Skip to main content
Jurnal »

[Mindset de parteneriat] cu Norina BOGDAN

26 aprilie 2023
Mindset de parteneriat 1 Norina Bogdan

Am citit de curând ceva ce mi-a plăcut tare: cel mai frumos ținut e… ținutul de mână.

De ce o fi atât de frumos ținutul de mână? Pentru că e despre siguranță, suport, echilibru, atenție, contact, conexiune, prezență, interes, grijă și multe altele.

În viteza realității noastre, într-un mediu cu suprastimulări, dar resurse limitate, avem nevoie să oferim și să primim mâini pentru a ne menține echilibrul atât în situații din viața personală, cât și de business. Ținut de mâini, adică parteneriate. Pentru că asta înseamnă câștig. Câștig împreună și de fiecare dată.

Parteneriatul se construiește pe aceleași principii ca și o comunitate: valori comune, transparență, comunicare continuă, deschisă și împărtășire de așteptări, unde fiecare principiu este la fel de important, chiar mai important decât sistemul în sine.

Parteneriatul este mai mult decât o colaborare. Presupune un mix de resurse, prezență pentru celălalt, grijă, interes și chiar riscuri comune. Presupune să oferi înainte de a primi, să pui, de multe ori, nevoile celuilalt înaintea alor tale. Și dacă faci asta constant și cu deschidere, va deveni treptat un mod de gândire și acțiune. „… Te va trasforma și îmbogăți ca persoană, iar pentru o afacere, va aduce îmbunătățiri semnificative: creștere a veniturilor, crearea de noi oportunități și a unui mediu propice inovării”. (Forbes, noiembrie 2022).

Cu ATU, călătoria a început ca o colaborare. Întâi a mea, personală, apoi a companiei al cărei departament de resurse umane îl coordonez. Dar știi și simți, cumva, când o colaborare e pe cale să devină parteneriat. Descoperi valori comune, apoi simți grija, interesul și preocuparea celuilalt să-ți fie bine. Și uite așa, am ajuns să lăsăm „pe mâna” ATU cel mai important avut ca și companie: oamenii. Și a fost o decizie tare bună, pentru că trainingurile calibrate pe nevoile noastre, maniera de transmitere a informațiilor, curiozitatea insuflată, atitudinea deschisă și prietenoasă ne ajută să construim și să dezvoltăm ceva foarte important: o cultură organizațională orientată spre învățare prin studiu, aplicare de cunoștințe și împărtășire.

Pentru noi, e un atu să avem ATU ca partener ce ne ține de mână și ne ajută în dezvoltare.

Despre proiect


Lucrurile se schimbă mereu. Iar odată cu schimbarea, vine și nevoia de adaptare și regândire a proiectelor și programelor de învățare în funcție de participanți, de nevoile echipei și/sau ale companiei, pentru ca trainingul livrat să fie util, valoros și de impact.

Mindset de parteneriat este un proiect prin care ne propunem să aducem în discuție efectele pozitive ale colaborării, văzute prin prisma partenerilor și clienților ATU, cu focus pe dezvoltarea continuă, inovare și învățare.

Norina BOGDAN este HR Manager la Printmasters – companie cu care colaborăm din anul 2019, dezvoltând împreună traininguri pentru echipele de team leaders, pentru echipa de management, precum și pentru cei implicați în procesele de inducție din companie.

Recomandă și altora