Jurnal » Articole
Colaborarea și Inteligența Emoțională – partea II
scris de: Delia SFECHIȘ
Cum poate inteligența emoțională să dezamorseze o situație tensionată?
Ne aducem aminte din articolul anterior despre personajele din povestea noastră – George, Jani și Maria. Cei 3 se află într-un moment de criză, în care un termen se apropie cu pași repezi și obiectivul echipei nu este nicidecum realizat.
Dacă ar avea ocazia să participe la un curs pentru dezvoltarea inteligenței emoționale, cu siguranță și-ar aduce aminte în acest moment că, deși timpul tace și trece și ar fi util să găsească repede o soluție, atunci când suntem copleșiți de emoții, este destul de dificil să gândim rațional, să vedem toate soluțiile posibile și să luăm deciziile potrivite. Probabil și-ar aduce aminte că, atunci când emoțiile sunt active, este nevoie să ne acordăm o pauză, să lăsăm loc pentru activități care ne ajută să ne relaxăm pentru a putea, mai târziu, să privim situația la rece.
Colaborarea, de regulă, e dificilă atunci când avem perspective diferite și când comunicarea este precipitată. Iar sub influența emoțiilor care ne tensionează, putem ajunge fie să comunicăm prea activ, intimidându-i pe unii, fie să reducem comunicarea și să lăsăm întreaga conversație să fie acaparată de alții.
Prin dezvoltarea inteligenței emoționale, George și Jani ar descoperi câteva tehnici prin care să reducă intensitatea stresului. Iar asta posibil că s-ar reflecta și în modul în care cei doi comunică. George ar conștientiza că dacă este foarte vocal în ceea ce privește stresul pe care îl simte, poate, cu foarte mare ușurință, să influențeze și starea emoțională a celorlalți – ademenindu-i și pe ei într-o stare stresată. Știind asta, George ar putea alege să cântărească bine ce anume împărtășește, cu cine și dacă e într-adevăr util să facă asta. Prin această alegere de a cântări ce și cum spune, George ar lăsa suficient spațiu astfel încât să încapă și celelalte două colege în procesul de colaborare.
Jani, pe de altă parte, ar avea ocazia să-și sporească asertivitatea. Ar fi destul de dificil pentru ea să aibă o colaborare deschisă și armonioasă cu colegii ei dacă nu se exprimă atunci când are nevoie și dacă nu le cere colegilor suportul necesar. Exersând, în ritmul și contextul potrivit pentru ea, ar dobândi mai multă ușurință în a le comunica celorlalți nevoile ei și a cere sprijin. În situația tensionată de mai sus, ar putea să le transmită lui Jani și lui George că are nevoie să se retragă în solitudine pentru câteva momente ca să se liniștească.
Iar Maria ar avea ocazia să înțeleagă mai în profunzime cum funcționează persoanele care au o altă viață emoțională decât ea și să dobândească mai multă empatie față de colegii care sunt foarte receptivi la stres și alte emoții apăsătoare. Chiar dacă ei îi vine mai ușor să gestioneze situațiile stresante, ar putea învăța să recunoască stresul pe chipurile și în limbajul corporal al colegilor ei și ar putea să se ofere să-i susțină. Pentru a susține o colaborare optimă, poate ar fi chiar ea persoana care îi invită pe colegi să ia o pauză, să se deconecteze temporar de la obiectivul neîndeplinit și să-i asigure că, odată ce intensitatea emoțiilor scade, mintea va fi mai clară și vor găsi împreună rezolvarea potrivită.
În această poveste, am luat doar câteva frânturi din cum se pot împleti trăsăturile de personalitate și cum pot ele să influențeze atât gândirea și simțirea noastră, cât și modul în care interacționăm cu ceilalți.
A ne dezvolta inteligența emoțională nu garantează că vom avea mereu o colaborare perfectă cu ceilalți. Cu toate acestea, fiind mai în contact cu emoțiile și nevoile noastre și dându-ne voie să-i observăm pe cei din jurul nostru și să le recunoaștem nevoile, avem mai multe șanse să echilibrăm ceea ce se petrece în interiorul nostru. Iar din acest echilibru interior, putem oferi ceea ce e necesar pentru o colaborare eficientă.
Chiar dacă povestea de mai sus este fictivă, mă aștept ca unii dintre noi să ne regăsim în comportamentul unuia sau mai multora dintre personaje. Iar asta nu e nici bine, nici rău. Este doar omenesc.
Parte din experiența de a fi om este să trăim emoții, mai multe sau mai puține, mai subtile sau mai intense, uneori încâlcite între ele ca niște gheme de ață aruncate într-un coș. Prin dezvoltarea inteligenței emoționale, putem învăța să privim spre acest coș cu înțelegere și compasiune și să descoperim ce anume ne ajută pe noi să dezlegăm firele, ca mai apoi să le așezăm la locul lor.