Vorbim anul acesta despre reziliență și beneficiile ei, despre cum este important să ne setăm obiective și să fim flexibili în a le atinge, cum să trecem mai ușor prin perioade grele, să ne adaptăm și să ne refacem. Multe studii vorbesc despre diferența dintre reziliență (a te reîncărca) și rezistență (a te epuiza). Cu alte cuvinte, despre cum reziliența ne ajută și rezistența ne uzează toate resursele.
Ca orice concept dus spre viața de zi cu zi, reziliența are părțile ei luminoase și respectiv, părțile ei întunecate, o cale de mijloc și două extreme. Reziliența merită adoptată în viața noastră cu conștiență și cu atenție. Poate că te întrebi, cum anume poate deveni o capacitate precum reziliența, întunecată?
Când suntem rezistenți și nu rezilienți, ne trăim viețile pe un câmp de bătălie unde mereu este nevoie să câștigăm. Nevoia de a face dreptate, de a controla tot ceea ce se întâmplă, de a lupta pentru atingerea unui obiectiv care nu se lasă atins, de a duce bătălii care nu duc nicăieri decât la epuizare, sunt doar câteva exemple de rezistență. În schimb, a fi rezilient/ă nu înseamnă a renunța la dreptate, adevăr sau obiective, ci a ieși din luptă și a duce ceea ce este important la masa negocierilor, la găsirea oamenilor cu aceleași valori, la influențare sănătoasă. Uneori, înseamnă chiar a renunța. Înseamnă a ne alege bătăliile și modul în care le ducem.
Când reziliența devine obiectiv, aceasta se poate transforma în determinare. Bambusul poate deveni trestie, rupându-se în lupta lui de a deveni flexibil. Atingerea flexibilității (și deci a rezilienței) e nevoie să fie făcută… flexibil.
De cealaltă parte, când suntem prea rezilienți, putem ajunge să fim prea toleranți. Din prea multă reziliență, putem accepta situații dificile, fără a ne gândi când e momentul să ieșim din ele și să ne încheiem, nu doar să ne adaptăm în așteptarea încheierii lor, de la sine.
A avea răbdare nu înseamnă să aștepți să treacă timpul, ci înseamnă să faci ceva cu timpul pe care îl ai la dispoziție.
„A fi rezilient” este un verb, o acțiune. Adesea confundăm reziliența cu o caracteristică și așteptăm să devenim rezilienți, uitând că procesul este important, nu rezultatul lui.
Mai credem că, odată ce am trecut printr-o perioadă dificilă și ne-am adaptat cu reziliență la ea, această capacitate este câștigată și va face parte din bagajul nostru de resurse. Însă, ca orice altă acțiune din viața noastră, dacă nu o folosim (conștient măcar, din când în când) reziliența se stinge, poate deveni toleranță sau determinare.
Așadar, a fi rezilienți înseamnă a rămâne conștienți de noi și de procesul prin care trecem. A ne lăsa să curgem cu viața, în timp ce ne ținem coloana vertebrală dreaptă, a fi în flux – în flow (Mihaly Csikszentmihalyi).
- Tomas Chamorro-Premuzic, Derek Lusk (2017) – The dark side of resilience, Publicația Harvard Business Review
- Mihaly Csikszentmihalyi (1990) – FLUX. Psihologia fericirii, Editura Publica.
