Principalul obiectiv al creierului nostru este să ne mențină în viață.
Curajul, indiferent de modul în care l-am defini, își face loc contraintuitiv, nenatural și poate nefiresc chiar, în această poveste… sau nu?
27 iulie 2025
Deși ne aflăm în plină vară, ziua de 27 iulie a fost atipică. Nori negri, mari, însuflețiți parcă de formele lor ciudate, amenințau atmosfera. Aerul răcoros invada plămânii dând senzația unei hiperventilații naturale. Toate aplicațiile meteo indicau șanse semnificative de ploaie și posibile descărcări electrice. Lumina slabă, alimentată parcă de la o baterie descărcată, proiecta umbre adânci, creând cu iscusință colțuri de întuneric și nesiguranță. E frig, iar peisajul pare ostil, înfuriat parcă de îndrăzneala noastră de a fi acolo.
E liniște, deși suntem mai bine de 100 de oameni înghesuiți între cerul care coboară prea jos și pământul pregătit să ne zdrobească. Și mai e ceva. Apa. Foarte, foarte multă apă. Adâncă și verde, își pierde conturul între malurile abrupte, împădurite des, dând senzația unui lighean imens al cărui capăt nu-l poți cuprinde cu privirea.
Tot ce am planificat pentru acea zi pare că se năruie cu fiecare secundă care se aprinde mut și dispare rapid de pe ecranul ceasului electronic. În partea de sus a cadranului, înțepenit parcă în timp, apare scris cu roșu: „GPS signal not found!”. Mintea mea e pe cale să o ia razna și încerc să mă conving singur: „Nu te stresa… nu au cum să dea drumul cursei în condițiile astea… pur și simplu nu au cum…”
46.72641 N, 23.29685 E – Lacul Tarnița, jud. Cluj
Lacul Tarnița a fost și va rămâne pentru mine un loc special. Construit pe vatra unui vechi sat (strămutat pe colinele împădurite din împrejurimi), lacul de acumulare este unul dintre cele mai pitorești din țară. Cu un baraj de aproape 100 de metri înălțime și adâncimi ale apei care depășesc 70 de metri, lacul este o minune natural-artificială.
L-am descoperit când eram copil, venind aici cu părinții la picnic și la pescuit. Ulterior, m-am bucurat de nenumărate ori de apa lui frumoasă și de peisajul fantastic, atât cu caiacul, cât și când mergeam să înotăm cu prietenii. De altfel, în pandemie, pentru că toate bazinele erau închise, lacul a devenit „terenul nostru de antrenament”. Și, mai mult decât orice, locul a rămas în sufletul meu pentru că aici mi-am făcut curaj să o cer de soție, acum mulți ani, pe prietena mea de atunci, soția mea de acum, Adriana.
Traversarea Tarniței este o competiție fascinantă. Traseul are oficial 6,5 km și parcurge aproape tot lacul, pe lungimea acestuia. Este considerat prima competiție de înot în ape deschise din România și, după spusele organizatorilor, oferă o experiență de înot unică, peisaje montane spectaculoase și o provocare sportivă într-un cadru natural deosebit.
Curajul ca atitudine, nu ca moment în timp.
Nu mi-am terminat bine gândul că organizatorii competiției ne-au anunțat că vor da startul conform planificării inițiale. Ne-au prezentat apoi măsurile suplimentare de siguranță, accentuând să înotăm cât mai aproape de malul stâng pentru că, în caz de descărcări electrice, să putem ieși pe mal și să urcăm versantul până la șosea, de unde putem fi luați cu mașina. Malul drept este inaccesibil transportului.
Cam în acest moment mintea mea a încremenit, blocată fiind în „Nu se poate așa ceva…”. Mi-am revenit abia când i-am văzut pe cei din jur că își îmbracă costumele de neopren – ultimul pas din ritualul de dinaintea startului. Era în continuare liniște, dar de această dată, în loc de incertitudine, am simțit din atitudinea celor din jur concentrare și determinare.
Gândindu-mă acum la ce s-a întâmplat atunci, îmi dau seama că acel curaj tăcut pe care l-am simțit în jur nu oferea garanții… Curajul oferă doar oportunități de încercare de care, fără un pic de îndrăzneală, nu vom avea niciodată șansa să ne bucurăm. Cei de la NeuroLeadership Institute au o vorbă faină:
„Uncertainty is worse than a known bad.”
(Pentru ființele umane, starea de incertitudine e mai neplăcută decât un „rău” cunoscut).
Prin confirmarea startului, organizatorii ne-au „eliberat” de incertitudine, oferind acel „known bad” care a descătușat îndrăzneala de a încerca – și, odată cu ea, câteva insight-uri de împărtășit la gura sobei:
- Curajul nu inseamna expunere excesiva, nu inseamna galagie si nici inconstienta. Curajul inseamna incredere (in fortele proprii precum si in ceilalti) si vulnerabilitate, inseamna schimbarea perspectivei din “Nu se poate…” in “Cum ar fi daca…”.
- Curajul are un suflet propriu, un motor alimentat de răspunsul la întrebarea „De ce fac asta?”. Iar „De ce-ul” nu e nevoie să fie cuantificabil. E nevoie însă să fie suficient de puternic pentru a depăși un anumit disconfort pe care îl presupune ieșirea din automatisme (zona de confort). Simon Sinek, în cartea sa Începe cu DE CE, detaliază foarte bine subiectul acesta.
- Curajul și curiozitatea merg mână-n mână. „Peștera în care ți-e frică să pătrunzi ascunde comoara pe care o cauți”, scria Joseph Campbell. Curiozitatea pozitivă de a explora, de a adresa întrebări și de a încerca abordări diferite te pot duce către „comorile” pe care le cauți.
- Curajul este contagios. Când toți cei din jurul meu erau hotărâți să încerce, mi-am permis confortul de a îndrăzni să încerc la rândul meu. Fără vorbe mari, fără citate motivaționale, fără cuvinte de-a dreptul. Uneori, curajul nu are nevoie de cuvinte.
- Curajul autentic este o stare de spirit, nu un moment în timp. Este un mindset hrănit de o combinație de modestie, vulnerabilitate, sete de învățare și îndrăzneală – pe care Carol Dweck le-a numit growth mindset. Te invit să descoperi mai multe despre acest concept în cartea Mindset, a aceleiași autoare.
Dacă ne uităm la una dintre definițiile curajului, aceasta sună cam așa:
„Curajul înseamnă forța morală de a înfrunta frica, durerea, pericolul, incertitudinea sau intimidarea pentru a face ceea ce este corect, necesar sau de dorit, chiar și în condiții dificile. Acesta nu este absența fricii, ci capacitatea de a acționa în pofida acesteia, reprezentând o trăsătură de caracter esențială pentru a depăși obstacolele și a-ți urma principiile.”
Te invit, pe final, să te gândești ce înseamnă pentru tine să „intri în apă” în acest moment.
Indiferent că e un aspect din viața personală sau profesională, împărtășește-l cu o persoană apropiată, din perspectiva a ceea ce ai avea de câștigat dacă o faci.
Și acum, fă-o! Nu există niciun moment mai bun pentru curaj decât cel prezent.
P.S. Înotul în ape deschise poate oferi o experiență senzorială fantastică. Pentru a ne bucura la maximum de aceasta, e nevoie de măsuri de siguranță suplimentare față de înotul în bazin. Granița dintre curaj și inconștiență este fină, însă diferența o poate face atitudinea precaută, adoptată inclusiv de sportivii profesioniști ai acestei discipline. La Traversarea Tarniței, organizatorii s-au asigurat mereu că avem parte de aceste măsuri – atât pe uscat, cât și în apă.
