
În viață este ușor să îți propui obiective și să le atingi. Este dificil să ai piedici și să rămâi determinat să le depășești. Cel mai greu este să iei decizia că este momentul să renunți, atunci când tot contextul îți transmite asta.
… este ceea ce am învățat la Dumincă pe coclauri din 5 iunie 2016 atunci când, chiar dacă prognoza meteo era destul de pesimistă, am plecat pregătiți de soare, dar și de ploaie, să vedem Pădurea de larice și Vârful Ugerului de la Vidolm.
Am pornit din Cluj-Napoca cu mașinile în direcția Oradea, am făcut imediat stânga la indicatorul de Buru și am mers tot înainte 38 km, traversând localitățile Vlaha, Săvădisla, Liteni, Băișoara, Iara. După ce am ajuns la Buru – unde se intersectează drumul Turda – Câmpeni, facem dreapta, în direcția Câmpeni. Am mers pe Valea Arieșului încă 10 km până în Vidolm unde, la un indicator pe care scrie Vidolm în diverse culori, am făcut stânga, am traversat Arieșul peste un pod, am făcut stânga din nou și am urmat marcajul cruce albastră. După aproximativ 1 km, am lăsat mașinile și am pornit la drum pe jos, parcurgând astfel 9,6 km, cu o diferență de nivel de 600 de metri.
Traseul și track-ul GPS pot fi văzute și descărcate de aici.
La scurt timp după ce am început să urcăm, „ajutați” de vegetația foarte bogată, am reușit să ne abatem de la traseu. Am mers o vreme pe un drum ce părea promițător, după care am căutat traseul marcat prin vegetația nu doar înaltă, ci și udă, prin tufe țepoase, prin pădure și printre ienuperi. Ne-am udat, ne-am zgâriat și, când am ajuns în sfârșit la traseu, a început să plouă. A fost un off-off-road, după cum am denumit această experiență, în echipă.
Cu vreo 1,5 km înainte de vârf, pădurea ne-a oferit protecție de ploaie, ne-am savurat sandwich-urile și am admirat verdele crud al poienilor din jur. Am decis mai apoi să ne întoarcem la mașini și să rămânem cu experiența de orientare turistică de până atunci.
O duminică pe coclauri diferită, o experiență aparte!
Mulțumim mult tuturor participanților!
Fotografii de pe parcursul drumeției se pot vedea aici.