de Sorin Dan CLINCI [guest post]
Am fost invitat de către Echipa ATU Consulting, invitație care mă onorează nespus, să îmi aleg o tema de dizertație dintre cele propuse pe un calendar care acoperă întregul an. Tema care mi s-a părut cea mai apropiată de mine, atât din postura de simplu cetățean, cât și din cea de arhitect-urbanist, a fost tema lunii februarie, cea care propune spre analiză raportarea omului la mediul social în care evoluează. Am să încerc să dezvolt acest raport dintr-o perspectivă apropiată mie, și anume aceea de locuire, de om-comunitate.
Raportul individului cu mediul comunitar, modelul de locuire a acestuia și relațiile care apar odată cu modificarea caracteristicilor unei așezări ar putea să explice parțial modul în care înțelegem cei trei termeni (independență – libertate – autonomie) și, mai ales, felul în care judecăm apropierea de alte ființe umane. Pentru a detalia aceste aspecte trebuie să privim locuirea umană în epoca sa de început.
În această perioadă, regăsim o comunitate foarte puțin numeroasă de hominizi, care avea la dispoziție un teritoriu practic nemărginit. În această vârstă a umanității, colectivitățile umane se constituiau în jurul unor nuclee familiale, bazate pe relații de întrajutorare. Fiecare membru își avea locul bine stabilit în mecanismul de bună funcționare a aparatului comunitar, păstrând un contact interuman strâns cu ceilalți membri ai acestuia. Desigur, într-o astfel de comunitate, locuirea era practic centrată, inițial, în jurul unei vetre primordiale și, mai apoi, în jurul unei construcții comunitare, indivizii gravitând într-o singură unitate structurală.
O astfel de comunitate se bucură de autonomie și independență față de mediul înconjurător, preocupându-se să își asigure singură existența. Aceste deziderate erau fixate ca primordiale în paletarul de obligațiuni a fiecărui individ din comunitate, aceștia asumându-și în egală măsură protejarea și întreținerea așezării, implicit a întregii comunități. Putem vorbi de un fel de stup, de entitate de sine stătătoare aflată în stare de echilibru cu mediul natural ce o găzduiește.
Sporirea numărului de membri a adus după sine expansiunea teritorială a așezărilor umane, acestea lărgindu-se după nevoile firești de spațiu ale locuitorilor. Însă îndesirea acestor centre de locuire într-un teritoriu finit a adus după sine și contactul cu vecinii. Contact care putea fi pașnic (schimb de produse, comerț etc.), dar care a adus și inevitabilele fricțiuni. Odată ce mediul a devenit ostil, omul și-a simțit periclitată libertatea și a trebuit să reacționeze protejându-și așezarea cu diferite forme de împrejmuire. Construcția acestora necesită resurse mari de materiale și consum de forță de muncă. Odată ce această fortificație era pusă în operă, ea trebuia să fie întreținută constant de-a lungul perioadelor de pace, dar mai ales trebuia să poată fi aparată eficient în caz de atac. Aceste considerente au condus la hotărârea de a restricționa arealul localității pentru a păstra un perimetru pe care resursele umane și materiale ale comunității îl pot gestiona defensiv.
Astfel a aparut ZIDUL care s-a pus în calea expansiunii așezărilor umane, dictând dimensiunea finită a acestora. Așezările au fost fortificate, la început cu simple garduri de nuiele, țepușe, valuri de pământ și șanțuri (însăși denumirea de „sat” vine de la „fosatum”, care înseamnă șanț). Ulterior, pe măsură ce localitatea devenea din ce în ce mai prosperă, evident, pericolul exterior creștea direct proporțional, impunându-se dezvoltarea unui sistem de apărare din ce în ce mai sofisticat. Așezarile importante devin niște fortărețe înconjurate de ziduri megalomanice cu grosimi care depașesc un metru si înălțimi impresionante. Acest demers conferă comunității umane respective siguranță și garanția că viața și activitatea, libertatea până la urmă, îi sunt protejate de acest organism, care a început să concentreze în interiorul zidurilor sale viața activă a societății umane: ORAȘUL.
Locuirea fără constrângeri, fără limite teritoriale, din perioada preurbană a omenirii, care își inventa propriile reguli de existență, stabilindu-și singură starea de echilibru și care propunea o anumită percepție a independenței si a autonomiei este înlocuită treptat de locuirea densă „intramuros”, cea care nu permite expansiunea teritorială, ci din contră o restrânge la nivele de densificare fără precedent.
Astfel, ființei umane i se cere să se transforme dintr-un fel de personaj autodeterminat care își modela traiul după propriile reguli (există o vorbă strămoșească care descrie această situație din mediul rural: „câte bordeie, atâtea obiceiuri”), într-o piesă componentă a unui mecanism supraindividual.
Schimbarea modelului de viață comunitară, dictată de așezarea conturată riguros de Zid, a adus schimbări majore în relațiile interumane. Oamenii obișnuiți să trăiască în propriul lor univers, având gospodăria așezată la o distanță confortabilă de celelalte celule gospodărești învecinate, au fost provocați să se adapteze unei țesături urbane a cărei densitate impune apropieri extreme între indivizi complet diferiți prin comportament, obiceiuri sau educație. Această nouă formă de învecinare presupune acceptarea unui contact permanent și constant cu ceilalți membri ai comunității. În aceste condiții, oamenii au fost nevoiți să își reconsidere fundamental concepția despre independență, autonomie și libertate. Obiceiurile fiecăruia, modul de viață automodelat, acel „fiecare în voia lui” au trebuit să încapă într-un singur tipar: COMPORTAMENTUL URBAN.
Privilegiul de „cetățean” aduce cu sine mari avantaje. Prezența Zidului conferă protecție. Protecție care atrage după sine oportunități de propășire, de întemeiere a unei familii numeroase, dar și posibilități de dezvoltare economică. În oraș, poți să faci comerț, să oferi și să primești servicii diverse, poți să îți permiți să agonisești o avere a cărei siguranță este garantată etc.
Dar același privilegiu de „cetățean” presupune, în schimb, acceptarea unui regulament strict și incontestabil. Regulamentul de conviețuire în mediul urban. Iată-ne vorbind de niște reguli stricte care generează, paradoxal, o stare de libertate. Populația citadină a realizat că rigoarea unui astfel de regulament este destinată nu să îngrădească libertatea individului în parte, ci tocmai să i-o protejeze de abuzurile celorlalți indivizi. Regulamentul s-a dovedit absolut necesar, deoarece detronează individul, cu nevoile și cerințele sale personale, înscăunând în locul acestuia comunitatea urbană reprezentând nevoile și cerințele generale. E un concept care s-a constituit și a devenit natural într-o civilizație umană obișnuită să habiteze în mediu urban de câteva milenii. Sunt de cele mai multe ori considerate exemple pozitive comunități care conviețuiesc armonios tocmai pentru că au fost provocate de foarte timpuriu să gestioneze evoluția individuală a membrilor societății în contextul apartenenței la un conglomerat uman dens, de tip urban. Acest mod de viață reprezintă un mediu complex, care facilitează interacțiunea umană intensă și constantă care nu poate fi păstrată la cote confortabile, decât dacă există aceste norme pe care toți membri acceptă să și le asume. Astfel se generează ceea ce numim în mod frecvent „mediu de viață civilizat”.
Gândirea Omului Contemporan este modelată de această locuire de tip urban, cu tot ce presupune ea în interrelaționarea cu semenii săi (așezările umane din arealul de cultură occidentală de astăzi sunt toate transpuneri la diferite scări ale comunității urbane, așezările rural-patriarhale întalnindu-se în prezent mai mult în afara acestui areal cultural). Mai mult decât atât, modelul de viață comunitară urbană se reflectă la scară macroteritorială – cea a conviețuirii statelor. Unitățile comunitare mari, care agregă națiuni sau conglomerate de națiuni preiau același model urban și propun același regulament de bună vecinătate. În cadrul acestuia, se regăsesc cheile unei conviețuiri pașnice care garantează tuturor atributele pe care le avem în discuție.
Desigur însă că atât relațiile dintre indivizi, cât și cele dintre unitățile comunitare mari (comitate, principate, regate, ținuturi, landuri, cantoane, state, imperii, uniuni, federații, alianțe etc.) au secuse și momente în care rezonabilitatea este înlocuită de agresivitate. Sunt momentele în care dreptul la independență, autonomie și libertate a unei unități sunt contestate de altă unitate. Atunci rațiunea amuțește și comunitățile umane se încaieră. Uneori fizic, urmărind eliminarea sau subjugarea unei alte unități, alteori rezumându-se la construirea unor edificii teoretice care demonstrează că o altă comunitate nu are dreptul la autonomie, independență sau chiar libertate. Dar aceste excese ale traiului comunitar nu fac subiectul acestei dizertații.
Consider că analiza modelului de conviețuire urbană explică mult din accepțiunea pe care o dăm termenilor din titlul acestui articol. Monitorizând relațiile pe care noi înșine le dezvoltăm în mica noastră comunitate (la bloc, pe stradă, în cartier etc.), se pot descoperi aceleași modele comportamentale pe care le regăsim în politica externă. Orașul ne provoacă zilnic, solicitându-ne capacitatea de a respecta libertatea, autonomia și independența celor din proximitatea noastră, în același timp în care ne exercităm propriul nostru drept la acestea.
Crearea și întreținerea unui mediu comportamental deschis și activ, la nivelul întregii comunități urbane asigură o dezvoltare sănătoasă a acesteia. O societate responsabilă, care este angrenată participativ la viața orașului dezvoltă în fiecare individ conștiință urbană. Acest termen se suprapune adesea, și nu întâmplător, peste cel de Civilizație.
Sorin Dan CLINCI este arhitect cu drept de semnătură din 1996, membru al Ordinului Arhitecților din România în Consiliul Național și în filiala Transilvania, coordonator al programului cultural OAR Transilvania – Concursul de Arhitectură pentru Spațiul Public și co-fondator al Asociației Urbannect – platformă de acțiune creativă concepută pentru a invita la dezvoltarea și asimilarea conceptului de urbanitate și implicarea tuturor în viața cetății. Dan ne este alături în pregătirea noului sediu ATU Consulting.
