[Însemnări despre viață și învățare] 

Continuăm seria mini-interviurilor despre învățare cu câteva împărtășiri din experiența Ivonei BOITAN. Născută pe 4 ianuarie 1969, Ivona a urmat Facultatea de Regie Teatru din cadrul ATF București. În 1996 a semnat regia spectacolului Viața Conjugală de Max Aub la Teatrul Național Târgu-Mureș, după care s-a desparțit de teatru. De mai bine de zece ani lucrează ca și copywriter în publicitate și televiziune. A lucrat ca scenarist la prima ediție a Big Brother, a inițiat rubrica Top Rușinică, pe care a și scris-o în primul sezon. În prezent este scenarist la emisiunea Happy Hour de la Pro TV. A debutat cu romanul Cu sânge rece și albastru, apărut la Editura Tritonic în august 2008. Al doilea roman al său Hoții de timp a fost editat de CrimeScene Publishing în aprilie 2010.

1. Cum ai descrie altora cu ce te ocupi și care e pe scurt povestea alegerii profesiei pe care o practici în prezent?

Ivona BOITAN: Sunt scriitor şi regizor. Am fost copywriter, am scris texte pentru reclame şi promo-uri, am fost scenarist de televiziune. Practic, toată viaţa mea s-a învârtit în jurul scrisului. Nu a fost ceva ce mi-am propus. De mică am vrut şi am știut că am să fac teatru. Am urât facultatea de teatru, secţia regie, dar constrânsă de oarece întâmplări de viaţă neprevăzute, aşa cum sunt marea parte a întâmplărilor de viaţă, am fost nevoită să renunţ la teatru şi să fac televiziune. În televiziune e muncă de echipă; fiecare ştie exact cât să se întindă, cât îl ţine plapuma. În teatru e mai degrabă o sinergie a personalităţilor şi a egourilor, decât muncă de echipă. În televiziune, mai ales că am lucrat în regie live - în direct, totul era contra cronometru. În teatru timpul se dilată, se comprimă, e un soi de elastic în mâna ta, şi tot ceea ce contează în final e rezutatul: să ajungi la public.

de Cosmina CÂMPEAN, trainer ATU Consulting

„Dă-mi o sută până mâine” -
sau cum promisiunile de plată ale clienților
seamănă cu promisiunile din studenție

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când aud Customer Care, aud discuțiile cu operatorii companiilor de telefonie mobilă, care fac ce fac, dar au grija clientului: au grijă să ne spună pe nume de x ori, au grijă să ne amintească cum se vorbește clar, cursiv, literar, au grijă să ne amintească bunele maniere la telefon, au grijă... de client. Adică de noi.

[Însemnări despre viață și învățare] 

Continuăm seria mini-interviurilor despre învățare cu câteva împărtășiri din experiența Alinei STEPAN, psiholog, sociolog și specialist în comunicare. Alina profesează ca psihoterapeut în practică privată la mind-essence.ro, este formator autorizat şi, în plus, director general la Ipsos Romania, companie multinațională de cercetare de piaţă. În timpul liber, o găsiţi pe alinastepan.com şi speră să scrie cel puțin o carte înainte de pensie.

1. Cum ai descrie altora cu ce te ocupi și care e pe scurt povestea alegerii profesiei pe care o practici în prezent?

Alina STEPAN: Am început să „mă ocup” profesional de ceva, cu acte în regulă, acum 22 de ani. Studentă la Sociologie, în anul al doilea, uitându-mă la mai mulți colegi care își luau job-uri pentru a avea un ban, mi-am dorit să îmbin pragmatismul material cu cel profesional, alegându-mi un job în domeniul în care studiam. Am pornit „de jos”, cum se spune, de la aplicarea de chestionare pe teren. Dacă asta făceam în 1995, acum conduc eu însămi filiala din România a unei mari companii multinaționale de cercetare de piață. E greu să răspund la întrebarea „cu ce mă ocup”, după cât amân răspunsul, pentru că, acum 8 ani, am pornit și pe calea psihoterapiei pozitive, iar în prezent sunt și psihoterapeut pozitivist autonom. Cu ce mă ocup, așadar, având în vedere că am două job-uri? Cu oamenii și înțelegerea lor, fie că sunt persoane cu care mă vad în cabinet sau pe Skype, fie că sunt echipe pe care le coordonez la compania pentru care lucrez sau, în sfârșit, consumatori ale căror atitudini și comportamente sunt vitale pentru companiile care cresc brand-uri.

[Însemnări despre viață și învățare] 

Dorim să vă împărtășim și mai mult din experiențele de învățare ale unor oameni deosebiți. De aceea, vă prezentăm în continuare povestea lui Dragoș CÎRNECI, conferențiar universitar doctor la Universitatea Spiru Haret și cercetător la Centrul Internaţional de Cercetare şi Educaţie ȋn Tehnologii Creative (CINETic).

1. Cum ai descrie altora cu ce te ocupi și care e pe scurt povestea alegerii profesiei pe care o practici în prezent?

Dragoș CÎRNECI: Predau neuroştiinte, neuropsihologie clinică, testarea personalităţii şi genetica comportamentului la Universitatea Spiru Haret şi, de asemenea, sunt cercetător ştiinţific la Centrul Internaţional de Cercetare şi Educaţie ȋn Tehnologii Creative (CINETic) – Laboratorul de Dezvoltare Cognitivă şi Psihologie Aplicată prin Experienţe Imersive. Pe scurt, am vrut dintotdeauna să fac cercetare. Cu gândul ăsta am mers la facultate şi pot spune că am făcut cercetare ȋncă din anul ȋntâi de studenţie fiind pasionat de psihologia experimentală şi apoi de neuroştiinţe. După terminarea studiilor de master, m-am angajat la un institut al Academiei Române din Cluj, iar apoi la Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. Practic pot spune că fac cercetare de aproape 25 de ani. 

[Însemnări despre viață și învățare] 

1. Cum ai descrie altora cu ce te ocupi și care e pe scurt povestea alegerii profesiei pe care o practici în prezent?

Radu PRISĂCARU: Sunt profesor de matematică de vreo treizeci de ani, adică, un matematicant. În timpul facultății, visam să fiu cercetător în matematici aplicate, în special, în informatică, fiind absolvent al unui liceu de profil. Repartiția în învățământ m-a făcut să-mi descopăr repede și vocația: aceea de a lucra cu copiii. 

2. Ce înseamnă pentru tine „a învăța”?

[Însemnări despre viață și învățare] 

1. Cum ai descrie altora cu ce te ocupi și care e pe scurt povestea alegerii profesiei pe care o practici în prezent?

Alexandra Daniela FUZESI: Sunt avocat. Întotdeauna mi-am dorit să practic o meserie din zona dreptului, de prin clasa a doua. Am cochetat cu magistratura, însă o profesie liberală mi-a dat posibilitatea să îmi păstrez libertatea privind ce anume să practic din drept. Prin urmare, avocatură să fie. Și dacă ar fi să mă întorc în timp, tot avocatura așa alege.

2. Ce înseamnă pentru tine „a învăța”?

de Gabriela HUM, director executiv ATU Consulting

Se aud colinde, miroase a brad, a cozonaci cu nucă și a vin fiert cu scorțișoară... sunt semne că ne apropiem de finalul anului. Un an care în ATU a fost dedicat, în multe forme, pasiunii. Să faci training cu pasiune înseamnă să-ți placă oamenii, să îți placă să înveți, să îți placă să împărtășești. Să te pasioneze ceea ce e dincolo de training înseamnă să găsești surse de învățare din tot ceea ce trăiești și experiențiezi. Să te lași provocat și să răspunzi prin curiozitate, cu smerenie și cu recunoștință la fiecare moment ce vine spre tine, având credința că îi vei face față, în felul tău: uneori ducându-l la final, alteori renunțând pe parcurs, alteori amânându-l până la un moment când te vei simți în stare să-l duci.

de Gabriela HUM, director executiv ATU Consulting

Suntem un produs care reflectă modul în care lucrăm cu noi înșine!
Allison Stadd

Când ne întâlnim cu cineva adesea întrebările folosite, în loc de salut sau dincolo de salut, sunt „Ce mai faci?” sau „Cum mai ești?”. A face și a fi sunt verbe care ne definesc și ne pun în contact cu ceilalți. Dar oare câți dintre noi răspundem de-adevăratelea la aceste întrebări, ne punem realmente în contact cu noi înșine prin intermediul acestor întrebări, evitând să spunem „Bine!”, „Ok!”, „Sunt grăbit...”. Câți dintre noi, atunci când suntem întrebați, chiar ne oprim și ne uităm spre noi și ne întrebăm „Ce fac eu?”, „Cum sunt eu?”. Acel ceva din noi care ne oprește și ne leagă real de întrebările de mai sus, punându-ne în situația de a fi autoreflexivi, de a ne gândi/uita la noi, realmente, este Eul nostru cunoscător.