Skip to main content
Jurnal »

Despre relaționarea pozitivă cu hoții de energie

27 iunie 2014
140610 10aniATU Hamid

În cadrul evenimentului aniversar 10 ani ATU, ce a avut loc la Casinoul din Parcul Central Cluj-Napoca în 10 iunie 2014, l-am avut alături în calitate de invitat special pe Hamid Peseschkian, co-autorul volumului Psiho-vampirii – despre relaționarea pozitivă cu hoții de energie.

140610 10aniATU Hamid

Hamid Peseschkian este specialist în neurologie, psihatrie și psihoterapie și președintele World Association of Positive Psychotherapy. Autorul a vorbit despre cine sunt psiho-vampirii, care sunt tipologiile acestora și despre abordarea pozitivă a acelor relații dificile care ne consumă energia. Cu această ocazie, Asociația de Psihoterapie Pozitivă a tradus și lansat în România volumul său Psychovampire: Über den positiven Umgang mit Energieräubern, pe care l-am dăruit cu mare drag participanților.

140512-Coperta-Psiho-Vampirii-web

Mai mult, am profitat de prezența lui Hamid în România și, cu o zi înainte, pe 9 iunie, am organizat o Seară de Psihoterapie Pozitivă dedicată psihologilor și medicilor, eveniment ce a constat într-un workshop și două lansări de carte.

140420-APP-lansare-coverFB

În continuare, vă invităm să citiți câteva impresii ale participanților:

Adriana PINTEA – traducătoarea volumului din germană în română, a participat la Seara de Psihoterapie Pozitivă:

Psiho-vampirii sunt niște ființe absolut fascinante, chiar și numai pentru talentul cu care localizează instinctiv punctul slab al victimei. Este un proces scurt, dar dureros: psiho-vampirul ne pune degetul pe rană cu acuratețea unui țintaș. Vestea bună este însă că ei pot fi o binecuvantare… și asta deoarece rana pe care ei o ating de cele mai multe ne-am făcut-o chiar noi înșine; iar ei, atingând-o, ne ajută să ne dăm seama de existența acesteia. Desigur, de aici încolo totul depinde de noi: de cât de dispuși suntem să fim sinceri față de noi înșine și de cât de mult ne implicăm în procesul de autocunoaștere. Aici se deschide drumul spre o viață mai echilibrată, spre descoperirea și împăcarea conflictelor interne. Cartea „Psiho-vampirii: despre relaționarea pozitivă cu hoții de energie” ne ajută să gestionăm mai bine interacțiunea cu persoanele dificile din viața noastră, dar mai mult decât atât, ne ajută să înțelegem motivul pentru care resimțim acele persoane ca fiind dificile.

Întâlnindu-l pe Hamid Peseschkian, atât în persoană, cât și printre rândurile cărții, am apreciat foarte mult căldura, umorul și naturalețea exprimării sale. În procesul de traducere am trecut prin mai multe lecturi și am absorbit înțelesul cărții, iar principiile sale mi-au rămas în minte și le-am aplicat instinctiv în viața personală. Mă bucur că am deschis această carte și că ea, la randul ei, m-a deschis pe mine.

Ovidiu DAMIAN – a participat la ambele întâlniri cu Hamid Peseschkian:

L-am întâlnit pe Hamid Peseschkian în cadrul Serii de Psihoterapie de la Cluj și am descoperit un om modest și foarte plin de umor. Ne-a spus povestea psiho-vampirilor cu mult entuziasm și cu bucuria omului care nu doar vrea să-ți transmită niște informații despre o carte pe care a scris-o, ci, îți oferă un cadou și speră că o să-ți placă și că îți va fi de folos. M-a impresionat mult lejeritatea cu care ne-a prezentat principii și teorii psihologice și am realizat că, de fapt, psihologia și psihoterapia ar trebui să iasă mai des din cabinete și să se apropie mai mult de sufletele oamenilor. Iar Hamid Peseschkian ne-a arătat că se poate! Sper că și el s-a bucurat de întâlnirea cu noi de la Cluj la fel de mult pe cât ne-am bucurat noi de prezența sa aici.

140609-Lansare-Psiho-Vampirii-2

Smaranda STAN – a participat la Seara de Psihoterapie Pozitivă:

Seara de Psihoterapie Pozitivă a adus în viața mea o noapte albă… Sau mai bine zis o noapte luminoasă, care m-a învățat despre mine că aș fi îndreptățită să dețin o diplomă de „alpinist profesionist” fără să mă fi cățărat vreodată pe vreun munte; căci am escaladat Himalaya de zeci de ori de-a lungul timpului, fără să fi vizitat Asia la propriu.
În consecință, am încercat disconfortul unor practici noi: am înjumătățit piscurile pe care intenționam să le explorez și am exersat răsfățul în fața obiectivului îndeplinit. Sunt un începător în asemenea deprinderi și mă amuz frecvent gândindu-mă că acum sunt pe un alt munte de fapt, într-o cățărare plină de farmec, spre o diploma de „specialist în recreație”… Iar asta a adus în viața mea: bucurie!

140609-Lansare-Psiho-Vampirii

Am avut astfel parte de două întâlniri reușite, în care am îmbinat utilul cu plăcutul pentru că am și învățat lucruri noi, ne-am și simțit bine având oameni dragi aproape.

Îi mulțumim în mod special lui Hamid Peseschkian și sperăm să-l mai avem alături la astfel de evenimente.


Volumul Psiho-vampirii – despre relaționarea pozitivă cu hoții de energie a fost tradus și tipărit cu sprijinul Asociației de Psihoterapie Pozitivă și poate fi achiziționat la prețul de 40 de lei. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să ne contactați telefonic la 0264 438 819 .


În continuare, găsiți mai multe link-uri către publicațiile care au scris sau au preluat informații despre prezentările susținute de Hamid Peseschkian:

Articole în presă:
Ziarul Făclia: Manageri şi medici din Transilvania au învăţat, la Cluj, despre psihovampiri
Adevărul: Despre psihoterapia pozitivă, CV-ul emoţional şi relaţionarea pozitivă cu psiho-vampirii – interviu cu Dr. Hamid Peseschkian
Transilvania Reporter: Despre psiho-vampiri în țara lui Dracula

Preluări:
Mesagerul de Covasna
Presa Online
Actualități.net
Portal-Start
Ziare Live

Reportaj în cadrul știrilor regionale Digi24: Psihoterapia crește randamentul angajaților (începând cu minutul 11:12)

Recomandă și altora