„Expediție” în Retezat 2016

.

În luna august, am transformat deja tradiționala Duminică pe coclauri într-un weekend prelungit în Parcul Național Retezat, ocazie prin care unii dintre noi l-am descoperit pentru prima dată, alții l-am redescoperit în alte forme, din noi unghiuri și din alte perspective.

Ne-am adunat în total 13 iubitori de drumețit și de natură - o parte din Echipa ATU, împreună cu prieteni dragi din țară și din străinatate!

Retezat - Echipa 2016

Am fost sus pe munte trei zile (5 – 7 august 2016) – un munte darnic și primitor, ce a împărtășit cu noi peisaje superbe, o vreme potrivită, cu de toate: de la soare de vară, la răcoare tomnatică, câțiva nori și o ploaie scurtă, de rămas bun. În plus, am fost martorii Maratonului Retezat, ceea ce ne-a dat o motivație în plus să înaintăm pas cu pas, în fiecare zi pe trasee noi.

Vineri dimineața, după ce am luat micul dejun la Pensiunea Retezat, am pornit cu mașinile spre Poiana Pelegii, de unde am început să urcăm cu rucsacii în spate, spre Lacul Bucura, acolo unde urma să poposim pentru următoarele trei zile. După ce ne-am instalat corturile și am mâncat, am pornit într-o tură de recunoaștere pe lângă lacuri, la Tăul Agățat și Tăul Porții.

160806 Retezat-vedere-spre-lacuriVedere spre Lacurile Florica, Viorica, Ana și Lia..

Sâmbătă ne-am împărțit în mai multe grupuri (în funcție de obiective și de interese) și astfel putem spune că am marcat într-o zi trei vârfuri importante: Vârful Retezat (2482 m), Vârful Bucura I (2433 m) și Vârful Peleaga (2509 m).

160806 Panorama-Vf.Bucura-1Panoramă de pe Vârful Bucura I

160806 Vf.Jude-de-pe-Bucura-I
Vârful Jude văzut de pe Vârful Bucura I

160806 Valea-Pietrele
Valea Pietrele

Duminică, o parte din grup a plecat de dimineață spre Poiana Pelegii, iar cei rămași am mai făcut o tură mai scurtă până la Lacul Viorica. Ne-am întors, am strâns, am mâncat și apoi, motivați suplimentar de norii ce prevesteau o ploaie, am coborât la Poiana Pelegii, la mașini.

160808 Retezat-Lacul-Viorica
Lacul Florica

În „tărâmul cu ochi albaștri", ne-am bucurat de priveliști care uneori ne tăiau respirația și pe care abia le puteam cuprinde din priviri, de peisaje cu lacuri și tăuri în care se oglindeau norii și munții, de liniște, de dialoguri între marmote, de adieri de vânt și de vârfuri de munte ce ne așteptau în tihnă să le călcăm pragul, cu atenție, de-a lungul treptelor de natură zidite.

160806 Retezat-2016

Mulțumim pentru mobilizare și organizare, Luci!

Felicitări tuturor participanților: Pușu Rusu, Anda Cofaru, Eduard Bodor, Ioana Rusu, Herbert Kündig, Frank Domann, Eugeniu Chelaru, Daniela Nicula, Tudor Sbârcea, Andra Hanță, Gabriela Hum și Lucian Hum!

Mai multe fotografii găsiți în albumul dedicat acestui eveniment, pe pagina noastră de Facebook.

ATU Consulting
J.J. Rousseau nr. 8
400327, Cluj Napoca
România

M: 0744 623 236
E: