
Duminică, 23 august, am plecat să străbatem Valea Căpușului și să vedem barza neagră, specie protejată în România. Pentru că ploile din zilele trecute au mărit valea și au răcit apa, am aplicat planul de contingență și am plecat spre Valea Largă și Dealul Ponorului.
Am mers cu mașinile până în Ponor, de unde am intrat apoi în traseul propriu-zis. Am străbătut 12 km, cu o diferență de nivel de 500 m și am mers 3 ore și 10 minute. Am avut ocazia să vedem până departe, spre Muntele Rece, spre Cheile Remeților și spre Scărița Belioara.
Traseul și track-ul GPS pot fi văzute și descărcate de aici.
O duminică superbă, cu un traseu plăcut, plin de flori și fructe ce anunță apropierea toamnei!
Câteva fotografii din drumeție găsiți pe pagina noastră de Facebook.
Următoarea Duminică pe coclauri va fi în octombrie; în septembrie avem întâlnire cu Echipa ATU la Team Buildingul de toamnă.