După mai bine de an de întâlniri cu echipa doar în format online, acest friguros început de septembrie ne-a strâns la o întâlnire la care, cu emoții și multe gânduri pozitive, ne-am revăzut față în față la Casa Olarului Daniel Leș din Baia Sprie, Maramureș.
Pe data de 7 iunie am sărbătorit ziua ATU, anunțând cei 16 ani împreună (minus 2020 pe care l-am scos din calcul, pentru că nu ne-am văzut deloc față în față). Acum, bucuroși de revedere, am decis să celebrăm totuși 17 ani de ATU Consulting într-un cadru de vis, așteptat de 2 ani de întreaga echipă.
Prima dimineață (zi) ne-a strâns roată în jurul maestrului Daniel Leș (și a roții olarului), care ne-a făcut o introducere în arta meșteșugului cu lutul. De dinafară pare simplu. Însă când am pus mâna pe lut, am descoperit că lutul e ca omul: e nevoie să fii atent, fin, respectuos la fiecare mișcare. După spusele lui Daniel Leș, cel mai simplu obiect pe care îl poți crea la început este o farfurie. Așadar, fiecare dintre noi, copii și adulți, ne-am meșteșugit propriile vase. După amiaza am dedicat-o explorării satului și a împrejurimilor, vizitând Lacul Albastru.
Iar a doua zi, duminică, 5 septembrie, am pornit dis de dimineață într-o tură revigorantă de 12 km până la Creasta Cocoșului, rezervație aflată în Munții Gutâi din Maramureș. Deși pașii au fost mulți, nu i-am simțit, bucurându-ne de natură și urmând sfatul panourilor întâlnite pe drum, acela de a asculta liniștea.
Atemporalitatea arhitecturii, a caselor restaurate de Daniel Leș, a pavajelor din Baia Sprie și a oalelor ciobite, ne-a adus aminte cât de important este să lăsăm natura și timpul să-și desăvârșească opera. Și mai ales, cât este de valoros să ne conectăm la viața adevărată, cea de dincolo de pereți și monitoare, măcar din când în când.
Mulțumim maestrului Daniel Leș și Casei Olarului pentru ospitalitate, colegilor noștri, copiilor Mara POP, Alexandra și Mara GOGA, Tudor și Petru STOIAN, Toma și Marina DAMIAN pentru că ne-au umplut de energie. Mulțumim lui Robert Alex CAIA pentru minunatele fotografii.
Albumul publicat pe pagina de Facebook ATU Consulting, îl puteți găsi AICI.