Povestea ilustrată în „Cine mi-a luat cașcavalul” a fost creată de doctorul Spencer Johnson, pentru a-l ajuta să facă față unei schimbări dificile din viața lui.
Accesibilă, prietenoasă și aparent ușoară pentru „digestie”, această poveste ne invită la o privire mai atentă asupra mecanismelor interioare care se declanșează atunci când trecem printr-o schimbare.
Cei care ne deschid ochii spre această analiză sunt două dintre cele patru personaje cu care facem cunoștință chiar de la început, Omuleții, purtători ai unor nume foarte sugestive, Hem și Haw (în limba engleză, „to hem and haw” se traduce în „a ezita” și „a șovăi”). Celelalte două personaje sunt Șoricei, fiind și ei posesori ai unor nume încărcate de sens, Sniff (provenind de la verbul „to sniff” – a mirosi) și Scurry („to scurry” – a goni).
Ce aflăm despre cei patru este că își duc veacul într-un labirint întortocheat, într-o căutare continuă de cașcaval. În mod împăciuitor, autorul ne îndeamnă încă de la început să-i privim pe toți patru ca fiind părți din noi, atât cele simple cât și cele complexe. Uneori, s-ar putea să ne folosim de mirosul nostru pentru a identifica schimbările care apar la orizont, asemeni lui Sniff, iar alteori, s-ar putea să gonim direct în acțiune, ca Scurry. Și cu siguranță, cu toții avem momente când privim situațiile într-un mod mult mai nuanțat și poate, sfârșim într-o atitudine rezistentă față de schimbare, asemeni lui Hem, sau poate găsim o metodă de a combina nuanțele pe care le vedem, astfel încât să învățăm să ne adaptăm schimbării și să ne concentrăm pe progres, după exemplul lui Haw.
Cei doi omuleți se confruntă cu această repoziționare a resurselor, și avem ocazia să descoperim cum alege fiecare dintre ei să răspundă provocării, în momentul în care stocul de cașcaval se epuizează.
„…Subliniind din primele pagini superioritatea cognitivă a celor doi omuleți față de șoricei, menționând că au creiere complexe, Johnson ne dezvăluie o oglindă, în care putem vedea cum propriile noastre resurse (capacitatea de analiză, imaginația, capacitatea de a ne proteja) pot deveni poveri grele pentru umerii noștri, dacă nu le folosim în mod proactiv.”
În timp ce Hem rămâne ancorat în regretul pierderii, povestea ne invită să îl urmărim pe Haw într-o călătorie dinspre ce ar fi putut să fie spre ceea ce este, dinspre încremenire spre acceptare și redescoperirea de sine. Pe măsură ce avansează, Haw își notează învățăturile pe pereții labirintului prin câteva propoziții scurte si încurajatoare.
Pe cât de simplă pare povestea, pe atât de profunde sunt învățăturile pe care le putem extrage din ea. Chiar dacă pe alocuri s-ar putea să devină mai greu de digerat, această plimbare prin labirint ne adresează câteva întrebări utile, cu precădere în contextul actual:
- Care este cașcavalul pe care-l urmăresc eu acum?
- Ce anume fac pentru a-mi găsi drumul prin labirint?
- Cum anume m-aș putea încuraja eu pe mine să merg înainte?
Vă mărturisesc că eu însămi am găsit în câteva momente grele, curaj în cuvintele lui Haw, marcate pe pereții labirintului. Am speranța că lecturând această povestioară, vă veți bucura de farmecul și de înțelepciunea ei.
Photo credit: Freepik
