Ca elev sau ca student adesea am fost „bombardați” cu informație (uneori multă, alteori nouă, alteori și multă și nouă) ce necesită a fi învățată repede. Ne setăm ca termen pentru finalizarea învățării un test sau o teză sau un examen. Și de câte ori ne-am trezit că am dat testul, teza, examenul și nu ne mai aminteam nimic sau aproape nimic din ce am învățat? Uitarea este un proces natural. Creierul ne crede: dacă îi spunem că învățăm pentru examen, el reține până la examen. Apoi ”face curat”.
Deși uitarea ne sperie, ea este un proces la fel de important ca și memorarea. „Dacă ne-am aminti totul, am fi la fel de bolnavi ca și atunci când uităm totul” (William James, 1890). De fapt, noi nu uităm, ci doar, din anumite motive, nu mai avem acces la informația stocată în creier. Iar aceste motive sunt:
- Învățarea pentru o anumită dată / obiectiv;
- Învățarea disfuncțională;
- Învățarea însoțită de emoții negative (anxietate, repulsie).
În ceea ce privește funcționarea creierului, lucrurile stau adesea contra-intuitiv. Așa e și cu învățarea. Dacă mereu am auzit că este important să ne stabilim deadline-uri, obiective, în învățare este important să nu ne propunem să învățăm până la o anumită dată. Învățarea pentru examen (sau pentru un anumit moment) are efecte pe termen scurt. După examen am uitat majoritatea informației, nu mai avem acces la ea. De aceea, este necesar ca învățarea să o facem pentru noi, pentru viitor și nu pentru examen.
Ce avem de făcut pentru a învăța pentru noi:
Să înțelegem ce înseamnă „a învăța” – și e important să facem distincție între a memora și a învăța. A memora înseamnă a stoca și a fi capabili să ne reamintim sau să recunoaștem o informație. A învăța înseamnă a fi capabili, după ce am memorat informația, să o folosim în diferite contexte.
Kolb în 1981 și mai apoi biologul Zull (2002) au propus câteva etape ale procesului de învățare, primul plecând de la învățarea experiențială, iar cel de-al doilea de la cercetările din neuroștiințe. Le veți găsi în literatura de specialitate sub denumirea de cercul învățării.
Cele patru etape ale învățării activează zone diferite din creier:
– Colectarea de informație prin intermediul senzorilor (informații ce activează cortexul senzorial – vedem imagini, filme, grafice, scheme, schițe, text – vizual, ascultăm prezentarea – auditiv, atingem un mulaj, o textură – tactil etc). Intrarea în contact cu materialul pe care îl avem de învățat prin intermediul a cât mai mulți senzori ne asigură un timp mai lung de colectare a informației, o cantitate mai mare de informație adunată și mai multe perspective asupra informației. La nivel cerebral, asigură stimularea cortexului senzorial care recepționează o cantitate mare de informație vizuală, auditivă, chinestezică, tactilă.
– Reflectarea asupra materialului adunat sau observarea modului în care cineva lucrează cu materialul respectiv (activează cortexul temporal) implică activarea lobului temporal. În timpul acestui proces, creierul integrează informația senzorială. Reflectarea este un proces privat, individual, este un timp pe care cel care învață e important să îl petreacă cu sine și cu materialul de învățat, căutând conexiuni cu experiența sa anterioară, conștient (de exemplu, răspunzând la întrebări de autoreflectare, sau pur și simplu luându-și o pauză) sau inconștient (somnul este o perioadă bună de reflectare inconștientă). Fără reflectare, învățarea va fi superficială și neconectată cu experiența anterioară. Este recomandat ca, atunci când intrăm în perioada de reflectare, să nu mai primim informații de la senzori. Adesea, reflectarea are în spatele său procese misterioase, puțin cunoscute și explicate. Reflectarea ne aduce insight-uri, soluții neașteptate la probleme.
„Noi nu învățăm din experiență, ci din reflectarea asupra experienței.”
– John Dewey
– Crearea sau recrearea materialului de învățat (activează cortexul prefrontal) – crearea este o etapă a procesului de învățare în care facem trecerea de la recepționarea de informație și absorbția ei, la crearea de cunoștințe (idei, concepte, planuri, reprezentări simbolice proprii). În acest proces este implicat major cortexul prefrontal. Crearea presupune manipularea informației la nivelul memoriei de scurtă durată (memoria de lucru) pentru a crea noi relații și noi semnificații cu materialul deja existent în mintea noastră, cu rețelele neuronale preexistente. În procesul de creare, fiecare ne organizăm modul propriu de înțelegere a materialului de învățat. Zull susține că fiecare creăm bazându-ne pe modul unic în care creierul nostru operează. A crea înseamnă a ne structura și organiza informația așa cum este logic și util pentru fiecare, a face scheme proprii, desene, grafice etc.
– Testarea este, de fapt, etapa de aplicare practică a ceea ce am creat și testarea activă a materialului nou (activează cortexul motor / frontal). Testarea activă diferă de ceea ce marea majoritatea a oamenilor înțeleg prin acest proces. Ea presupune activarea cortexului motor și permite creierului să convertească ideile în evenimente fizice, în acțiuni. Zull (2002) susține că orice acțiune inspirată de o idee reprezintă etapa de testare activă:
- Când citim o altă carte în domeniul despre care tocmai învățăm;
- Când vorbim cu cineva sau explicăm cuiva despre ceea ce am învățat;
- Ascultând ceea ce crede altcineva despre subiectul respectiv;
- Când căutăm informații pe internet referitoare la subiect;
- Când ne testăm (rezolvăm problema, facem grile, folosim memory card-uri, de exemplu);
- Când facem experimente să vedem cum putem aplica informația învățată (de exemplu, facem o reacție chimică la chimie, sau disecăm un mușchi la medicină, sau aplicăm un test la psihologie, sau scriem o bucată de cod în IT);
- Ca metode de testare activă (de finalizare a procesului de învățare) cele mai de ajutor se pare că sunt:
- Auto-testarea (fie prin completarea de grile, flash carduri, fie prin explicarea materiei cuiva care o știe deja). Ce face auto-testarea? Activează informația memorată în memoria de lungă durată și favorizează formarea de legături între informația stocată, creând căi de acces la ea.
- Repetiția distanțată sau distribuită în timp – dacă vrem să ne reamintim ceva după o săptămână, e bine să repetăm informația (să o re-învățăm) la 12-24 ore, dacă vrem să ne amintim informația după 5 ani, e bine să o repetăm la 6-12 luni. Distanțele lungi între perioadele de studiu sunt ideale pentru păstrarea de concepte fundamentale, care stau la baza unor cunoștințe avansate.
Parcurgerea completă a cercului învățării este obligatorie pentru a ne schimba un comportament și a fi performanți în cel nou achiziționat.
Deși trecerea prin cele patru etape poate părea un proces care presupune investiție de timp și energie, el este unul dintre cele mai eficiente moduri de a învăța: ceea ce este învățat ajunge să fie legat de informația deja existentă în creier și, astfel, ne permite mult mai ușor să accesăm acea informație atunci când avem nevoie de ea.
În concluzie, ce avem de făcut ca să învățăm?
- Să ne asigurăm că avem infomație care ne stimulează cât mai mulți senzori și că intrăm în contact real cu ea;
- Să ne asigurăm procesul de reflectare asupra informației – ce legătură are informația nouă cu ce știam înainte;
- Să asigurăm crearea de informație nouă pentru noi, folosind grafice, scheme;
- Să testăm informația discutând-o cu alții, învățându-i pe alții, auto-testându-ne, reluând informația la distanțe de 12-24 de ore.
Bibliografie
1. Erika Andersen (2016) – Learning how to learn, Harvard business review
2. Debora S. Herold, PhD – Remembering to Learn: Five Factors for Improving Recall
3. Britt Andreatta – The Neuroscience of Learning, 2014
4. Ronni Hendel-Giller& co (2010) – The Neuroscience of Learning: A New Paradigm for Corporate Education
5. Henry L. Roediger, III, and Jeffrey D. Karpicke (2006) Test-Enhanced Learning – Taking Memory Tests Improves Long-Term Retention, Psychological Science
6. Timo Mantyla (1986) – How do you cues, disertation examination
7. Nelson Cowan (2005) – Working Memory Capacity
8. James E. Zull (2004) The Art of Changing the Brain, Teaching for Meaning
9. Mark K. Smith – INFED – David A. Kolb on experiential learning
10. Malcolm Knowles (1984) – The Adult Learning Theory – Andragogy – eLearning Industry.com
11. Dragos Carneci – Creirul de Homo Sapiens
Acest articol s-a născut ca urmare a atelierului Să învățăm cum să învățăm, din cadrul evenimentului Luni de poveste… la Cărturești, ediție dedicată studenților.
