Skip to main content
The soft skills are the hard skill

Programe de training

Context

De-a lungul anilor, am învățat că:

  • Trainingul este cu atât mai valoros și de impact cu cât este mai adaptat echipei participante și contextului în care aceasta se află.

  • Trainingul real este cel care are sens pentru participanți – meaningfulness.

  • Trainingul e nevoie să se adreseze cauzei situației actuale a echipei și să fie integrat unor acțiuni organizaționale mai ample.

  • Este necesar să cunoaștem și să înțelegem contextul în care echipa funcționează. În munca noastră, analiza și evaluarea nevoilor de training este o etapă obligatorie.

  • Este important ca încă de la început să setăm împreună (organizație și partener de training) ce ne dorim să știe participanții. Ce ne dorim să aplice. Ce atitudine sau mindset ne dorim să câștige în training.

  • Un training merită toată investiția dacă setăm așteptări legate de cât din ceea ce învață participanții vrem să fie implementat la locul de muncă. Apoi, să organizăm acțiuni concrete și să urmărim împreună ca transferul în practică să se întâmple efectiv.