Skip to main content
Jurnal »

[Mindset de parteneriat] cu Andrei COROVEI

29 iunie 2023
Mindset de parteneriat 1 Norina Bogdan

Ultimii ani au adus în focus ideea de a organiza călătorii de training, nu doar intervenții unice de învățare. A călători în lumea trainingului înseamnă a descoperi care sunt nevoile unei echipe, a face un design de training care să se desfășoare în mai multe etape și a te asigura, ca trainer, că participanții transferă în practică ceea ce au învățat.

Ce aduce cu sine o călătorie de training este accesul la situații de zi cu zi din experiența participanților. Astfel, trainerul poate lua uneori rolul de facilitator (stimularea participanților în descoperirea experiențelor și modurilor de abordare a unor situații din activitatea lor), de mentor sau trainer (aducând informații noi și/sau instrumente noi de lucru). Uneori este și consultant, intervenind în viața echipei în perioadele dintre sesiunile de training sau după ce programul s-a încheiat. Desigur, la solicitarea participanților.

Unul dintre clienții cu care am început să organizăm călătorii de training este Qubiz. Fie că au fost la Cluj, fie că au fost la Oradea, trainingurile au adus împreună membri de echipă, team leaderi și manageri, cu scopul de a antrena abilități de oferire și primire de feedback, respectiv abilități de leadership situațional. Mai jos, câteva cuvinte despre ce au însemnat aceste călătorii de training pentru Qubiz, ne-a scris Andrei COROVEI – technical manager și participant activ la sesiunile organizate la Cluj.


Parteneriatul cu ATU a început ca urmare a două nevoi pe care le-am identificat în organizație. Prima a venit din zona de leadership, unde developerii care au făcut pasul înspre zona de lead au simțit nevoia unei formări despre ce presupune noul lor rol. A doua nevoie a venit din zona comunicării asertive. În urma unui training pilot despre tehnici de feedback, am constatat mari beneficii în colaborarea dintre noi.

ATU a venit în ajutorul nostru cu un training format din patru module, numit Leadership Academy și a tratat teme precum:

  • Organizare si planificare;
  • Stress management;
  • Modele de leadership (situațional, SCARF și altele);
  • Comunicare (prin construire de relații, tehnici de coaching, feedback, advice).

În sesiunile cu puternic accent practic, am împărtășit opinii, am dezbătut puncte de vedere, ne-am uitat înspre modelele de leadership pe care le admirăm și am asimilat tehnici care ne fac mai buni ca leaderi.

În zona de comunicare, toți colegii trec sau au trecut prin trainingul de feedback. Aici învățăm să ascultăm feedbackul celorlalți colegi și să oferim opinia noastră atunci când simțim că lucrurile pot fi îmbunătățite. Fiind axat mai mult pe exerciții, beneficiile programului se văd imediat. De exemplu, unul din exerciții constă în oferirea de feedback team lead-ului.

În încheiere, colegul nostru Șerban, absolvent al Leadership Academy a sumarizat experiența: La finalul trainingului, pe lângă cunoștintele pe care le-am dobândit, am rămas cu un vibe de cum să abordăm situațiile (prevăzute și neprevăzute) care apar în viața unui team lead. Amândouă programele au adus un beneficiu imediat și ne uităm cu interes spre următoarele programe pe care le vom rula cu ATU.

Despre proiect


Lucrurile se schimbă mereu. Iar odată cu schimbarea, vine și nevoia de adaptare și regândire a proiectelor și programelor de învățare în funcție de participanți, de nevoile echipei și/sau ale companiei, pentru ca trainingul livrat să fie util, valoros și de impact.

Mindset de parteneriat este un proiect prin care ne propunem să aducem în discuție efectele pozitive ale colaborării, văzute prin prisma partenerilor și clienților ATU, cu focus pe dezvoltarea continuă, inovare și învățare.

Andrei COROVEI este technical manager la Qubiz – companie cu care colaborăm de dinainte de pandemie, dezvoltând împreună traininguri pentru echipele de team leaders.

Recomandă și altora