Skip to main content
Jurnal »

Empatia – „ingredient” al flexibilității

28 iulie 2018
scris de:
empathy atu consulting cluj articol empatie

„Orice plantăm în subconștientul nostru și hrănim prin repetiție și emoții, va deveni într-o zi realitate.”
Earl Nightingale

Trăim în secolul vitezei și al informației, trăim într-un ritm alert, astfel încât uităm să mai privim spre noi înșine sau să fim atenți la ceilalți, să ne bucurăm de lucrurile simple din viața noastră. Ca să facem față acestui ritm alert e nevoie de multă flexibilitate și adaptabilitate, atât la nivel personal/relațional, cât și la nivel organizațional. Într-o oarecare măsură, cred că noi alegem CE facem și CUM facem lucrurile în viața noastră, CARE este calitatea timpului pe care îl petrecem cu noi sau cu ceilalți, care este calitatea relațiilor pe care le avem. Și trăim consecințele acestor alegeri.

Echilibrul apare doar atunci când urmezi legile fundamentale ale existenței, cu atenția îndreptată atât spre nevoile tale, cât și spre nevoile celorlalți. Mi-a plăcut mult o definiție a flexibilității care, în opinia autorilor, este formată din cinci „ingrediente” asumate: respect pentru cei din jurul tău, optimism (realist, aș spune eu), încredere (în tine), toleranță (ești deschis și asculți părerile celorlalți) și empatie. Fără unul dintre ingrediente, capacitatea de adaptare la un mediu în continuă schimbare și care oferă numeroase provocări, va fi mult diminuată.

Mă voi opri asupra unui „ingredient” al flexibilității, și anume EMPATIA.

Dar ce este empatia?

Una dintre definițiile mele preferate este cea dată de Carl Rogers, care afirmă următoarele „empatia este abilitatea de a percepe cu acuratețe lumea interioară a altei persoane atât la nivel emoțional (empatia emoțională/afectivă), cât și rațional (empatia cognitivă), ca și când ai fi cealaltă persoană, fără a pierde condiția «ca și când»”. Empatia emoțională este capacitatea de a răspunde cu emoția corespunzătoare la starea celuilalt, în timp ce empatia cognitivă este capacitatea de a înțelege perspectiva celuilalt.

Empatia reprezintă acea capacitate de a simți alături de celălalt când cineva ne spune „sunt copleșit de ce mi se întâmplă”, „sunt obosit”, „mă simt blocat” etc.; ea ne permite să ne alăturăm acelei persoane și să îi transmitem mesajul „știu cum e aici unde ești tu, nu ești singur”, congruent la nivel verbal, paraverabal și nonverbal. Poate părea simplu, dar nu este așa. Pentru a mă conecta la celălalt, e nevoie de a mă conecta la o parte din mine, profund, la acea parte care poate înțelege cum se simte celălalt, adică presupune să aleg, conștient, vulnerabilitatea.

Vă invit la un exercițiu simplu: luați-vă cinci minute și gândiți-vă de câte ori ați refuzat/renunțat la lucruri/situații/oameni doar pentru că nu ați înțeles despre ce este vorba? De câte ori vi se întâmplă să claxonați în trafic (poate chiar furioși) doar pentru că cei din fața voastră la culoarea verde a semaforului se mișcă într-un alt ritm decât al vostru?

Acum, gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat dacă ați fi abordat situațiile/oamenii cu deschidere, curiozitate și înțelegere? Ce v-ar fi ajutat să faceți asta?

A înțelege și a simți semnificația experienței unei alte persoane, a înțelege diferențele și de a le accepta înseamnă, după cum spunea Yalom, „să privești pe fereastra celuilalt, să încerci să vezi lumea așa cum o vede celălalt”. O definiție simplă a empatiei, care ne ajută să adoptăm o atitudine non-critică, non-evaluativă, ceea ce este, uneori, destul de dificil.

„Empatia reprezintă acea capacitate de a simți alături de celălalt când cineva ne spune «sunt copleșit de ce mi se întâmplă» […]”

Reflectând asupra acestei definiții simple a empatiei apare o întrebare firească: cum ne influențează empatia viața de zi cu zi, relația cu noi înșine și cu ceilalți sau succesul nostru în plan profesional?

Empatia creează un climat favorabil dezvoltării ideilor și adaptarea la nou și la schimbare. De la domeniul vânzărilor și negocierii, la cel al managementului, de la iubire sau afecțiune parentală, la relațiile cu colegii, empatia condiționează capacitatea de a ne acorda/rezona emoțional cu ceilalți. Lipsa empatiei reduce relațiile la un „dialog al surzilor”, cu ignorarea nevoilor personale sau ale celorlalți, cu menținerea sau escaladarea unor conflicte sau stagnare în rezolvarea problemelor și găsirea de soluții.

Persoanele cu nivel empatic superior se adaptează mai uşor la mediul social și la schimbările inerente ale acestuia, relaţionează şi înţeleg trăirile celorlalţi, au performanţe mult mai ridicate decât cei fără o dezvoltarea prea mare a empatiei. Cercetările în domeniu arată că inteligența emoțională este de două ori mai importantă decât coeficientul de inteligență cognitivă și expertizatehnică împreună. Dacă ne referim la succes, studiile arată că inteligența emoțională este acel factor care face diferența; 90% dintre diferențele existente între liderii excepționali și cei de nivel mediu sunt legate de inteligența emoțională și, în consecință, de empatie. M. Caluschi a realizat o paralelă între empatie și creativitate ajungând la concluzia că, la baza celor două fenomene psihice se află un potenţial de predispoziţii ereditare (neuronii oglindă), peste care, prin antrenament şi învăţare socială, se construieşte viitorul comportament empatic sau creativ. În ceea ce priveşte relaţia empatie şi imagine de sine, potrivit lui Marcus, o persoană empatică îşi poate regla mai bine autoevaluarea, ajungând la un consens atribuţional între cum se vede pe sine şi cum îl vede celălalt. O persoană empatică știe să asculte, are o atitudine optimistă, altruistă, generoasă, flexibilă, are un comportament prosocial bine dezvoltat, abilitați intrapersonale; de asemenea, recunoaște cu ușurință că și ea are emoții puternice și uneori greu de controlat și împărtășește o parte din ele. În relațiile cu ceilalți se exprimă prin înțelegere, sprijin, compasiune și sensibilitate față de nevoia celuilalt. Are încredere în ceilalți și în faptul că aceștia pot depăși situațiile dificile prin care ar putea trece și amintește de punctele lor tari atunci când cei din jur uită că le au. Persoanele slab empatice sunt centrate pe sine, intolerante, adoptă valori egocentrice, sunt mai rigide, „nu văd și nu aud” sentimentele celorlalți.

„O persoană empatică știe să asculte, are o atitudine optimistă, altruistă, generoasă, flexibilă, are un comportament prosocial bine dezvoltat, abilitați intrapersonale.”

Cum apare empatia?

Oamenii se definesc prin relațiile cu ceilalți. Cine sunt eu? Sunt soțul soției mele, mama fiicei mele, mentorul celor pe care îi îndrum, colegul celor cu care lucrez etc. Neuronii oglindă, în opinia lui Iacoboni, ar fi din perspectiva neuroștiințelor, structurile anatomice care asigură activările latente (defaultstates) de tip automat care sunt substrat al empatiei. Majoritatea persoanelor își reprezintă constant în plan mental relațiile sociale, este vorba de o activitate latentă cvasipermanentă. Cercetările recente demonstrează că există și alte rețele neuronale moderat active permanent, responsabile de imaginea de sine și a celorlalți, aflate într-o interdependență sistematică (Prinz, W.). Neuronii oglindă sunt cei care umplu hiatusul între sine și celălalt prin generarea sistematică a unei simulări sau a unei imitații interioare a acțiunii celorlalți. Ceea ce nu s-a simulat sau nu s-a imitat, nu există în plan mental! (Davis și colab., 2004).

O premisă a empatiei este experiențierea. Acest fenomen presupune un raport constant al subiectului cu ceea ce se petrece în exterior, un flux de informații în cadrul căruia persoana se raportează, înțelege continuu, în calitate de referent experiențial. Starea sau procesul empatic semnifică posibilitatea altruistă de a percepe acurat semnificațiile interne asumate de o altă persoană (empatie cognitivă), compenentele emoționale (empatie afectivă), ca și cum persoana empatică ar fi interlocutorul, totul fără a pierde din vedere acel  „ca și cum” (“as if” a lui Carl Rogers).

Atașamentul securizant are printre caracteristici gestionarea eficientă a afectelor, fenomen central în geneza empatiei. Imediat după naștere, noul născut intră într-o relație specială cu mama sa, predominant corporală și emoțională (body-to-body experiences). Această etapă este esențial preverbală și încurajează blândețea, explorarea, jocul, vocalize de încântare, explozii emoționale de bucurie, relaxare, un dans diadic copil – persoana de îngrijire. Aceste experiențe timpurii pot să ia și forma unei relaționări copil/persoană de îngrijire întemeiată pe frică.

Janina Fisher descrie eșecul empatic (emphatic failure) ca manifestare a disfuncțiilor de atașament la vârsta adultă. Componenta de fugă/luptă a personalității subiecților aflați în această situație, în condiții  percepute ca amenințătoare din cauza unor experiențe infantile neprocesate, generează ostilitate verbală sau comportamentală incomprehensibile pentru interlocutor – partener de cuplu, coleg de muncă, prieten, consilier, etc. Consider că acest eșec empatic este mult mai frecvent decât am fi noi pregătiți să acceptăm intuitiv.

Un studiu realizat online în 2016, coordonat de William Chopik, profesor de psihologie la Michigan State University, în care subiecții au răspuns la întrebări despre propria empatie sau abilitatea lor de a reacționa și de a interacționa cu alte persoane, atât la nivel  emoțional, cât și intelectual, arată că România se află pe locul 54 din 63 de țări aflate în clasament, alături de alte țări din fostul bloc comunist, clasate și ele pe ultimele locuri.

Vestea bună este că empatia este o abilitate care se poate dezvolta și antrena. La nivel social e nevoie să promovăm mai mult deschiderea către ceilalți, cooperarea și colaborarea, munca în echipă, respectul pentru valori și semenul de lângă noi.

În concluzie, ce avem de făcut ca să fim mai empatici?

  • În primul rând, să învățăm să ne conectăm la emoțiile noastre și să le “auzim” și să le acceptăm – „mă simt furios”, „sunt bucuros”, „mă simt dezamagit” etc; astfel, va fi mult mai ușor să facem asta în relația cu ceilalți;
  • Să observăm ce nevoie este în spatele emoției sau ce nevoie exprimă acea emoție;
  • Să ascultăm pentru a înțelege și nu pentru a da o replică interlocutorului nostru; să ascultăm încărcătura emoțională a mesajului și să văd ce transmite nonverbalul lui;
  • Să exprimăm ce simțim noi atunci când auzim și vedem cele transmise de către interlocutor;
  • Să facem schimb de rol la nivel imaginar: cum ar fi pentru mine dacă aș fi seful meu, partenera mea, colegul meu etc. sau cum m-aș simți dacă aș fi în locul lor?
  • Să utilizăm comunicarea asertivă în dialogul cu celălalt, arătând celuilalt că ne pasă de nevoile lui, dar în același timp suntem atenți și la nevoile noastre;
  • Să ne antrenăm zilnic empatia prin gesturi mărunte față de ceilalți, oferind astfel modele pentru copiii nostri, viitori adulți, dar și pentru cei cu care relaționăm cotidian (colegi, prieteni, parteneri de cuplu etc).

Resurse:

Christophe André, François Lelord, 2003, Cum să ne exprimăm emoţiile și sentimentele, București, Editura Trei
Mark H.Davis, Tama Soderlund, Jonathan Cole et all, 2004, Cognitions associated with attemps to empathize: How do we imagine the perspective of another?, Personality and Social Psychology Bulletin, 30, 1625 – 35
Janina Fisher, 2017, Healing the Fragmented Selves of Trauma Survivors. Overcoming Internal Self-alienation, Routledge
Marco Iacoboni, 2009, Mirroring people The Science of Empathy and How We Commerct with Others, Pan Books Ltd.
Heidi Maibom, 2017, The Routledge Handbook of Philosophy of Empathy, Routledge
Stroe Marcus, 1997, Empatie şi personalitate, Bucureşti, Editura Atos
Wolfgang Prinz, 2005, An Ideomotor approach to Imitation, in Hurley, Schater, N., Perspectives on Imitation: From Neuroscience to Science, MIT Press, p.141 – 156
Carl Rogers, 2008, A deveni o persoană, București, Editura Trei.

Photo credit: WIRED

Recomandă și altora