„A învăța înseamnă a accepta faptul că nu știi.” – Liana Pop

[Însemnări despre viață și învățare] 

În mini-interviul lunii, Liana POP ne înveselește cu povestea pe care ne-o spune în legătură cu învățarea prin cuvinte alese cu grijă. Ne povestește despre cum a ajuns să fie dăscăliță și cum a învățat ea din experiență. Vă invităm să urmăriți acest parcurs al pasiunii devenite meserie și, pe final, ce sfaturi ne oferă Liana.

Mara, elevă în clasa Lianei, ne oferă o descriere care surprinde foarte bine felul în care doamna învățătoare a ales să își practice meseria:

„Mie îmi place de Doamna învățătoare deoarece Doamna învățătoare mi-a înscris o pictură la un concurs internațional din Iași și am luat premiul I, uneori facem activități distractive și mergem în excursii super cool!”

1. Cum ai descrie altora cu ce te ocupi și care e pe scurt povestea alegerii profesiei pe care o practici în prezent?

Liana POP: Mie îmi place să spun că sunt dăscăliță. Când folosesc acest termen pentru descrierea profesiei mele, oamenii se miră și mă privesc lung. Cred că termenul acesta ține de amintirea unei profesii privită cândva cu sfințenie, și de mine, și de ceilalți oameni implicați în educație, și toți suntem implicați în educație: copii, părinți, bunici, adulți fără copii, familiști, nefamiliști, absolut toți oamenii.

Am ales profesia când am început școala. Învațătoarea mea mi se părea cel mai puternic și indispensabil om de pe pământ. În clasa întâi veneam acasă de la școală, înșiram păpușile pe pat și le predam alfabetul, și adunarea, și scăderea numerelor până la 10. De-a lungul timpului, copil fiind, dacă mă întreba cineva ce vreau să mă fac, nu aveam răspuns. Pentru că, deși îmi plăcea să mă joc „de-a învățătoarea” acasă, credeam că este foarte greu să devin dăscăliță. Copilul din mine credea că numai cineva foarte inteligent, cu sufletul în palmă și de care ascultă toți părinții și copiii poate să devină dascăl. Acum, după douăzeci și patru de ani de experiență didactică, îmi dau seama că minunea de copil din mine avea dreptate. Am cam pierdut această minune de copil din mine și sunt în plină căutare. Zâmbesc. Și acest lucru înseamnă învățare.

În clasa a opta când doamna dirigintă ne-a prezentat panoplia de licee din oraș am fost uimită să aflu că exista un liceu pedagogic. Adică o școală de crescut și învățat dăscălițe puternice la care toată lumea să se uite cu sfințenie. Și am intrat la liceul pedagogic. Din păcate, atunci am început să pierd copilul din mine precum și folosirea cuvântului „dăscăliță’’.

 2. Ce înseamnă pentru tine „a învăța”?

Liana POP: Mai întâi doresc să spun că experiența la catedră și mai ales elevii mei mi-au lărgit sensul cuvântului „a învăța’’: a observa, a căuta, a descoperi, a transforma, a reformula, a uimi, a plictisi, a adăuga, a șterge, a construi, a ceda, a susține, a cădea, a te ridica, a recunoaște, a colabora, a credita, a discredita, a plăcea, a displăcea, a urî, a iubi. Și în toate sensurile acestea exista și un NU. A învăța înseamnă a accepta faptul că NU știi.

Am citit zilele trecute un articol interesant despre ceea ce cred marile genii ale lumii despre învățare. Mi-au plăcut mult cuvintele lui Tesla: recunoscând „că nu ştiu nimic, pot să fiu deschis la o descoperie epocală”. Tot din acest articol am aflat că Socrate a fost numit de către Oracolul din Delphi cel mai înţelept dintre oameni tocmai fiindcă era singurul om care-şi recunoştea ignoranţa prin celebra frază: „ştiu ca nu ştiu nimic”.

„Mai întâi doresc să spun că experiența la catedră și mai ales elevii mei mi-au lărgit sensul cuvântului «a învăța»…”

 3. De-a lungul vieții, învățăm și ne dezvoltăm. Care simți că a fost una dintre cele mai importante experiențe de învățare în activitatea pe care o desfășori?

Liana POP: Acum câțiva ani am avut o generație de elevi pe care nu i-am putut stăpâni așa cum mi-am dorit. Îi certam mereu, se certau și se îmbrânceau des, îi consiliam pe părinți, îi judecam pe părinți pentru felul în care își creșteau copiii. Pe scurt, erau multe animozități în clasă. Îmi amintesc că mereu le spuneam părinților că pruncii seamăna cu ei, că dacă doresc să li se schimbe copiii, trebuie mai întâi să se schimbe ei înșiși. Este mult adevăr în ceea ce spuneam, însă nu tot adevarul. Așa cum copilul este oglinda părinților săi, și copiii din clasa mea mă reflectau pe mine. Eu mă oglindesc în ei. Și mi-am dat seama că am fost ipocrită pentru că schimbarea în procesul de învățare începe cu mine, cu dascălul, dar și cu mine, omul. Schimbarea se petrece din interior cu efect în exterior. Și la început e furtună până se liniștesc apele și revii ca pasărea phoenix. Această experiență a schimbat totul. Până și gândurile mele în ceea ce privește Ministerul Educației. Noi, învățătorii aceștia smeriți de jos, începem schimbarea, pas cu pas, schimbăm învățarea și avem parte și de minuni. Tot pas cu pas. Schimbarea în procesul de învățare ar trebui să se producă și de sus în jos. Tot așa: prin observare, auto-observare, conștientizare, transformare etc. Oare Dumnezeu își schimbă vreodată optica? Dacă pe pământ e precum în ceruri, eu zic că da.

4. Ce faci (concret) ca să înveți și să te dezvolți?

Liana POP: În concordanță cu răspunsul la întrebarea anterioară, am participat la multe cursuri didactice, poate prea multe, și inutil, zic eu. Aceste cursuri didactice presupuneau schimbarea în procesul de învățământ a modului de a preda și a educa, însă nu prea au avut efect asupra generațiilor de copii, dacă modul meu de a fi, a simți, a gândi, a acționa nu s-au schimbat.

Vă dau un exemplu, degeaba particip la cursuri de dezvoltare a inteligenței emoționale a copiilor dacă eu, ca dascăl și om, nu-mi recunosc propriile emoții, nu știu să mi le stăpânesc sau să mi le exprim, nu sunt în stare să-mi gestionez eșecurile și să-mi cultiv optimismul. Un dascăl luminos emite lumina și veselia în clasă. Cum să îi înveți pe alții ceea ce tu nu respecți, nu simți sau nu știi? Cum să dau un feedback asertiv altora când mie însămi nu mi-l ofer? Și am început să fac cursuri de dezvoltare a inteligenței emoționale, de psihodramă, de predare prin intermediul teatrului. Am făcut cursul de consilier pentru dezvoltare personală cu gândul să-mi ajut elevii și mi-am dat seama că, de fapt, l-am făcut pentru mine. Au trecut câteva luni bune până mi-am revenit din șocul pe care l-am avut când mi-am dat seama cât mai am de lucru cu mine. Mi-am dat seama că multe dintre frustrările mele le transfer elevilor în sensul că, atunci când vreau să schimb ceva la ei, de fapt, vreau să schimb ceea ce eu nu îmi asum încă la mine.

Învăț din cărți, din filme, din întâmplările altora, din ceea ce nu am vrut să învăț când mi s-a oferit posibilitatea. Da. La un moment dat îți dai seama că, refuzând să înveți ceva, ți-ai făcut un defavor. Înveti din defavorurile pe care ți le faci. Am fost în situația aceasta de mai multe ori. Am învățat că e inutil să dau unui elev un calificativ mic pentru că nu și-a învățat lecția. Învăț acum să înlocuiesc calificativul mic cu alte oportunități care duc la învățare. Învăț mult observând oamenii și recunoscând în ei o parte din mine. Învăț din opiniile altora pe care nu le împărtășesc. Învăț din acceptare și retragerea mea în mine spre înnoire. Învăț din țipetele mele. Le studiez și încerc să le transform în șoapte, până dispar. Transformarea țipetelor (durerilor) am învățat-o de la natură.

Învăț mult atunci când îmi fac timp pentru mine. Am studiat puțin învățământul finlandez. Mi-am dat seama că procesul de învățare este astfel conceput în Finlanda încât copilul să aibă mult timp pentru el, să se descopere, să experimenteze. Să se bucure de sufletul lui și de împlinirile lui. Să aibă timp să se ridice când cade și să se bucure când reușește. De fapt, profesorii finlandezi au început să îi învețe pe elevii lor savoarea momentului prezent. Elevii finlandezi nu știu ce înseamnă goana după note. Aici nimeni nu ne învață cum să avem timp de noi. Învățăm singuri când conștietizăm că acest lucru e important. Da, spre amărăciunea mea, în meseria mea am învățat să gonesc pe alții și să mă gonesc. O să mă dezvăț eu cumva. A, da, învățarea înseamnă și dezvățare.

Aș fi vrut să mă întrebați și ce aș dori să învăț. Zâmbesc din nou. Aș dori să învăț să predau elevilor fără calificative, fără tipare, fără pedepse. Aș dori să învăț să fac surprize plăcute. Liniștea. Acceptarea.

„…am început să fac cursuri de dezvoltare a inteligenței emoționale, de psihodramă, de predare prin intermediul teatrului. Am făcut cursul de consilier pentru dezvoltare personală cu gândul să-mi ajut elevii și mi-am dat seama că, de fapt, l-am făcut pentru mine.”

5. În încheiere, te rugăm să ne împărtășești 3 lecții pe care le-ai învățat din experiența de până acum și care simți că te ajută și că se aplică dincolo de sfera ta profesională? 

Liana POP: Trei lecții pe care le-am învățat până acum. Sunt dure și în același timp frumoase, deschizătoare de drumuri. Am învățat că e benefic pentru mine să nu am întotdeauna dreptate. Și chiar dacă simt că am dreptate într-o dispută, să nu exprim acest lucru, să las deschisă o portiță care poate schimba dreptatea mea. Dacă mereu am dreptate și susțin cu tărie acest lucru, nu evoluez.

Am învățat că, vrând să evit ceva, mă duc spre acel ceva și până la urmă tot trebuie să înfrunt ceea ce voiam să evit. De fapt, nu e nimic de evitat sau de ocolit. Doar de rezolvat în timp.

Am învățat, și încă mai învăț, să las să plece ceea ce nu mi se mai potrivește și nu-mi mai este benefic. Lecția aceasta este perpetuă. Și, după părerea mea, mă ajută să evoluez cel mai mult pe toate planurile ființei mele.

Anul 2017 în ATU îl dedicăm învățării reale, conștiente și asumate. Pe parcursul lui, ne propunem să învățăm din cât mai multe contexte, una din sursele de învățare fiind experiența unor persoane care își desfășoară activitatea în domenii specifice. Credem că inspirația vine adesea atunci când suntem receptivi la ce e în jurul nostru, când reușim să schimbăm perspectiva și/sau când combinăm idei din diverse domenii. Tocmai de aceea, sperăm ca împărtășirile invitaților noștri să vă inspire și să ne facă să reflectăm mai des la ce ne face pe fiecare dintre noi să învățăm și să simțim că ne dezvoltăm!

foto: arhiva personală Liana POP & Mara MĂRINCEAN