Jurnal » Interviuri
„De multe ori ai nevoie de cineva care să te susțină să înveți și să nu renunți.” – Codrin Roman
scris de: ATU Consulting
[Însemnări despre viață și învățare]
Născut pe 21 ianuarie 1970 în Târgu Mureș, dintr-o mamă din Prahova și un tată din Harghita, Codrin ROMAN și-a petrecut copilăria călătorind prin țară și acumulând informații prețioase pentru viitor. Este căsătorit cu o olteancă, născută în creierul Munților Mehedinți și crescută cu peșterile în spatele casei. A făcut liceul în Cluj unde a descoperit că îl atrage tehnica hidroenergetică, deși pasiunea supremă era natura. În prezent lucrează ca maistru principal specialist la SSH Hidroserv (Hidroelectrica), în specialitatea Protecție Electrică. Chiar dacă profesia lui de bază este hidroenergetica, speologia este ”cireașa de pe tort”. Din 2005 lucrează ca salvamontist voluntar și, pe lângă acțiunile de salvare la care a participat, a reușit să facă o bază de salvare pe malul Lacului Tarnița unde turiștii pot să apeleze în caz de probleme.
1. Cum ai descrie altora cu ce te ocupi și care e pe scurt povestea alegerii profesiei pe care o practici în prezent?
Codrin ROMAN: Sunt hidroenergetician, speolog, salvamontist. Deși profesia de baza este hidroenergetica, am îmbinat foarte bine speologia și salvarea pe munte. Meseria mea în domeniul hidroenergetic mi-a dat șansa să văd, dincolo de instalațiile electrice, multe aspecte naturale (apa, alunecări de teren, fenomene meteorologice) și artificiale (baraje, galerii de aducțiune cu apă). Șansa de a-mi face meseria de bază la un nivel înalt a fost pentru ca am cunoscut natura cu toate fenomenele ei, produse natural sau artificial.
De multe ori sunt pe munte în excursie și sunt sunat de la serviciu că s-a produs un defect în sistemul energetic și trebuie depistată originea lui, iar eu stau, ascult informațiile care mi se dau, calculez, privesc în zare și de multe ori le dau răspunsul pe loc, iar cel de la capătul firului întreabă: „De unde știi? Ești sigur?” Eu răspund: „Da, acum o ora în zona respectivă au fost fenomene meteo” sau oricare ar fi cauza. Mereu sunt conectat cu natura. La serviciu, când instalațiile pe care le am în grijă funcționează, fac diverse lucrări care sunt asociate cu pasiunile din timpul liber (mă cațăr pe baraje să montez diverși senzori, mă urc pe vârful unui stâlp când electricienilor le este frică, inspectez galeriile de aducțiune ale hidrocentralelor și am și participat la stins un incendiu în hidrocentrală.
2. Ce înseamnă pentru tine „a învăța”?
Codrin ROMAN: „A învăța” este o regulă zilnică, iar în cazul meu, nu va fi încălcată niciodată. Mă documentez tot timpul din diverse surse, iar apoi trebuie să merg să ”palpez” locul respectiv. Sunt și cazuri în care nu am posibilitatea să fac acest lucru și încerc măcar să ajung digital acolo cu ajutorul hărților satelitare. Multă lume nu înțelege cum am reușit să acumulez așa multă informație din diverse domenii. Ei bine, am citit, am mers, am palpat și am trăit multe experiențe care, la rândul lor, au avut nevoie de cunoaștere, de citit și tot așa.
Speologia, marea mea pasiune, este o știință foarte complexă pe care nu o poți înțelege dacă nu ai multe cunoștințe de fizica pământului, geologie, hidrologie, climatologie, paleontologie, dar și impactul antropic. Deși am enumerat numai trei mari activități cărora mă dedic, viața mea este amprentată de multe altele: îmi place să mă documentez despre cetăți, castele, granițe medievale și interbelice, mine, saline, lacuri și lista continuă.
„Ca să învăț am citit, am palpat, am trăit experiențe care, la rândul lor, au avut nevoie ca eu să citesc, să palpez…”
3. De-a lungul vieții, învățăm și ne dezvoltăm. Care simți că a fost una dintre cele mai importante experiențe de învățare în activitatea pe care o desfășori?
Codrin ROMAN: Au fost multe, cel mai mult am învățat din întâmplări tragice, incidente stupide pe care le-am văzut. Cele mai multe provin din sfera de salvare, participând la multe acțiuni, una mai tragică decât cealaltă. Și la serviciul de bază cunoașterea este primordială, chiar dacă 90% este tehnică, în jur de 10 % este risc major de accidente care trebuie prevenite, controlate.
4. Ce faci (concret) ca să înveți și să te dezvolți?
Codrin ROMAN: Sunt autodidact, tot timpul am încercat să învăț ceva nou. Tehnica energetică am învățat-o din mers, iar tehnica digitală am învățat-o depanând computere. Mă plimb pe dealuri, pe munți, pe sub pământ, de multe ori fără motiv, dar de fiecare dată descopăr ceva sau vorbesc cu cineva care îmi zice o poveste nouă. Apoi caut să văd dacă povestea are un adevar în spate. Când sunt acasă ”călătoresc” pe internet și încerc să strâng informații din toate colțurile lumii, despre orice, de la hidrocentrale până la urmele lăsate de războaiele mondiale. Îmi place să caut. Cineva mă poreclea ”detector în apă, pe uscat, sub pământ și în aer”.
„Mă plimb pe dealuri, pe munți, pe sub pământ, de multe ori fără motiv, dar de fiecare dată descopăr ceva sau vorbesc cu cineva care îmi zice o poveste nouă. Apoi caut să văd dacă povestea are un adevăr în spate.”
5. În încheiere, te rugăm să ne împărtășești 3 lecții pe care le-ai învățat din experiența de până acum și care simți că te ajută și că se aplică dincolo de sfera ta profesională?
Codrin ROMAN:
- Să fii curajos în orice situație;
- Să te conectezi cu natura cât mai des;
- Să asculți poveștile oamenilor și apoi să cauți originea lor.
Anul 2017 în ATU îl dedicăm învățării reale, conștiente și asumate. Pe parcursul lui, ne propunem să învățăm din cât mai multe contexte, una din sursele de învățare fiind experiența unor persoane care își desfășoară activitatea în domenii specifice. Credem că inspirația vine adesea atunci când suntem receptivi la ce e în jurul nostru, când reușim să schimbăm perspectiva și/sau când combinăm idei din diverse domenii. Tocmai de aceea, sperăm ca împărtășirile invitaților noștri să vă inspire și să ne facă să reflectăm mai des la ce ne face pe fiecare dintre noi să învățăm și să simțim că ne dezvoltăm!
foto: arhiva personală Codrin ROMAN