Octombrie a fost luna dedicată proiectului Luni de poveste… la Cărturești! Aflat la a doua ediție, evenimentul a adus cu el cinci seri de luni în care am discutat despre comunicare, emoții, timp și schimbare și ne-am bucurat să vedem implicare și interes din partea celor aflați în sală.
Am simțit că este o perioadă bună să facem o călătorie în trecut, să retrăim serile de luni petrecute în compania traineilor ATU și să ne amintim de cele cinci subiecte preluate din feedback-urile participanților de la prima ediție a evenimentului „Luni de poveste… la Cărturești”.
Luni, 2 octombrie, deschideam evenimentul cu atelierul Despre inteligența emoțională la (locul de) muncă și ne bucuram de interesul crescut pentru acest subiect, iar trainerul care ne-a condus timp de două ore în această călătorie a fost Gabriela HUM.
În 9 octombrie ne-am întâlnit cu Paula OPREA și am discutat despre schimbare, etapele parcurse și cum ne simțim în procesul de adaptare. Toate acestea au fost cuprinse în al doilea atelier – Din culisele managementului schimbării – pași în adaptarea la situații noi.
Cel de-al treilea atelier, Feedback și asertivitate în situații dificile, a avut loc în 16 octombrie. Ana PASCARU a ales să ne vorbească despre cum asertivitatea, până la urmă, ține de modul în care reușim să aducem în comunicare propriile valori.
Pentru seara de 23 octombrie, Răzvan GOGA a pregătit, pentru cele două ore, o discuție despre Managementul timpului – prioritizarea de luni. Participanții de la acest atelier au avut surpriza de a-l avea în față, alături de Răzvan, pe unul dintre primii români care a traversat înot strâmtoarea Gibraltar, Călin CHIPRIANOV. Timp de câteva minute, Răzvan și Călin au discutat despre procesul de prioritizare al unui înotător și care sunt riscurile sau posibile consecințe ale alegerilor lui în timpul competiției.
Pe 30 octombrie, finalul evenimentului a fost marcat de atelierul Cosminei CÂMPEAN: Auzim, dar ascultăm? …sau de ce avem două urechi și o singuă gură. Alături de Cosmina, am vorbit despre ascultarea activă, care sunt piedicile pe care le întâmpinăm, recomandări în a adopta un astfel de comportament, precum și beneficiile acestuia, iar atelierul a fost construit într-o atmosferă de ascultare activă din partea trainerului pentru participanții din sală.
La final de eveniment dorim să spunem MULȚUMIM tuturor celor care ne-au ajutat să transformăm serile de luni în… Luni de poveste!
Dacă ați fost la cel puțin unul dintre cele cinci ateliere Luni de poveste… la Cărturești, ne-ar ajuta mult feedback-ul vostru cu privire la acest proiect!
Mulțumim mult celor care ne-au fost alături și în această ediție în calitate de parteneri: Librăria Cărturești Cluj (pentru găzduire, suport, colaborare și ceaiul aromat care a contribuit la crearea cadrului de poveste), Editura Publica & Editura Trei (pentru recomandările de cărți pentru fiecare atelier în parte), Cluj.com & BunaDimineata.ro (pentru că ne-au ajutat să promovăm evenimentul online) & Learning Network (pentru suținere).
Mulțumim celor care, cu ochi de artist, au imortalizat atât de bine momente speciale din cele cinci ateliere: Dan TĂUȚAN (atelierele #1, #2, #4, #5,) și Grigore SÂNTĂMĂREAN (atelier #3).
Mulțumim fiecărui membru al echipei ATU care s-a implicat și ne-a ajutat cu organizarea, pregătirea, promovarea atelierelor, precum și pentru susținerea colegilor!
Cu ajutorul lui Lucian HUM și Paul DIȚIU, o parte din înregistrările video ale atelierelor sunt publice aici.
Încheiem aici această ediție, dar… Povestea continuă!