Skip to main content
Jurnal »

Duminica pe Coclauri #37

20 iunie 2017
scris de:
DpC37

Deși vremea a fost cam schimbătoare în ultima perioadă, ne-am ambiționat și am plecat pe munte, așa cum era plănuit. În duminica de 18 iunie am pornit la drum spre Vidolm (județul Alba) cu planuri mari, marcând astfel cea de-a 37-a Duminică pe Coclauri.

Ne-am echipat cu haine impermeabile, mancare și apă, iar la ora 09:00 am pornit cu mașinile în direcția Oradea, făcând imediat stânga la indicatorul spre Buru. Am trecut de localitățile Vlaha, Săvădisla, Liteni, Băișoara și Iara, iar apoi am mers în direcția Câmpeni. Am mai mers pe Valea Arieșului înca 10 km, ca mai apoi să traversăm râul pe pod și să ne continuăm drumul marcat spre Vidolm. După 1 km am lăsat mașinile și am pornit la pas pe traseul stabilit. Am umblat în total 5 km cu o ascensiune totală cumulată de 300 de metri și am reușit să „ardem” aproximativ 1.000 de kcalorii. Traseul a fost unul relativ ușor, fără pericole deosebite, dar oricât de ambițioși am fost, din păcate, ploaia ne-a făcut să regândim strategia și traseul.

Traseul stabilit poate fi văzut pe GPSies.

Cu această Duminică pe Coclauri, în ciuda vremii capricioase, am atins un număr de 13 participanți (9 adulți și 4 copii).

Felicitări drumeților pentru perseverența de care au dat dovadă!

Să ne revedem cu bine la o nouă Duminică pe Coclauri în luna iulie, însă până atunci, vă invităm cu drag să vedeți câteva fotografii făcute de Luci și Adrian Sitaru pe parcursul drumeției.

Duminica pe coclauri logo

Recomandă și altora