[Interviuri cu oameni pasionați ] - de Gabriela HUM, Director executiv ATU Consulting

Când l-am contactat pe email pe Florin BRAN pentru a-l invita la interviu știam despre el doar că lucrează în zona de IT, că de un an și ceva locuiește lângă Strasbourg și că a făcut drumul de acasă, de la Baia Mare, la Strasbourg cu bicicleta în 2014, parcurgând o distanță de peste 2500 km în 45 de zile de la finalul lunii mai până în 10 iulie. Florin a răspuns la mailul de invitație făcând o introducere frumoasă experienței lui de călătorie neconvențională: „Călătoria cu bicicleta a fost doar un mod de exprimare a nevoii de a mă întoarce la rădăcini făcând lucruri simple, dar neconvenționale, ceva personal și provocator, de a întrerupe un ciclu (în muncă, mailuri, ședințe, planificări, rapoarte, target-uri, în familie, între prieteni), o cale de protest tăcut împotriva spectacolului oferit de rețelele de socializare, o cale de a percepe spațiul și timpul după propria-mi (ne)putință...”

de Gavril HABA, trainer ATU Consulting

La fel ca în viață, cele mai pline de satisfacții aspecte
ale muncii sunt cel mai greu de măsurat.
Susan Fowler

Am auzit adesea în mediile de business, în anunțuri de recrutare, CV-uri, ședințe, workshop-uri afirmații de genul: „persoană motivată”, „nu este motivat/ă”, „cum să motivăm angajatul”, „recompense”, „pachet salarial motivant” etc. Dacă ar fi să măsurăm nivelul de motivație al unei persoane, în mediul profesional sau privat, am putea folosi un instrument de măsură standardizat, recunoscut internațional? Am identifica oare un etalon pe baza căruia să evaluăm acest nivel? Care ar fi criteriile de evaluare? Cum identificăm o persoană motivată? La aceste întrebări răspunsul e clasic: depinde...

Am fost educați cu recompense și pedepse de mici, am fost „mituiți” de părinți, educatori - cu note, ciocolată, bani, sucuri, jucării etc. în ideea de a ne motiva să învățăm. Dar surpriză... atât copiii, cât și adulții sunt mereu înclinați spre a învăța, spre a crește. „Bățul și morcovul” funcționează, dar doar pentru o scurtă perioadă de timp. Pe termen lung, e nevoie să reluăm metodele și să le îmbunătățim sau să căutăm alternative viabile prin care să descoperim pentru noi înșine și pentru cei din jurul nostru care este acel ceva interior care ne determină să facem lucrurile într-un anumit fel și să ne simțim motivați.

de Diana BERINDEI, trainer ATU Consulting

Cum îți imaginezi succesul în carieră? În numărul de ore lucrate? În efortul depus? În numărul de proiecte finalizate? Este succesul un număr? Noi, cei care ne-am întâlnit la Cărturești, în cadrul celei de-a șaptea întâlniri Luni de poveste, ne-am gândit la următoarele: succesul înseamnă muncă, împlinire, fericire, responsabilitate, pasiune, perseverență...

În sintagma carieră de succes există doi termeni importanți. Primul, carieră, conform dicționarului explicativ al limbii române, reprezintă o profesie, o treaptă socială sau timpul de activitate într-un anumit domeniu. Tot DEX-ul este și cel care ne spune că succes își are originea în forma latină a cuvântului successus, care este forma participiului trecut a verbului succedere (adică, a succeda, a urma). Astfel succes însemnă un rezultat bun. Puse împreună ar însemna – o profesie cu rezultate bune.

de Adela HARLIȘCA, trainer ATU Consulting

Nu e vorba aici de atingerea perfecţiunii,
ci de trăirea unei vieţi mai bogate...
Dominique Loreau

În zilele noastre, performanța este un subiect de actualitate – mai ales atunci când vorbim despre carieră și latura profesională. Suntem mulți cei care ne dorim să fim cei mai buni din echipă, să fim cât mai eficienți și să avem un aport semnificativ în creșterea performanței la locul de muncă.

În termeni de obiective, planurile noastre ar putea suna ceva de genul:

• Vreau să fiu cel/cea mai eficient/ă din departamentul meu.
• Vreau să particip la trainingul X pentru că mă va ajuta să avansez pe poziția Y.
• Vreau să fiu implicat/ă în proiectul Z pentru că voi avea ocazia să acumulez experiență în aria W.

de Szeréna SEER, trainer ATU Consulting

O legendă persană povesteşte despre un călător care se târa pe un drum aparent nesfârşit, fiind încărcat cu multe poveri. Călătorul era foarte obosit şi plin de rănile provocate de greutăţi, dar părea total inconştient de motivul acestor răni. Parcă nu observa poverile care atârnau pe umerii lui. Legenda spune că acest călător s-a întâlnit pe drumul lui cu trei fermieri, care l-au întrebat de rostul poverilor lui, şi astfel, încet-încet, el ajunge să arunce aceste greutăţi ca, în final, să se bucure de peisajul frumos şi de apusul de soare.

De câte ori ne recunoaştem şi noi în rolul călătorului fiind aparent atât de obişnuiţi cu stresul încât nici nu observăm „rănile” care se tot adâncesc în corpul nostru? De câte ori uităm să ne bucurăm de drum şi de peisaj? Și cum oare am putea face asta, când poverile ne apasă umerii şi noi nu ştim cum să le dăm jos?

de Radu MĂRINCEAN, director economic ATU Consulting

Economie sau Socionomie?

Natura duală a modului nostru de operare, această luptă permanentă dintre emoție și rațiune, guvernează deciziile și comportamentele noastre. Se naște o competiție între sisteme – pilotul automat, care acționează din impuls, cu rapiditate și eficiență, cu rol esențial în supraviețuire, dar ascuns rațiunii și sistemul rațional, analitic, mult mai puțin supus erorii, dar lent și greoi.

Intuiția îmi spune că, în luarea deciziilor, cele două sisteme iau startul simultan și încearcă să găsească soluția optimă, fiecare în felul său unic. Decisive pentru rezultatul final sunt condițiile în care se desfășoară procesul. Timpul, emoțiile generate de creier pe măsura prelucrării informațiilor primite și gradul în care rezultatul deciziei poate fi măsurat imediat, sunt cu importanță deosebită. Dacă decizia este cerută sub presiunea timpului și sub imperiul emoțiilor puternice, creierul răspunde din impuls, iar sistemul rațional ajunge abia ulterior, post decizie și încearcă să creeze un raționament asupra celor întâmplate. În situația unui rezultat măsurabil al deciziei adoptate, se declanșează procesul mecanic al învățării, pe relația cauză – efect, al cărui rezultat final va fi tot crearea unui automatism.

[Interviuri cu oameni pasionați] - de Gabriela HUM, Director executiv ATU Consulting

Cel mai răspândit animal de companie din lume și cel mai popular este pisica și se crede că azi există aproape o jumătate de miliard de pisici domestice în lumea. Istoria domesticirii pisicilor ne duce la vechii egipteni, acum 4.000 de ani, când erau considerate creaturi sacre. Între anii 4.000 î.e.n. și anul 100, pisicile au fost asociate statutului social suprem: în Egipt erau îngropate alături de faraoni, au ajuns mai apoi în China unde au fost prețuite și protejate de dinastia Song, mai apoi au ajuns și în Europa fiind declarate animale protejate prin lege de King of Wales. În mai toate perioadele, uciderea unei pisici era pedepsită cu moartea. Ca și în cazul oamenilor, Evul Mediu a adus și pentru pisici o perioadă de restriște, ele ajungând să fie considerate animale ale păcatului și să fie asociate cu Satana. Pisica și-a recăpătat poziția în înalta societate în secolul al XII-lea, când a fost numită animalul de companie al Casei Regale de către Regina Victoria a Angliei.

În Polonia, am întâlnit o mare iubitoare de pisici și pasionată de a colecționa statuete cu aceste animale domestice. Am ajuns acum doi ani în vizită acasă la Żanna CIESIELSKA, organizatoarea Centrului de Training în Psihoterapie Pozitivă din Polonia, Wroclaw, unde am găsit o cameră dedicată pisicilor: de lut, de porțelan, de lemn, de metal. În timp ce inspectam statuetele de diferite mărimi, culori și forme, am simțit o prezență caldă pe lângă tălpi. Așa am întâlnit-o pe Pussy, pisica persană a Zannei, un boț de blană de vreo 11 ani la vremea aceea. Între training și zborul spre țară, am vorbit un pic cu Zanna despre pasiunea ei pentru pisici.

de Gabriela HUM, director executiv ATU Consulting

Învățarea este unul dintre aspectele definitorii ale ființei umane. Învățarea înseamnă schimbare. Învățarea schimbă stuctura fizică a creierului și determină organizări și reorganizări ale acestuia. Învățarea se întâmplă mereu, conștient și inconștient. O experiență de învățare reală, ne schimbă profund...

Un studiu referitor la eficiența trainingului organizațional, studiu condus de Cross în 2002, arată că doar 10-20% din cunoștințele și abilitățile deprinse în cadrul trainingurilor sunt transferate în practică, la locul de muncă. Organizațiile investesc bugete în învățarea formală, în condițiile în care se pare că învățarea informală (learning by doing) este responsabilă de aproape 80% din ceea ce știu angajații (Aries de Geus), iar aceasta se întâmplă ad-hoc, fără design și fără strategie. Una dintre dificultățile programelor de training este faptul că atunci când facem design de training ne focusăm preponderent pe conținutul ce îl vom livra și uităm să ne gândim la cum anume învață participanții.