Skip to main content
Jurnal »

Cum au fost Lunile de poveste în 2022

22 octombrie 2022
scris de:
Luni de poveste la Carturesti Cover

Puțin mai devreme toamna aceasta, echipa ATU Consulting a dat undă verde atelierelor de dezvoltare personală – Luni de poveste – un eveniment pe care îl organizăm deja de 8 ani.

După două ediții la care ne-am văzut exclusiv online, anul acesta ne-am dat întâlnire la librăria Cărturești din Iulius Mall în patru seri de luni, începând cu 19 septembrie, unde am abordat 4 perspective diferite ale REZILIENȚEI – capacitatea de adaptare pozitivă, de a menține sau de a recăpăta sănătatea mintală în ciuda adversităților trăite.

Arta de a trăi este mai asemănătoare cu arta luptelor decât cu cea a dansului, prin faptul că trebuie să stai bine pe picioare, fără să cazi și pregătit pentru tot ceea ce ți se ivește în cale, chiar neprevăzut. (Marcus Aurelius)

Întâlnirea 1: Puterea obișnuinței

Gabriela HUM a fost gazda primei întâlniri a ediției, antrenând sala într-o discuție despre cum ne ajută sau ne încurcă obișnuințele în viața de zi cu zi, în special în perioade încărcate sau dificile.

Viața noastră este în mare măsură determinată de factori pe care nu-i observăm niciodată pe deplin: obiceiurile noastre. Acele alegeri automate care ne înconjoară în fiecare zi. Ele ne ghidează cum ne îmbrăcăm dimineața și cum adormim seara, afectează ceea ce mâncăm, modul în care facem afaceri și dacă facem exerciții fizice sau bem o bere după muncă. Fiecare dintre obiceiurile noastre are un catalizator diferit și oferă o răsplată unică. Unele sunt simple (de exemplu, pe ce umăr purtăm poșeta sau cum facem fundița la șireturi), iar altele sunt complexe (condusul mașinii), bazându-se pe factori declanșatori emoționali și oferind premii neurochimice subtile.

Obișnuințele sunt comportamente pe care sistemul nostru nervos le învață uneori conștient, alteori inconștient. Undeva între 40-95% din perioada cât suntem în stare de veghe este formată din obișnuințe.

Gabi ne-a vorbit despre obișnuințele identitare și cele focusate pe obiective (Identity based and Goal based habits), despre obișnuințele pivot și despre ce anume face ca o obișnuință să fie puternică, despre învățarea hebiană (cum putem învăța o obișnuință, imaginându-ne pașii de realizare a acesteia) și despre faptul că formarea unei obișnuințe nu este dependentă de perioada din zi în care repetăm acel comportament, ci de starea pe care o avem în momentul în care repetăm comportamentul.

Când vrem să ne schimbăm o obișnuință sau să renunțăm la una, este necesar să identificăm cele trei părți ale oricărui obicei: rutina, recompensa și un indiciu. Cercetătorii au numit aceste etape „bucla unui obicei”.

Am încheiat seara cu un citat-concluzie de Aristotel: Suntem ceea ce facem în mod repetat. Prin urmare, excelența nu este un act, ci un obicei.

Întâlnirea 2: Culorile motivației

Pregătită cu markere și stickere, Ramona POP a colorat motivația în mai multe nuanțe, descoperind împreună cu participanții că răspunsul la întrebarea: sunt sau nu sunt motivat/ă? nu e așa de simplu sau evident.

Unele dintre activitățile noastre zilnice sunt făcute cu plăcere, altele din obligație, în timp ce altele… le-am delega altora fără cea mai mică reținere sau nu le-am face deloc.

Luând ca model Spectrul Motivației (Susan Fowler, New science of motivation) am văzut că motivația are multiple valențe și poate fi dezinteresată, externă, impusă, acceptată, integrată sau inerentă. O perspectivă interesantă adusă de Fowler e aceea că suntem cu toții motivați, însă nu mereu pentru ceea ce își doresc cei din jurul nostru. Plecând de la această idee, am concluzionat că nu e realist să ne așteptăm la o motivație constantă la cote maxime, oricând, oricât și pentru orice.

La finalul atelierului am formulat, împreună cu Ramona, câteva idei esențiale despre motivație:

  • Luarea unui angajament informal: să povestim unor persoane de încredere planurile și proiectele noastre. Acestea ne vor întreba din când în când cum merge și ce noutăți avem și astfel, ne vor responsabiliza pentru cele declarate;
  • Folosirea unui obiect simbol pe care să îl ținem la vedere: de exemplu, dacă îmi propun să dau dovadă de obiectivitate în interacțiunile de la muncă, pot ține o bilă de lemn (sau alt obiect sugestiv) pe birou;
  • Construirea unui grafic și plasarea lui într-un loc vizibil (acasă sau la birou), pe care să îl folosim pentru a monitoriza progresul pe care îl avem în legătură cu un obiectiv. Impactul vizual este de regulă unul puternic și ne ancorează în realitate (cât am progresat și cât mai avem).

Întâlnirea 3: Reziliența la locul de… joacă

La început a fost Relația și abia după, Educația – așa începe povestea rezilienței în primii ani de viață. Al treilea atelier din cadrul ediției a fost facilitat de Ovidiu DAMIAN și s-a concentrat pe atașamentul și relațiile semnificative din copilărie, bagaje purtate cu și după noi de-a lungul vieții.

Discuția a pornit de la un studiu LEGO privind psihologia copiilor și descrie șapte etape semnificative ale construirii și dezvoltării rezilienței:

  • Competența: încurajarea activităților independente, a curiozității (și a greșelilor), precum și auto-încurajarea fac parte din activitățile ce pot stimula competența la vârstă precoce;
  • Încrederea: scrisul sau desenatul poate fi o activitate distractivă pentru construirea încrederii;
  • Conexiuni: pentru a ajuta un copil să se simtă cât mai conectat cu cei din jur, familie și prieteni, comunicarea este o necesitate;
  • Construirea caracterului: o constantă importantă în dezvoltarea rezilienței. Activitățile de întărire a caracterului pot hrăni stima de sine, empatia și chiar pot ajuta copilul să-și identifice valorile;
  • Contribuție: un copil care contribuie la activitățile din familie va experiementa mai ușor impactul acțiunilor sale;
  • Strategii de coping: esențiale pentru creșterea rezilienței. O activitate de acest gen poate fi crearea unui mediu sigur care promovează comunicarea deschisă;
  • Control: pe măsură ce descoperă că au control asupra alegerilor pe care le fac, copii vor ști mult mai bine cum să ia decizii. De asemenea, putem învăța copiii să înțeleagă modul în care acțiunile și alegerile lor creează consecințe. Acest lucru îi va ajuta să vadă modul în care comportamentul lor le afectează viitorul lor și viitorul altora.

Pașii de mai sus i-am aplicat apoi pe modelul Balanță găsind (fiecare pentru sine), acel teren de joacă ce întrunește condițiile necesare creșterii și dezvoltării personale, dar mai ales, împlinirii la orice vârstă.

Din spusele participanților, deși s-a vorbit în mare parte despre copii, punctele menționate s-au pliat perfect pe poveștile proprii. În atmosfera dinamică și deschisă oricând la întrebări, creată de Ovidiu, ne-am adus aminte că sub masca, jobul și aparențele vieții de adult, suntem de fapt cu toții, copii.

Întâlnirea 4: Cum ne refacem după un război emoțional?

Cu sală plină de priviri curioase, Sergiu MAXIM ne-a întrebat cine dintre noi nu s-a simțit măcar la un moment dat, la război cu viața însăși? Ne războim cu noi înșine, ne războim cu alții, ne luăm la trântă și cu viața uneori.

Iar pentru a înțelege cât de șifonați, dar mai asumați, ieșim din aceste lupte, Sergiu a pregătit câteva exerciții de introspecție la finalul cărora, am ajuns la ideea că nu avem nevoie de multe lucruri pentru a fi fericiți… poate doar de 9 pași. Aceștia sunt:

  • Pasul 1: focusarea pe ceea ce putem controla;
  • Pașii 2-4: ACE-le conștiinței depline: admiterea gândurilor și a sentimentelor, conectarea la propriul corp și investirea energiei în ceea ce facem;
  • Pasul 5: concentrarea pe acțiuni angajate. Singurele acțiuni capabile să asigure controlul asupra unor situații dificile sunt cele angajate, care impun mobilizarea resurselor și a competențelor;
  • Pasul 6: să oferim deschidere;
  • Pasul 7: există o multitudine de moduri în care ne putem trăi viața în așa fel încât, chiar și în aceste condiții, să ne putem lăsa conduși de propriile valori;
  • Pasul 8: identificarea resurse interioare (de luptă);
  • Pasul 9: distanțare și „dezinfectare”. Uneori, acest ultim pas este metafora pasului înapoi și acordarea timpului și spațiului pentru a ne recompune și a învăța să zâmbim, din nou.

Experiențele dificile fac parte din existența umană normală și constituie, de multe ori, un răspuns adaptativ perfect. Alteori însă, ne împovărează. De reținut că în ambele situații, acestea sunt doar fețele diferite ale aceleași monede, care este viața.

Chiar dacă nu pare decât un mit, putem trăi o viață bogată și plină de sens, atâta timp cât avem grijă să oferim spațiu acelor experiențe dificile, inevitabile. Rolul rezilienței fiind acela de a ne ajuta să ne ridicăm mai asumați și mai puternici, după cum spune una dintre Legile lui Murphy: dacă ai căzut (pe gânduri), nu uita să te ridici.

Vă mulțumim pentru susținere și pentru că ați fost alături de noi și în acest an! Să ne revedem cu bine în 2023, la o nouă ediție a Lunilor de poveste.

Recomandă și altora