiu?
  • Ce vrea lumea de la mine?
  • Ce este bine?
  • Ce este rău?
    din punctul meu de vedere?

Răspunsurile la aceste întrebări determină cum ne trăim viața, ce atitudine avem și ce decizii luăm pe parcurs.

***

Acceptarea. Mi se întâmplă des ca atunci când vorbesc despre importanța acceptării, oamenii să nu fie de acord, să nu își dorească să accepte ceea ce au trăit, ce au experiențiat de-a lungul vieții. La început, nu am înțeles motivul lor și am început să îi întreb. Am aflat că foarte mulți oameni consideră acceptarea egală cu renunțarea, cu a se da bătuți, cu a nu mai face schimbări.

Paul Tournier spunea că: „Acceptarea vieții unui om nu are nimic de-a face cu resemnarea. Nu înseamnă a fugi din luptă. Din contră, înseamnă a o accepta așa cum vine, cu toate handicapurile eredității, suferinței, ale complexelor psihologice și ale nedreptăților." Dacă accept ce am trăit înseamnă că nu mă mai lupt cu fantoma ei, nu mai cheltui energie pe furie, tristețe, rușine și alte emoții care mă seacă de viață. Cu toate astea, îmi dau șansa să mă vindec.

De obicei, considerăm că este mai dificil să acceptăm lucrurile negative din viață: Să acceptăm că viața noastră a luat-o pe alte direcții decât ne-am visat. Să acceptăm că nu suntem perfecți. Să acceptăm feedbackul negativ. Să acceptăm că îi putem pierde pe cei dragi. Să acceptăm că nimic nu durează permanent.

Pe de altă parte, în experiența mea de până acum, am văzut mulți oameni care aveau dificultăți în a accepta ceea ce era bun în viața lor: Să accepte un cadou cu inima deschisă. Să accepte un ajutor de la cei dragi. Să accepte că au parte de momente frumoase. Să accepte că merită să primească de la viață tot ce au visat. Să accepte că sunt speciali.

Dacă vă recunoașteți în aceste situații, aveți lucruri, momente, oameni etc. în viața voastră pe care nu îi puteți accepta, închideți ochii pentru o secundă și închipuiți-vă că de mâine sunteți capabili de acceptare maximă. Cu liniște și calm în suflet. Vă treziți dimineața: Ce s-a schimbat în viața voastră? Cum arată viața voastră acum? Unde sunteți? Cine e lângă voi? Cum vă simțiți? Dacă vă place cum arată viața voastră așa, vă puteți întreba ce anume v-ar ajuta să devină realitate.

***

Ne-am uitat până acum la conceptele de încredere, convingere și acceptare, vă propun să căutăm legăturile dintre cele trei, prin prisma teoriei adleriene.

Ladybug-Ryan-McGuire

În primul rând, dacă avem convingeri puternice pozitive despre „Cine sunt eu?”, asta ne dă încredere în propria noastră persoană. De exemplu, dacă am convingerea că sunt puternică, asta mă va ajuta să am încredere atunci când întâmpin dificultăți. La fel, dacă avem convingerea că suntem capabili să deosebim corect între bine și rău, poate ne simțim corecți, vrednici, buni etc., ceea ce iarăși contribuie la încrederea în noi.

Dacă am convingerea că „ceea ce ar trebui să fiu” sau „ce așteaptă lumea de la mine” este foarte diferit de „ceea ce sunt”, aceasta poate să îmi cauzeze conflicte și întrebări. Poate să cauzeze încredere scăzută în mine. Pot să simt că nu sunt destul de bun, că nu sunt/nu voi fi acceptat de către ceilalți.

În schimb, dacă - indiferent de convingerile mele legate de propria mea persoană – pot accepta ceea ce sunt (cu toate calitățile și defectele mele), pot accepta că ceea ce vrea lumea de la mine este interpretat subiectiv din perspectiva mea și nu e întotdeauna real, pot accepta că sunt bine așa cum sunt și, cel mai important, este să pot să fiu eu însumi/însămi, pot să-mi accept nivelul de încredere și să ajung la un echilibru și calm interior, la care puțini au ajuns până acum.

Mult succes!

Bibliografie:
Adler, A. (2009). What life could mean to you. The Psychology of Personal Development (Trans. Colin Brett). Oneworld Publications;.
Adler, A. (1935). The fundamental view of Individual Psychology. International Journal of Individual Psychology, 1, 1– 8;
Airinei, Camelia. Psihoterapie adleriana - articol online
Watts, Richard (2003). Adlerian, Cognitive, and Constructivist Therapies: An Integrative Dialogue. Springer Publishing Company;
 
foto Ryan McGuire via gratisography
Vă invităm cu drag să vă abonați la Newsletterul nostru! Cel mult de două ori pe lună vă vom trimite articole, resurse și informații utile pentru dezvoltarea personală și profesională.
Please wait

Copyright © 2013 - 2015 ATU Consulting