Se spune că o bună parte din arta de a trăi este (de fapt) reziliență. În acest an ne-am propus să explorăm, măsurăm și înțelegem mai bine mecanismele din spatele rezilienței: capacitatea uluitoare care ne permite să depășim provocările, obstacolele, greutățile și adversitățile. Iar interviurile despre reziliență sunt axate pe cum facem acest lucru atât în propriile povești, cât și în experiențele de la muncă și/sau în echipele din care facem parte sau pe care le conducem.
1. Când ai descoperit termenul de reziliență și în ce context?
Reziliența am comparat-o mereu cu viața fluturilor. Răbdarea lor de a se lăsa în procesul de transformare din larvă în fluture m-a fascinat mereu. Termenul l-am întâlnit în facultate, acum mulți ani când am avut proiecte de făcut pe tema rezilienței. Totul era teoretic. Apoi a venit viața de adult și am trăit acest termen și „practic”.
2. Ce înseamnă pentru tine personal reziliența?
Înseamnă să mă las să curg cu ceea ce îmi aduce viața – adică a fi adaptabil și dinamic în același timp. Am constatat în câteva situații din viața mea că a mă opune la ce vine și a ține cu dinții să fac ceea ce cred eu sau ceea ce făceam până atunci, nu aduce neapărat beneficii. Mă gândesc acum la trecerea în online a trainingurilor în 2020. Afirmasem de multe ori până atunci că nu cred în e-learning și nici în trainingurile virtuale, că a fi față în față cu cei care învață și învățarea socială sunt elemente obligatorii pentru procesul de învățare. Iar viața mi-a arătat că se poate și mai ales, că ceea ce spun eu că nu se poate, uneori este singura soluție de a supraviețui.
3. Ce te face pe tine rezilientă? Ce resurse de-ale tale te-au ajutat să fii mai rezilientă în această perioadă și cum s-au îmbinat cu provocările venite din exterior?
Am o anxietate de anticipație care mă încurcă uneori. De exemplu, mi-e greu să îmi schimb laptopul sau telefonul când ele funcționează, doar pentru că aș putea avea ceva mai nou, mai performant. Dar dacă mi se strică ceva și nu mai am altă variantă decât să iau ceva nou, devin curioasă și mă adaptez. Cam așa este și cu reziliența: dacă e musai, cu plăcere. Așadar, curiozitatea și capacitatea de a mă adapta sunt resursele care mă ajută în momentele în care este necesar să fiu rezilientă. Și o altă resursă, externă de această dată, sunt oamenii. Mă ajută să vorbesc cu alții, să generăm idei, să vedem cum și ce am putea face în situații dificile.
4. Un exemplu concret de moment în care ai dat dovadă de reziliență?
14 martie 2020 când am plecat de la serviciu la ora 13:00, după un anunț la radio că intrăm în carantină pe perioadă nedeterminată. Și 15 martie, când m-am auzit la telefon cu vreo 10 colegi și am pus la punct proiectul Kit de sănătate emoțională. Și Boris, colegul nostru, care ne-a povestit despre ZOOM și am început să testăm și să ne jucăm cu tehnica… Și am băut o limonadă!
5. Ce ai descoperit despre tine ca persoană rezilientă și crezi că i-ar putea ajuta și pe alții?
Am învățat de-a lungul vieții că „dacă viața îmi dă lămâi, să fac o limonadă”. Ăsta este un concept luat din Psihoterapia Pozitivă care spune că orice situație dificilă ne pune la lucru o serie de capacități despre care, poate că nu știam că le avem și/sau ne face să ne antrenăm resurse noi. Cred că asta ne-ar putea ajuta, să ne focusăm pe ce se poate face cu ceea ce avem acum, în loc să ne plângem că nu avem ce am vrea noi.
Gabriela HUM este director executiv la ATU Consulting, precum și trainer senior, psiholog & psihoterapeut.
