[Luni de poveste] Povestea incompletă. Despre etichete și prejudecăți

.

de Smaranda STAN, consultant senior

 THD5554  - Copy

De când venim pe lume, avem cel puțin două nevoi profunde:  de conectare și de siguranță. Conectarea o obținem din relațiile cu cei din jur, iar siguranța derivă din certitudine și din capacitatea de a transforma necunoscutul în familiar, în predictibil. Atunci când avem informații lipsă tindem să acoperim acest spațiu cu ceva familiar și firesc, astfel încât să alungăm ideea de pericol și necunoscut.

Ce sunt prejudecățile? Ce sunt etichetele? Cum ne influențează comportamentul?

Prejudecata este probabil cea mai răspândită formă de distorsiune din cadrul interacțiunilor sociale. O atitudine cristalizată pe baza câtorva experiențe este transferată altora prin generalizare, identificare și proiecție. Prejudecățile sunt poveștile pe care le scornim despre oameni înainte să știm cine sunt ei cu adevărat.

Dar realitatea e mult mai fluidă decât poveștile incomplete pe care ni le spunem. A pune rapid eticheta pe o persoană înseamnă că ne împiedicăm oportunitatea de a o vedea în mod real, adevărat. Învățăm mai mult atunci când suntem deschiși și ne uităm la lume cu ochi curioși și uimiți. Categorizarea și etichetarea ne dau control, aduc ordine și certitudine. Dar ne îngrădesc explorarea și descoperirea. A pune etichete celorlalți înseamnă a ne opri să le cunoaștem povestea în întregime. Înseamnă a-i privi dintr-o singură perspectivă. Eticheta ne dă nouă siguranță, însă îi atacă pe ceilalți. Când spun despre un om că e bun sau rău, spun totul despre esența lui umană. Dar știu oare totul despre el? 

Pentru că atunci când auzim o poveste, mergem rapid să facem conexiunile care ne aduc control. Suntem de multe ori atât de nerăbdători să punem eticheta, să îl aducem pe celălalt în lumea noastră, în concretul nostru, fără să avem răbdare de a aștepta finalul poveștii, fără să ne lăsăm timp să pășim în lumea lui. Asta ne dă siguranță. Dar, așa cum spuneam mai devreme, o altă nevoie, la fel de stringentă pentru evoluția noastră armonioasă este și conectarea. O obținem oare procedând în acest mod?

„A pune rapid eticheta pe o persoană înseamnă că ne împiedicăm oportunitatea de a o vedea în mod real, adevărat. Învățăm mai mult atunci când suntem deschiși și ne uităm la lume cu ochi curioși și uimiți.”

Cum se formează prejudecățile?

Să vedem cum se formează prejudecățile. În același mod în care cunoaștem lumea, iar lumea o cunoaștem apelând la patru mari surse: simțuri, rațiune, tradiție si intuiție.

Simțuri: Fiecare om se cunoaște pe sine și mediul înconjurător în mod inevitabil mai întâi prin simțuri: atinge, vede, aude, miroase, gustă etc. El posedă simțuri care oferă informații despre sine și mediul înconjurător. Dar simțurile nu sunt mijloace absolute, ci funcționează parțial și uimitor de imprecis, fiind extrem de expuse erorilor căci, informațiile preluate cu ajutorul simțurilor trec prin filtrul valorilor individuale dobândite și sunt evaluate din această perspectivă.

Rațiunea se bazează pe procesele gândirii. Acestea se referă, în cel mai larg sens, la funcțiile legate de rezolvarea de probleme, servind astfel la verificarea realității. Gândirea, ca acțiune de probă, ajută la estimarea consecințelor unei acțiuni și la compararea cu propria disponibilitate de a risca. Privesc o persoană și decid dacă este un pericol să mă apropii de ea sau este în regulă să fac acest lucru. 

Tradiția: omul este o ființă istorică. În timp ce animalul trebuie să o ia de la capăt, posedând într-o anumită măsură un trecut înnăscut – instincte și unul prescurtat – propria experiență de învățare, omul dispune de un întreg spectru istoric. Tradițiile colective sunt transmise parțial, din punct de vedere al conținutului, prin mitologii, adesea cu tematică religioasă și prin povești. Poveștile oferă forma simbolică și verbală, fantezia și realitatea. Oferă astfel un model de învățare multilateral care mijlocește în același timp o rezonanță afectivă ridicată. Povestea poate fi mijlocitoare, purtătoare a prejudecăților, cu consecințe asupra relațiilor, fiind baza unui mod de acțiune conflictual, irațional.

Intuiția – un alt mijloc de cunoaștere este cel care în limbajul poetic este denumit vocea inimii, în religie prin inspirație, în psihologie prin intuiție sau judecată intuitivă. În timp ce rațiunea se desfășoară după un tipar cât de cât cunoscut, gândirea intuitivă se întâmplă discontinuu, intuiția este pur și simplu fără a-i înțelege originea, fiind un proces inconștient. Ideea cu privire la ce este potrivit, bun corect, adevărat apare în mod natural în om. El susține aceste conținuturi cu toată convingerea și le urmează convins fiind că vocea inimii nu poate minți. Intuiția este cunoașterea sub forma revelației.

Cum putem reduce influența prejudecăților în viața noastră?

Prejudecățile nu au tendința de a se corecta de la sine. Dimpotrivă, generează noi prejudecăți. 

a. O modalitate de a ne debarasa de prejudecăți este aceea de a ne implica în experiențe noi cu persoana respectivă. A alege să oferim oportunitatea de a aprofunda această relație. Și mai ales, să o facem conștienți fiindcă primul bine rezultat ne revine nouă.

b. O altă strategie ar fi actualizarea impresiei: să fim atenți la abundența de informații care contracarează impresia inițială. Tendința umană este aceea de a obține confirmare – după ce începi să simți cum e cineva: acesta este un om interesant sau e un discurs slab etc, după etichetare, creierul, în mod automat, caută indicii care confirmă asta și ignoră alte indicii care o contracarează chiar dacă sunt multe.

„ ...după etichetare, creierul, în mod automat, caută indicii care confirmă asta și ignoră alte indicii care o contracarează [...]”

c. A scăpa de prejudecăți presupune o decizie conștientă de a ieși din lumea proprie și a ne lăsa să pătrundem în lumea celuilalt. Să ieșim din lumea în care ne ghidăm de propriile prejudecăți și să ne vedem în lumea celuilalt. Pentru asta este nevoie să învățăm să ascultăm. Să fim lângă celălalt nu doar fizic, ci și emoțional.

d. Dacă suntem într-o situație profesională, ar fi de dorit să încetinim procesul de decizie în mod conștient (să respirăm de trei ori) să îi reconsiderăm argumentele și să cerem și părerea altora. Dacă nu văd același lucru, să încercăm să ne așezăm în papucii lor și să vedem lucrurile din perspectiva acestora. Dacă trebuie să decidem, să reflectăm asupra stării noastre emoționale și fizice; dacă suntem obosiți, stresați, înfometați, inconștientul s-ar putea sa ia decizia pentru noi.


Bibliografie

Nossrat Peseschkian, 2007, Psihoterapie pozitivă. Teorie și practică, Editura Trei
TEDx - Hedy Schleifer - The Power of Connection


Acest articol s-a născut ca urmare a atelierului Povestea incompletă. Despre etichete și prejudecăți, din cadrul evenimentului Luni de poveste... la Cărturești, ediția a patra.

Vă invităm cu drag să vă abonați la Newsletterul nostru! Cel mult de două ori pe lună vă vom trimite articole, resurse și informații utile pentru dezvoltarea personală și profesională.
Please wait

Localizare ATU-2018