Dan Doru Micu – „Cea mai mare dificultate a fost la «funcția inversă de adaptare».”

[Mini-interviuri despre Adaptare] 

Dan Doru MICU este profesor universitar în cadrul Facultății de Inginerie Electrică a Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Este câștigătorul uneia dintre cele mai prestigioase burse internaționale, Fulbright Senior Award, în cadrul University of Florida. Bursa se adresează profesorilor, cercetătorilor și profesioniștilor din mediul public și privat din România, este susținută de Statele Unite ale Americii și Guvernul României, se acordă pe o perioadă de 6 luni și implică activități de predare și cercetare la universități de prestigiu din SUA. Pasionat de matematici și în egală măsură de tot ce înseamnă „uman”, Dan predă cu pasiune pentru matematică, dar și cu drag de oameni. Stilul lui e o îmbinare aparte de directivitate, umor și relaxare. A ales să ne povestească despre adaptarea lui în SUA la sistemul educațional de acolo, timp de șase luni. Și mai ales, despre adaptarea lui înapoi acasă.

1. Ce experiență majoră de adaptare ai trăit până acum?

Dan MICU: După o competiție care a durat câteva luni, la începutul anului 2017, am fost anunțat că sunt câștigătorul unei burse Fulbright, oferită de SUA, de predare/cercetare în Statele Unite, la Universitatea din Florida. Doar când am fost invitat la cina festivă oferită de către ambasadorul american în România, Excelența sa domnul Hans Klemm, mi-am dat seama de importanța acestei burse. Americanii o denumesc „Oscar of Academia”. A fost ca o încununare a celor 20 de ani de carieră universitară, în care am parcurs toate treptele, de la asistent la profesor și conducător de doctorat, dedicându-mă „trup și suflet” Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

Fericirea și satisfacția a fost foarte mare, și totuși amestecată cu un fel de „morcov emoțional” care creștea pe măsură ce se apropia plecarea. Nu mai aveam stare, voiam să demonstrez și acolo că noi, românii, suntem buni și merităm mai mult. Aveam încredere în calitățile mele de profesor și cercetator, dar în primul rând, de om. Îl cunoșteam bine și pe profesorul Vladimir Rakov, cu care urma să lucrez acolo, dar mă gândeam la „gheața” pe care trebuia să calc și habar nu aveam dacă va rezista. Nu eram un novice în ale deplasărilor în străinătate, începând din ‘97 și până acum, am vizitat (predare/cercetare/conferințe) peste 70 de universități din toată lumea. Avusesem stagii și mai lungi și mai scurte, fusesem și în SUA de câteva ori, dar acum era altceva, aveam un statut pe care îmi doream să-l respect și să-mi demonstrez că pot, că mai pot.

„Nu mai aveam stare, voiam să demonstrez și acolo că noi, românii, suntem buni și merităm mai mult.”

2. Ce avem de făcut ca să ne adaptăm într-o astfel de experiență? Tu ce ai făcut?

Dan MICU: Să ne integrăm în viața lor, să trăim în „castelul” lor, după regulile lor, să mâncăm ca ei, să bem ca ei, să ne relaxăm ca ei, să fim deschiși, să cunoaștem, să fim prieteni.

Ce am facut eu concret:

a) M-am mutat din biroul de profesor pe care mi l-au pus la dispoziție, în birou cu doctoranzii. Astfel, am reușit să învăț de la ei, „să trăiesc în Campus”:

• Să mănânc prânzul în parc, pe iarba, cu 5 dolari (făcand sau prefăcându-mă că fac… yoga);
• Să beau suc gratis de la automate (erau unele automate gratis „ascunse” în clădiri de birouri, doar pour les connaisseurs);
• Să „prind” cele mai bune locuri la meciurile de baschet și fotbal american, purtând un anumit tip de tricou…portocaliu);
• Să aștept ofertele bune de cumpărături, joi seara, pe un site intern;
• Să închiriez mai ieftin o mașină cu un card special.

b) Am participat ca „spectator” la cursurile colegilor mei:

• Am comparat metodele lor de predare cu ale noastre;
• Am pus întrebări, am fost interesat;
• Am fost un „student” atent.
  Ca urmare, câțiva dintre profesori au participat și ei activ la cursurile ținute de mine.

c) Am luat masa cât de des am putut cu colegii (profesori și doctoranzi), m-am împrietenit cu ei, am schimbat impresii despre munca noastră didactică și de cercetare, despre viața universitară și nu numai…

d) Am participat activ în tot ceea ce a însemnat viața academică (comisii de doctorat, simpozioane studențești etc.). Am participat la evenimente organizate de University of Florida (întâlniri cu alți bursieri, vizite la institute de cercetare, concerte etc.).

e) Am utilizat toate oportunitățile oferite de bursa Fulbright:

• Outreach Lecturing – am fost invitat la Huston, la Texas Southern University să țin trei cursuri și o prelegere în plen în care să vorbesc despre cercetarea din Universitatea Tehnică din Cluj;
• Enrichment seminar – am fost invitat la San Diego State University la un schimb de experiență cu alți 50 de bursieri Fulbright Senior din toată lumea.

f) Pe plan personal: am vizitat New Orleans – muzică jazz live, Miami – surf, Tampa; St. Augustine – istorie.

3. Care au fost cele mai mari dificultăți pe care le-ai întâlnit pe parcursul procesului de adaptare?

Dan MICU: Nu am avut niciun fel de dificultate la adaptare, la „host institution” a fost atât de natural, încât cred că într-o viață anterioară am fost …american.

Cea mai mare dificultate a fost la „funcția inversă de adaptare” adică, la întoarcerea acasă. Semestrul petrecut în SUA, în care am fost apreciat și respectat pentru munca mea, mi-a indus o stare de relaxare, mulțumire de sine și stabilitate emoțională. La întoarcerea acasă, bucuria revederii celor dragi a fost „blurată” de instabilitatea constantă pe care o trăim aici. Piesele de domino, atent aranjate în America, au început să se clatine, dar cu optimism și mare încredere în oamenii minunați care mă înconjoară în munca și în viața mea, sunt sigur că voi reuși să implementez și să împărtășesc o parte din ideile „împrumutate” de acolo.

„…cu optimism și mare încredere în oamenii minunați care mă înconjoară în munca și în viața mea, sunt sigur că voi reuși să implementez și să împărtășesc o parte din ideile „împrumutate” de acolo.”

4. Povestește-ne trei lecții pe care le-ai extras din această experiență?

Dan MICU: 1. Întrebarea mea adresată colegilor de acolo, foarte relaxați fiind, inaintea depunerii unei propuneri de proiect:
Eu: „You have no deadlines here.”
Ei: „Yes, we have!”
Eu: „What do you do if you cannot finish the proposal in the fixed deadline?”
Ei: „Nothing. We postpone the deadline.” – RELAXAREA ÎN MUNCĂ

2. Aplauzele pe care le primeam după cursurile „reușite”. Bucuria studenților de a învăța ceva nou îmi inducea o stare de „plăcere de a preda” – CURSURI PREDATE CU BUCURIE

3. Fiecare zi în care mergeam pe jos la școală, soarele care îmi bătea în ochi și bucuria de pe fețele oamenilor care îmi transmiteau starea de – POFTĂ DE VIAȚĂ (pe care o pierdusem undeva departe, în copilărie).

În ATU am declarat anul 2018 un an al Adaptării. Ne-am gândit că ar fi interesant să aflăm experiențele de adaptare ale unor oameni care, în anumite contexte, au trăit adaptarea ca un ”must-do”, oameni care trăiesc adaptarea ca parte a vieții lor sau ca parte a muncii lor. Te invităm să citești câteva rânduri scrise de acești oameni, din experiența personală. Sperăm să îți fie de ajutor în propria adaptare!

foto: arhiva personală Dan MICU