Deschiderea – resursă de adaptare la o lume în schimbare

de Mihaela BOUTIERE, trainer ATU Consulting

Viaţa e ca o călătorie. O aventură continuă. O oglindă care ne reflectă din când în când cine suntem noi, sau noi în relaţia cu ceilalţi. De când ne-am născut, înaintăm prin propria noastră viaţă: unii cu paşi mici, alţii cu paşi mari. Dar indiferent de mărimea paşilor, nu ne mai putem întoarce, nu putem da timpul inapoi. În această călătorie, unii învaţă atât de multe despre ei, despre alţii, despre viaţă în general, în timp ce alţii par să nu fi învăţat nimic. Şi apare întrebarea firească: ce face diferenţa? Nu ştiu dacă există vreo teorie validată ştiinţific care să ne ajute să înţelegem acest fenomen, dar lăsându-mi intuiţia să dea răspunsul, este deschiderea pe care unii dintre noi o au de a se uita în acea oglindă şi de a conştientiza: Cine sunt eu în viaţa mea? Care sunt rolurile pe care mi le asum? Care sunt lucrurile care îmi plac la mine? Care sunt lucrurile care îmi plac mai puţin la mine sau chiar deloc? Le accept cu uşurinţă sau tind să mă compar cu ceilalţi care sunt altfel şi mă învinovăţesc pentru că nu sunt ca ei?

Majoritatea dintre noi ne dorim să fim buni în tot ceea ce facem: în profesie şi în familie, cu colegii şi cu copiii, cu toţi cei de lângă noi. Avem dorinţa de a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă, simţim compasiune faţă de unii semeni ai noştri şi bucurie atunci când am făcut o faptă bună; toate acestea, alături de multe altele, ne colorează viaţa în fiecare clipă.

În această călătorie, în fiecare moment, alegem. Alegem cum vrem să ne îmbrăcăm, ce vrem să mâncăm, unde vrem să petrecem vacanţele, cu cine… Alegem uneori ce vrem să fim şi cum vrem să trăim. De cele mai multe ori, avem opțiunea să alegem ceea ce vrem să devenim. Și, printre toate alegerile astea, uităm, de multe ori, cine suntem noi cu adevarat, care sunt lucrurile care ne definesc şi… uneori, chiar şi ceea ce ne face să ne simţim bine. Mult prea atenţi adesea la imaginea pe care ne-o dorim în ochii altora, uităm de lucrurile simple care ne plac, de lucrurile care ne bucurau atât de mult când eram copii şi îl așteptam pe Moş Nicolae pregătindu-ne sârguincioşi ghetuţele.

Suntem aproape de finalul unui an în care ne-am propus să fim mai autentici şi-mi place să cred că am şi reuşit. Poate unii dintre noi deja am început să ne uităm retrospectiv la anul care a trecut: la ce am realizat din ce ne-am propus, la ce nu am reuşit să realizăm. Călătoria noastră alături de 2014 se apropie de final şi-i predă ştafeta lui 2015 – anul dezvoltării personale pentru noi, cei din ATU. Ocazie cu care vă invităm și vă lansăm aceeași provocare: 2015 să fie un an dedicat dezvoltării personale a fiecăruia dintre noi; să plecăm în această călătorie împreună pentru a descoperi lucruri despre noi şi sensul existenţei noastre în această lume.

Însă, înainte să începem acest demers, să fim deschişi şi să ne privim în oglindă: Ia-ți timp, ia o pauză de cafea, stai efectiv cu tine și derulează-ți călătoria de până acum alături de tine şi de ceilalţi.

Ești la fel cu cel/cea de acum 5 ani, la fel cu cel/cea de ieri? Probabil că acum când te uiți în urmă îți dai seama că multe lucruri s-au schimbat chiar dacă până în acest moment nu le-ai conştientizat pe deplin. Este posibil ca în acest exerciţiu să constatăm că sunt şi lucruri care nu s-au schimbat deşi poate ne-am fi dorit acest lucru. Şi apare întrebarea: de ce nu s-au schimbat? Este posibil ca răspunsul să îl găsim încercând să răspundem la următoarele întrebări:

La ce oră m-am trezit astăzi? Care e primul lucru pe care l-am făcut după ce m-am trezit? Ce rută am ales să ajung la job? Care e primul lucru pe care l-am făcut când m-am aşezat în faţa computerului?

Dacă ne dăm seama că azi, ieri şi săptămâna trecută am făcut exact aceleaşi lucruri, în aproape aceeaşi ordine, e bine să ştim că nu suntem singurii. Trăim prin ritualuri şi obiceiuri, prin lucruri repetate inconştient. Faptul că de multe ori suntem pe pilot automat nu e rău sau bun în sine. Asta spune despre noi doar că avem anumite automatisme. Chiar şi în organismul nostru, de la nivel microcelular până la nivel de grupe musculare, au loc procese automate. În general, nu schimbăm aceste automatisme pentru că preferăm să rămânem într-o zonă de confort prin care evităm disconfortul, nesiguranţa şi necunoscutul. De fapt, ce este această zonă de confort despre care am auzit atât de des în ultimul timp?

Zona de confort ne-o putem imagina ca un cerc de acţiuni/comportamente ce radiază în jurul nostru. Aceste acţiuni/comportamente din cerc sunt, de obicei, cele pe care le facem des, în viaţa de zi cu zi, cu care suntem obişnuiţi. În afara cercului sunt acţiuni/comportamente ce le facem rar, care aduc disconfort şi ne face să simţim nesiguranţă, deseori frică. În schimb, cu cât ne îndepărtăm de zona noastră de confort, suntem obligaţi să folosim mai multe resurse şi să folosim mai mult din potenţialul nostru. Robin Sharma spune că „pe măsură ce ieși din zona ta de confort, ceea ce era odată necunoscut și înfricoșător devine noua ta normalitate”, dar pentru asta e nevoie să fim deschişi la nou şi să vedem necunoscutul ca o oportunitate de dezvoltare, de creştere, de evoluţie.

Putem alege să fim deschişi şi să abordăm viaţa cu mai multă curiozitate, exact aşa cum făceam atunci când eram mici. Să ne reamintim de crezurile şi luminile copilăriei, de candoarea începuturilor şi drumurile care ne definesc. Atunci când anumite evenimente ni se par ca fiind nedrepte, „să deschidem” poarta spre reflecţie asupra sensului lor şi s-ar putea să le percem ca elemente de schimbare – oricum, va avea loc cel puţin o schimbare a perspectivei asupra lor.

Noul an întotdeauna vine cu speranţa că va fi mai bine, că am lăsat în urmă dificultăţile şi coborăşurile, însă se întâmplă ca de multe ori, chiar după trecerea primelor luni, să constatăm că deşi aveam speranţă, nimic nou nu s-a întâmplat sau poate doar prea puţin.

Speranţa e nevoie să existe întotdeauna, dar nu însoţită de aşteptare, ci de deschidere spre acţiune care să ne conducă într-acolo unde ne dorim.

Într-o lume a globalizării, a transformărilor, a bombardamentului informaţional, într-o alternanţă de pericole şi oportunităţi, alianţe şi disjuncţii, deschiderea spre valori, spre ceilalţi şi spre noi înşine este o cheie aproape de intenţia, voinţa de căutare şi acomodarea la noul informaţional globalizat.

Bibliografie