Jurnal »

Who can you trust?

27 mai 2021
scris de:

Încrederea este o relație de siguranță cu necunoscutul.

Este acea zonă gri, în care se întâmplă ceva necunoscut. Ca să putem plonja în necunoscut avem nevoie de „salturi de încredere” sau trust leaps, care ne-au ajutat de-a lungul timpului să trecem de la caruță la mașină, de la mașină la avion și acum, la autopilot.

Cu această perspectivă ne invită Rachel Botsman să pătrundem în lumea unei analize asupra cum arată încrederea și cui o oferim.

Cu toate acestea, felul în care ne hrănim încrederea s-a schimbat și se face distincția dintre încrederea locală, instituțională și cea distribuită. Ultima fiind cea care ocupă cel mai mult spațiu al cărții, fiind cea actuală.

Cu un spirit de observație extrem de ascuțit, cu umor și talent narativ deosebit, Rachel Botsman ne poartă prin bucătăriile marilor companii de succes și a marilor idei ale momentului, dintr-o cultură în cealaltă. Toate aceste ingrediente fac din Who can you trust? o carte ușor de citit și care intrigă.

După o amplă radiografie socio-economică, autoarea ne pune față în față cu câteva întrebări esențiale, care pleacă de la banale observații și ajung la analize fine făcute de filosofi din timpuri apuse. Astfel, suntem primiți în peisajul încrederii distribuite, care nu este nici bună, nici rea, nici nouă, nici veche.

Încrederea distribuită este responsabilă pentru faptul că, deși nu avem încredere în doctori și politicieni, avem încredere să dormim la niște străini în casă sau să ne urcăm cu niște străini în mașină. Încrederea distribuită are la bază convingerea că reputația reprezintă un element suficient de solid încât să ne bazăm pe el. Reputația, la rândul ei este dată de ceea ce alții au declarat/cotat/evaluat despre calitatea (serviciilor) unei persoane. Paradoxal, pare că oferim încredere în toate direcțiile, bazându-ne că cei care au contribuit la formarea reputației sunt onești. Însă aici, se adresează o întrebare pertinentă: cine evaluează pe cei care evaluează?

„Ceea ce spune lumea” nu a fost niciodată un criteriu bun de pe urma căruia să ne clădim încrederea. De ce ar fi acum? Caracteristicile îngrijorătoare ale acestui mod de a ne încrede, așa cum le surprinde autoarea, sunt:

  • Ambiguitatea responsabilității (unii sunt trași la răspundere, alții sunt lăsați);
  • Aplatizarea încrederii acordate elitei și specialiștilor;
  • Segregarea în camere de ecou (trăim în ghetouri culturale, unde suntem orbi și surzi la ceea ce este diferit).

Rachel Bostman ne arată care sunt cele trei principii care ne fac să avem încredere (California Roll, the WIIFM Factor și trust influencers) – vă las să le descoperiți semnificația în carte.

Pe urmă, ne aduce la curent cu acele trăsături pe care ar trebui să le avem pentru a fi de încredere: competență, responsabilitate, integritate și bunăvoință. Ultima mare chestiune ridicată, dar nu cea din urmă, este despre cum să facem să avem încredere în oamenii/instituțiile care sunt de încredere.

Această provocare lansează cu atât mai multe întrebări și dezbateri cu cât, întreaga evoluție tehnică din ultima perioadă, așa cum vom descoperi, a fost îndreptată înspre a alinia ceea ce ne face să avem încredere cu ceea ce se oferă. Observați cum am formulat această frază!

Între cunoscut și necunoscut se află încrederea

Există două mari forțe. Una care folosește tehnologia pentru a crește încrederea în modelul de business și cealaltă care folosește tehnologia pentru a transforma societatea și economia într-una (total) transparentă. Uneori, cele două se împletesc. Alteori lucrează la poluri opuse. De la modelul chinez de credite sociale până la dark web și revoluționara tehnologie blockchain, autoarea ne arată care sunt beneficiile și limitările utilizării tehnologiei în crearea unui mediu de încredere, cu actori responsabili.

Citind această carte, am putut înțelege setea cu care se consumă teoriile conspirației, care dintr-o dată, nu mi-au mai părut atât de paranoice. Părea că am stat cu ochii închiși în ghetoul meu cultural, ratând povești care, în definitiv, nu făceau decât să vorbească despre lipsa acută de asumare a responsabilității din partea unora și lejeritatea cu care sunt lăsați să scape. Am înțeles că, dacă mi se pare nasol ceea ce se întâmplă cu sistemul de credite sociale din China, ar trebui să mă îngrijorez că societatea occidentală are implementat un sistem similar, invizibil însă, de cu mult timp în urmă.

Who can you trust? este o argumentare bine construită. Ne provoacă să ne uităm la fapte și statistici, la povești reale care se întâmplă sub nasul nostru, timp în care ne dăm încrederea ca și cum ar fi cea mai ieftină monedă de schimb. Dialogul pe care această carte îl începe este unul necesar într-o societate democratică, având în vedere nivelul dramatic de transformare tehnică prin care trecem. Viteza crescută a transformărilor cere să fim informați și să decidem conștienți cui lăsăm încrederea noastră.

Vă doresc lectură plăcută!


  1. Rachel Bostman (2018) – Who can you trust?, Editura Penguin.

  

Recomandă și altora

Newsletter

website meșterit cu de omnivision.ro