Skip to main content
Jurnal »

Simona Damian: „Toți ne naștem cu admirația pentru frumos și cu dorința de a-l crea.”

28 aprilie 2020
scris de:

[Mini-interviu despre Creativitate]

Al #4 interviu despre Creativitate, în anul Creativității la ATU, este despre povestea plină de inspirație și sensibilitate  a colegei noastre.

Simona DAMIAN este traducător, trainer, interpret de conferință și interpret în limbajul semnelor. Printre pasiunile ei se numără desenul, pictura, sculptura, modelajul și lucrul manual, în general.

1. Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru domeniul artistic?

Simona DAMIAN: Cred că toți ne naștem cu admirația pentru frumos și cu dorința de a-l crea. Tot ce am făcut eu a fost să nu las această înclinație să dispară odată ce am crescut. Sau, mai bine zis, am fost încurajată în școală și în familie să-mi păstrez această înclinație. Nu consider că am vreun talent deosebit. Cred că ce numim noi talent e, de fapt, un amestec de răbdare, perseverență, capacitatea de a observa și de a te lăsa sedus de frumos, lăsând mâinile să lucreze singure. Și mai e și genetica sau epigenetica, mai degrabă. Psihoterapeutul Arno Remmers mărturisea într-un interviu (în curs de publicare) că:

„…Toate lucrurile pe care le-a făcut el ca pasiune (nu profesie) reprezintă acum profesiile copiilor lui.”

Nu e vorba aici de presiunea părinților asupra copiilor de a urma o anumită carieră, ci mai degrabă de o dorință neîmplinită (spusă sau chiar nespusă) care plutește în familie, pe care simți nevoia să o satisfaci și pe care te bucuri să o poți satisface.

2. Cum au apărut aceste pasiuni în viața ta? 

S.D.: În viața mea, pasiunile artistice au intrat și au ieșit după cum le-a fost vremea. De desenat, am desenat de mică (a nu se înțelege și constant). Făceam figurine din lut dintr-o grămadă de argilă din grădina bunicii, iar de prin clasa a V-a și până la sfârșitul liceului, am frecventat cercul de Artă Tradițională a dlui Profesor Mircea Lac, de la Deva, unde m-am ocupat în special cu sculptura (încrustarea) în lemn. De foarte curând, am descoperit și lucrul cu lâna, care îmi place foarte mult, dar nicio activitate nu a plecat fără să lase amprente puternice asupra mea. Sunt curioasă ce mai urmează… sau la ce voi reveni. Eu sper să mai am ocazia de a lucra cu lemnul. Pentru mine, a fost o experiență extrem de benefică și am simțit mereu că am lăsat acolo lucruri neterminate.

Simona-DAMIAN 19

3. Dacă ar fi să explici cuiva pasiunea ta (împărtășită sau nu), cum ai descrie-o?

S.D.: Simt pasiunea pentru domeniul artistic la modul destul de fiziologic și emoțional, prea puțin pot să o analizez cognitiv. Iar ea nu se rezumă la actul în sine de a picta sau sculpta. 90% din pasiunea asta e anticipare și pregătire, reverie și observație.

E ceva care pulsează organic și care se manifestă în foarte multe moduri. Am tendința de a căuta mereu material, fie că e vorba de idei sau de obiecte: crenguțe cu forme interesante, frunze pe care le pun la presat, pietricele și scoici, te miri ce. Le văd, le iau și știu foarte clar că le voi folosi la un moment dat la ceva. Uneori, trec zece, douăzeci de ani până să le vină rândul. Dar deja m-am obișnuit cu asta și nu mă mai mir. Am păstrat, de exemplu, o încâlcitură de crengi lungi și subțiri vreo opt ani. Anul acesta, am știut că le-a venit rândul și am construit împreună cu copiii cuibușoare pentru ouăle de Paști.

4. Cum te conectezi la pasiunea ta atunci când o practici?

S.D.: Adesea, greu. Conectarea e partea cea mai grea. După asta, e ușor să te lași dus de val și să lași mâinile să execute. Așa cum spunea Brâncuși, „Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face”. Nu e cel mai ușor lucru să renunți la control, frici și prejudecăți. Dar și când reușesc să scap de ele,  intervine ceva ce eu nu am știut niciodată să descriu, dar am noroc cu alții, mai isteți.

Am citit un articol care exprimă foarte clar prin ce trec când fac ceva cu pasiune. Articolul se referă la interpretare – eu numărându-mă printre norocoșii pentru care meseria e și pasiune – și compară interpretarea simultană cu meditația dinamică. Nu am practicat meditația în mod conștient, decât foarte puțin și superficial.

„…Dar când faci ceva cu pasiune (poate fi și spălatul vaselor, nu neapărat ceva artistic), intri într-o stare diferită de conștiență, în care ești foarte conectat și foarte deconectat în același timp. Foarte conectat la ceea ce faci, la ceea ce ești și foarte deconectat de tot restul lucrurilor, de gânduri parazite și de balastul vieții.”

Cu alte cuvinte, pentru mine procesul și ceea ce îmi aduce el e mult mai important decât rezultatul.

5. Ce aduc în viața ta aceste activități artistice?

S.D.: Activitățile astea îmi oferă în primul rând sens și echilibru. Și un refugiu. Dacă uneori mai cânt și la chitară e pentru a mă elibera de o încărcătură emoțională prea mare. La mine funcționează perfect, cred că e echivalentul urlatului în pădure.

Toată împletitura asta de pasiuni pe care o duc cu mine îmi dă sentimentul de stabilitate și continuitate. Obiecte pe care le strâng acum și pe care le voi folosi cine știe când pentru a crea ceva care va ajunge cine știe la cine. Ideea unui tablou care germinează ani la rând până să vadă lumina zilei. De exemplu, ultimul lucru pe care l-am sculptat pe când eram în liceu a fost o icoană, prima și singura, cea a Sfintei Marina, pe care n-am mai apucat s-o termin. Treisprezece ani mai târziu, la începutul celei de-a doua sarcini, soțul meu (care habar nu avea de icoana de care chiar și eu uitasem) a visat că e fetiță și că o cheamă Marina. Icoana încă n-am terminat-o, dar cred că și-a împlinit menirea, printre care și aceea de a ne scuti de efortul alegerii unui nume. Așa că pasiunile astea îmi rezervă și foarte multe surprize.

„…Dar, ca în orice pasiune „pasională”, am  parte și de mult conflict intern. Pe de o parte cauzat de acel trac în fața foii albe. Ai o idee și nu știi de unde să te apuci. Acea teamă că strici hârtia degeaba. Sau pur și simplu teama de pierdere. După ce ai purtat ani de zile o idee în minte, odată pusă pe hârtie, brusc ai pierdut-o, nu-ți mai aparține. Pe de altă parte, mă mai lupt și cu veșnicul TREBUIE. Trebuie, pentru că acum am timp și aș putea, trebuie, pentru că „e păcat să nu”, trebuie pentru că mă încurajează mereu și cei din jur și nu aș vrea să-i dezamăgesc… Am nevoie să-mi aduc mereu aminte că aici nimic nu trebuie.”

6. Cum se influențează profesia ta cu pasiunea ta?

serafima-lazarenko-VRt078ICcMw-unsplash

S.D.: Foarte subtil, aș zice. Traducerea, interpretarea de conferință, respectiv cea în limbajul semnelor nu sunt acte de creare, ci de recreare. E bine să ai mereu creativitatea în buzunar, dar să o folosești cu mare băgare de seamă și doar în cazuri foarte specifice. E nevoie să te implici cu pasiune, dar să rămâi în același timp neutru și echidistant. Pasiunea și profesia mea au în comun exersarea unor abilități precum autocontrolul, autodisciplina emoțională, rezistența la frustrare și controlul furiei.

Uneori, ca interpret, ești pus în situația de a traduce idei cu care nu ești deloc de acord, minciuni gogonate sau adevăruri răstălmăcite. Și trebuie s-o faci încă și cu profesionalism! Accesul la informația de actualitate pentru surzi înseamnă deocamdată, în România, interpretarea unor buletine de știri și a câtorva informații oficiale. Pentru voi, cum ar fi să aveți ca unică sursă de informare despre problemele de actualitate o jumătate de oră de buletin de știri? V-ați putea crea o imagine clară, coerentă, realistă? Din acest motiv, lucrez de mulți ani împreună cu colegii de la Asociația Națională a Interpreților Autorizați în Limbaj Mimico-Gestual în multe proiecte legate de interpretare și acces la informații pentru surzi. Iar ca să răzbim în hățișul de piedici și prejudecăți, avem nevoie de pasiune și creativitate din plin!

Interpretarea fragmentelor lirice din concertul Patriciei Kaas a fost un moment simpatic de îmbinare a meseriei și a pasiunii, în sensul în care interpretarea trebuia să fie fidelă, evident, dar și poetică, cu patosul cu care ea recita fragmente din viața lui Edith Piaf. A fost minunată și de mare efect acea contopire lirică cu Patricia, o adevărată meditație dinamică.

7. Ce sfaturi ai avea pentru cineva care tocmai și-a descoperit pasiunea?

S.D.: Să nu țină cu dinții de ea, dar nici să ignore semnele care îi apar în cale. E posibil ca o pasiune care începe într-un fel să te ducă în cu totul alte locuri decât te-ai aștepta. Las-o să te ducă. E un drum foarte intim și nu e obligatoriu să împărtășim această pasiune cu alții – decât dacă dorim, evident.

Cred că e esențial și să investim în materiale de calitate. În special în artele plastice, dacă lucrezi cu materiale de proastă calitate sau care au altă destinație, poate fi foarte frustrant și foarte contra-productiv. Adesea, oamenii ignoră lucrurile astea și dau vina pe „lipsa lor de talent”. Iar ideile zboară și uneori nu le mai prindem. Așa că, dacă vrem să reținem un gând, o dorință, un plan, ajută să le notăm pentru mai târziu. Mai ajută și să îți pui întrebarea „Ce vrea pasiunea asta de la mine?” Dacă încercăm să înțelegem și de ce a apărut, uneori brusc, în viața noastră o anumită pasiune, cred că devine apoi mult mai ușor să ne urmăm drumul alături de ea.


Photo credit: Arhiva Personală, Unsplash

Recomandă și altora