Skip to main content
Jurnal »

AHA moments #5

15 mai 2020
scris de:

Chiar și în cele mai obișnuite gânduri ale noastre și care implică o acțiune ulterioară, luăm în considerare mai multe aspecte ale situației și înglobăm informația în funcție de avantaje, dezavantaje, idei, emoții experiențiate și abordări contextuale.

aha-moments-5-img2

După explorarea mentală a acestor dimensiuni, aducem în discuțiile premergătoare acțiunii, aspectele specifice care pot fi discutate, criticate sau acceptate, atât de noi, cât și de către ceilalți. În unele cazuri, astfel de procese pot conduce la apariția insatisfacției, ajungându-se chiar la scăderea nivelului de implicare/ al motivației pentru simplul fapt că o idee nu a fost cu adevărat înțeleasă.

Pentru a evita ca acest lucru să apară, tehnica celor 6 pălării gânditoare este utilă mai ales în grupurile mari, pentru generarea de idei noi din perspective diferite și integrarea celor mai bune soluționări, în funcție de problema existentă la un moment dat. Prin abordarea acestei tehnici, se obține claritate în procesele de gândire, simplificând procesul decizional.

Metoda celor 6 pălării gânditoare a fost creată de Edward de Bono, o personalitate de referință în domeniul gândirii creative și inventatorul conceptului de gândire laterală. Această tehnică are la bază întocmai ideea gândirii paralele, care are scopul de a oglindi mai multe puncte de vedere cu privire la aceeași situație. Fiecare dintre aceste 6 pălării descrie un anumit tip de gândire/mod de abordare în luarea deciziilor. Astfel:

Pălăria albă: purtând această pălărie, vei folosi gândirea pragmatică ce se bazează pe informația care există la un moment dat sub formă de date, pe care o vei analiza, organiza, astfel încât să capete sens și direcție.

aha-moments-5-img1

Întrebări de la care poți porni:
• Ce știu despre această situație?
• Ce nu știu despre această situație?
• Ce pot învăța din această situație?
• De ce informații am nevoie pentru a rezolva această problemă/situație?
• Există posibile soluții pe care le pot folosi pentru a rezolva această problemă/situație?

Pălăria galbenă: purtând această pălărie, vei căuta perspectiva optimistă asupra găsirii celei mai potrivite soluții, prin valorizarea beneficiilor pe care le poate avea luarea unei decizii.

Întrebări de la care poți porni:
• Care este cel mai potrivit mod de abordare al problemei?
• Ce pot face pentru ca acest lucru să funcționeze?
• Care sunt beneficiile pe termen lung al acestei acțiuni?

Pălăria neagră: purtând această pălărie, vei lua în considerare aspectele care ar putea să nu meargă într-o situație dată, pentru prevenție și precauție, în vederea atingerii scopului propus.

Întrebări de la care poți porni:
• Cum ar putea ca această idee să nu funcționeze?
• Care este punctul slab al acestei idei?
• Care sunt potențialele riscuri și consecințe pe care le poate avea implementarea acestei idei?
• Am resursele, abilitățile și competențele necesare pentru a putea să fac lucrurile să funcționeze eficient?

Pălăria roșie: purtând această pălărie, vei privi situația existentă din perspectiva emoțiilor, intuiției și a reacțiilor atât proprii, cât și ale celorlalți.

Obiective de la care poți porni:
• Exprimă conștientizările (fă-le cunoscute);
• Caută să afli întrebările/bănuielile și emoțiile colegilor de echipă;
• Arată punctele forte, mai puțin vizibile ale unei idei;
• Folosește-ți instinctul pentru a identifica posibilele slăbiciuni;
• Caută/găsește conflictele interne;

Pălăria verde: purtând această pălărie, vei apela la creativitate pentru a găsi soluții la problema existentă, fără a fi limitat de reguli sau norme.

Întrebări de la care poți porni:
• Există și alte posibilități de abordare ale situației/problemei?
• Pot face lucrurile și altfel?
• Cum pot privi această situație și din alte perspective?
• Cum pot gândi în afara cutiei (think outside the box)?

Pălăria albastră: purtând această pălărie, concentrarea va fi pe întregul proces al gândirii, prin integrarea celorlalte cinci pălării de mai sus, vizând organizarea ideilor generate și stabilirea unui plan de acțiune.

Întrebări de la care poți porni:
• Care este problema cu care mă confrunt?
• Cum pot defini această problemă?
• Care este scopul meu/al nostru pentru a ajunge la rezultatul dorit?
• Ce voi/vom obține prin soluționarea problemei?
• Care este cea mai bună metodă de a merge mai departe?

Imaginea de ansamblu care va rezulta din parcurgerea acestui proces, va fi utilă în luarea unei decizii asumate și de impact.


Bibliografie:

1. Edward de Bono (2016) – Six Thinking Hats, Editura Penguin Books
2. Edward de Bono (2016) – Lateral Thinking, Editura Penguin Books
3. https://www.youtube.com/watch?v=oHiwpz7r4wY
4. https://www.lucidchart.com/blog/about-the-six-thinking-hats-technique
5. https://www.mindtools.com/pages/article/newTED_07.htm
6. https://www.edwddebono.com/lateral-thinking


Literatură recomandată:

1. Edward de Bono (2018) – Gândirea Laterală, Editura Curtea Veche

Photo credit: cultbranding.com

Recomandă și altora