Se spune că o bună parte din arta de a trăi este (de fapt) reziliență. În acest an ne-am propus să explorăm, măsurăm și înțelegem mai bine mecanismele din spatele rezilienței: capacitatea uluitoare care ne permite să depășim provocările, obstacolele, greutățile și adversitățile. Iar interviurile despre reziliență sunt axate pe cum facem acest lucru atât în propriile povești, cât și în experiențele de la muncă și/sau în echipele din care facem parte sau pe care le conducem.
1. Când ai descoperit termenul de reziliență și în ce context?
Fiind vorba despre un termen des folosit în context economic și financiar, l-am întâlnit destul de devreme. Însă mărturisesc că am meditat cu adevărat asupra lui cu ocazia întâlnirii cu Nassim Taleb și conceptul său de antifragilitate. Reziliența – antifragilitate este mai mult decât a te opune situațiilor adverse și a încerca să revii la momentul anterior, când îți era bine.
2. Ce înseamnă pentru tine personal reziliența?
Pot spune că am avut, de la bun început, o problemă cu felul în care „sună” și anume pentru simplul fapt că începe cu “rezi…”, ceea ce induce ideea de a rezista, de a te opune mersului lucrurilor. Mai mult, în sens clasic, presupune o revenire la starea inițială, la normalitate, după suferirea unui șoc extern.
Pentru mine, reziliența trebuie să fie ceva mai mult de atât: a nu opune rezistență mediului extern, a îmbrățișa micile erori, a iubi incertitudinea ca sursă de creștere personală.
3. Ce te face pe tine rezilient? Ce resurse de-ale tale te-au ajutat să fii mai rezilient în această perioadă și cum s-au îmbinat cu provocările venite din exterior?
Am constatat că în momentele critice mi-au fost utile disciplina și conștiinciozitatea, dar mai presus de toate, aș pune reîntoarcerea spre spiritualitate. Fiecare perioadă de confort vine cu materialism, individualism și ego. Dar în furtună, a întoarce privirea spre interior ajută mult!
4. Un exemplu concret de moment în care ai dat dovadă de reziliență?
Simt nevoia să spun că nu sunt foarte confortabil în a împărtăși momentele care îți testează cu adevărat reziliența. Ce pot să spun este că, în astfel de momente de viață și de moarte, am găsit capacitatea de a mă debarasa de „balastul” cotidian format din idei preconcepute, construcții mentale care păreau de neclintit și de a trece la un alt nivel de profunzime și de percepție a realității. Astfel, încerc acum să folosesc orice test al vieții ca pe o oportunitate, pentru că văd în asta esența rezilienței (antifragilității).
5. Ce ai descoperit despre tine ca persoană rezilientă și crezi că i-ar putea ajuta și pe alții?
Indiferent de natura provocării, soarele răsare întotdeauna a doua zi. În actuala religie a confortului, tragedia societății moderne este aceea că fragilizează totul prin fuga de orice formă de stres și incertitudine. Ca persoană rezilientă, ar trebui să faci invers: găsește acel loc numit „afara zonei de confort” și du-te și locuiește acolo!
Radu MĂRINCEAN este director financiar la ATU Consulting. Cu o abordare radical contraintuitivă asupra finanțelor, socionomiei și economiei, Radu este și autorul proiectului Antivirale Socionomice (2020).