Skip to main content
Jurnal »

„Misiunea noastră pe pământ este să acumulăm cât mai multe cunoștințe.” – Radu Prisăcaru

24 februarie 2017
scris de:
Radu-Prisacaru-2

[Însemnări despre viață și învățare]

1. Cum ai descrie altora cu ce te ocupi și care e pe scurt povestea alegerii profesiei pe care o practici în prezent?

Radu PRISĂCARU: Sunt profesor de matematică de vreo treizeci de ani, adică, un matematicant. În timpul facultății, visam să fiu cercetător în matematici aplicate, în special, în informatică, fiind absolvent al unui liceu de profil. Repartiția în învățământ m-a făcut să-mi descopăr repede și vocația: aceea de a lucra cu copiii.

2. Ce înseamnă pentru tine „a învăța”?

Radu PRISĂCARU: Pentru mine, „a învăța” este ceva legat de ființare, de devenire. Este legătura între universul meu interior și universul însuși. Învăț cu plăcere, oricând, de oriunde și de la oricine. Simt că misiunea noastră pe pământ este să acumulăm cât mai mult. Este un fel de lărgire a conștiinței colective.

„Învăț cu plăcere, oricând, de oriunde și de la oricine.”

Radu-Prisacaru-3

3. De-a lungul vieții, învățăm și ne dezvoltăm. Care simți că a fost una dintre cele mai importante experiențe de învățare în activitatea pe care o desfășori?

Radu PRISĂCARU: La o întâlnire cu foști absolvenți, am întrebat ce-și mai aduc aminte din tot ce le-am predat de-a lungul anilor. Au spus că din matematică folosesc uneori regula de trei simplă și puține alte lucruri. Dar, despre un profesor, elevii își aduc aminte cu drag dacă a fost OM. Este singurul lucru care contează în final.

4. Ce faci (concret) ca să înveți și să te dezvolți?

Radu PRISĂCARU: Învăț de la copaci ce înseamnă statornicia, de la fluturi ce este libertatea, de la stele despre nemărginire. Învăț multe și de la oameni. Și, uneori, mai învăț câte ceva și din cărți…

„Învăț multe și de la oameni. Și, uneori, mai învăț câte ceva și din cărți…”

5. În încheiere, te rugăm să ne împărtășești 3 lecții pe care le-ai învățat din experiența de până acum și care simți că te ajută și că se aplică dincolo de sfera ta profesională? 

Radu PRISĂCARU:

  • Ascultă și învață de la copii. Cele mai frumoase lecții de acolo le vei afla.
  • Învață de la omul simplu. Vei găsi acolo un întreg univers, nebănuit.
  • Învață cât mai multe de la natură, pentru că are un design desăvârșit. Așa a vrut Creatorul său.

Inseamnari-despre-viata-si-invatare

Anul 2017 în ATU îl dedicăm învățării reale, conștiente și asumate. Pe parcursul lui, ne propunem să învățăm din cât mai multe contexte, una din sursele de învățare fiind experiența unor persoane care își desfășoară activitatea în domenii specifice. Credem că inspirația vine adesea atunci când suntem receptivi la ce e în jurul nostru, când reușim să schimbăm perspectiva și/sau când combinăm idei din diverse domenii. Tocmai de aceea, sperăm ca împărtășirile invitaților noștri să vă inspire și să ne facă să reflectăm mai des la ce ne face pe fiecare dintre noi să învățăm și să simțim că ne dezvoltăm!

foto: arhiva personală Radu PRISĂCARU

Recomandă și altora