Duminica pe coclauri #30

.

Duminică, 23 octombrie 2016, ne-am bucurat de o zi minunată de toamnă pe traseul Rimetea - Colții Trascăului - Piatra Secuiului. În plus, bucuria a fost dublată de faptul că am aniversat cea de a 30-a ediție din cadrul proiectului „Duminica pe coclauri".

DpC30

Am intrat în traseu din Rimetea și am umblat în circuit 8,5 km, cu o diferență de nivel de 700 de metri în 3 ore și 10 minute. Gradul de dificultate al traseului este mediu-dificil, urcarea presupune un efort fizic intens și constant – cu atât mai mult cu cât în perioada în care am fost noi erau frunze și noroi, îngreunând astfel urcarea. Coborârea este abruptă și stâncoasă. Peisajele sunt superbe indiferent de anotimp.

Track-ul GPS poate fi vizualizat și descărcat de aici.

Ne-am adunat 12 drumeți și am făcut o tură pe cinste! Temperatura a fost numai bună – în prima parte a traseului, am avut câțiva nori deasupra – cât să ofere puțin dramatism fotografiilor, însă, la coborâre, soarele ne-a luminat și încălzit calea. Indiferent de lumină, culorile și peisajele au fost superbe! Și apropo de fotografii, ediția #30 a excelat la capitolul acesta: am adunat peste 1000 de poze - selecția lor fiind o adevărată provocare!

Ne-am bucurat de această zi și de compania avută, am râs, ne-am pozat și am sărbătorind ciocnind un pahar de șampanie sus pe vârf.

Felicitări participanților și la cât mai multe „duminici pe coclauri” petrecute împreună!

Fotografii de pe parcursul drumeției se pot vedea aici.


Fiind o ediție aniversară, am și centralizat câteva date. Așadar, ca și statistici, Duminica pe coclauri s-a desfășurat pe parcursul ultimilor 3 ani (2014 - 2016) și totalizează 30 de ieșiri. Am parcurs 316 km, cu o ascensiune totală cumulată de peste 16 km. Ca durată, am umblat în total 100 de ore și 44 de minute - adică 4 zile si aproape 5 ore. De-a lungul timpului, ne-am strâns 274 de drumeți, 82 de persoane distincte, care au participat o dată sau de mai multe ori, și am atins astfel o medie de participare de 9 drumeți/excursie. Am văzut 28 de prepelițe, 22 de căprioare, 5 fazani, 4 vulpi, 4 veverițe, 2 ciocănitori și o barză neagră.

Duminica pe coclauri logo

Vă invităm cu drag să vă abonați la Newsletterul nostru! Cel mult de două ori pe lună vă vom trimite articole, resurse și informații utile pentru dezvoltarea personală și profesională.
Please wait

Localizare ATU-2018