Simona BRATU - „Constanta este schimbarea și nevoia de adaptare la ce apare”

.

[Mini-interviuri despre Adaptare] 

Simona BRATU2

Simona BRATU este Directorul Filialei Cluj a Crucii Roșii. Simona este cea care a inițiat și a ajutat la implementarea unui proiect complex și anume, construirea primei Baze Naționale de Pregătire a Voluntarilor Crucii Roșii din România. În prezent, baza este frecventată de câteva sute de persoane pe an pentru a participa la cursurile de prim ajutor ținute de Simona, împreună cu un coleg și câțiva voluntari.

1. Care a fost cea mai dificilă situație de adaptare pe care ai trăit-o?

Simona BRATU: Au fost multe, dar cred că cea mai dificilă a fost angajarea la Crucea Roșie. Veneam dintr-un sistem privat și am intrat într-un sistem ONG care nu avea nimic de-a face cu ce știam eu. Gândește-te că, dacă într-un business știi că vei câștiga 10 lei dacă muncești o oră, aici știi că pentru 10 lei uneori muncești o zi întreagă. Am învățat foarte multe aici, și de la munca în sine și, mai ales, de la oamenii cu care am intrat în contact. Îmi amintesc cu drag un moment în care am simțit că viața mea s-a schimbat la 180 de grade. Știi că noi avem voluntari cu care facem acțiuni de ajutorare a bătrânilor din sate. Aici, în Valea Ierii, aveam un moș pe care îl chema Filimon; noi îi spuneam Dacul pentru că semăna cu dacii, așa cum ni-i imaginam noi. Am urcat într-o toamnă la el pe deal, stătea într-o casă ruptă de sat, singur. Tocmai venea de la strâns lemne și l-am ajutat să și le care acasă. L-am întrebat „’nea Filimoane, cu cât te ajută primăria lunar?”. „Cu 100 de lei”, mi-a zis el. „Și cum te descurci cu 100 de lei pe lună?”. „Foarte bine, mi-ajung cu vârf și îndesat”. Mi-au dat lacrimile, și atunci mi-am dat seama că putem să fim mulțumiți și cu puțin și că putem trăi bine cu puțin, de noi depinde cum vedem lumea și viața. Mă gândesc uneori că mi-aș dori ca unii directori de firme mari sau de instituții de stat să vină să mă înlocuiască o lună aici, la Crucea Roșie, și să vadă cum e să nu te poți baza pe nimic sigur, să traiești mereu cu speranța că mâine vei primi ceva cu ce să-i ajuți pe ceilalți, să fii mereu pe stand by pentru ce se poate întâmpla și când se întâmplă, să te descurci cu ce ai. 

„ ...putem să fim mulțumiți și cu puțin și putem trăi bine cu puțin, de noi depinde cum vedem lumea și viața.”

Am construit baza de pregatire a Crucii Rosii din mai nimic. Făceam pe vremuri tabere de prim ajutor în corturi, prima am făcut-o în 2008. Mi-am dorit ca participanții să meargă fiecare acasă și să povestească cum a fost și să ducă mai departe organizarea. Și așa s-a și întâmplat. Ideea taberelor de instruire a fost preluată de București, unde este sediul nostru central, și organizează tabere și azi, apoi de Giurgiu și de alte județe. 

Mi-am dorit mereu ca să ajungem să punem preț pe viața omenească și pe capacitatea noastră de a oferi ajutor, așa cum o făceam pe vremuri. Îmi amintesc cu drag cum înainte de ‘89 fiecare întreprindere avea grupa de sanitari instruiți de Crucea Roșie, știau cum să acționeze în caz de calamități, în caz de accidente, instruiam copiii din școli, făceam concursuri. Mi-am dorit să instruiesc oameni care își doresc să știe să intervină atunci când cinci minute pot face diferența între viață și moarte. Și am început cursurile prin firme în 2003, atunci am avut 17 cursanți într-un an. În anul următor am avut 27, în al treilea am avut 49. Anul acesta avem peste 700 de cursanți și încă 700 de persoane care au venit la re-instruire. Mi-am dat seama că, în munca asta a noastră, răbdarea înseamnă mult. Să faci lucrurile încet, cu răbdare. Doar așa le poți face solide, stabile.

baza de pregatire cluj napoca atu consulting prim ajutor

În 2014 am început să construim baza de instruire de la Valea Ierii. Este un centru unic în România. A fost foarte greu și este încă greu, dar a meritat tot efortul. Și asta îmi dau seama de câte ori oamenii pleacă de la noi și ne spun că vor să se implice în acțiuni de voluntariat, de ajutorare sau donează bani, alimente, bunuri sau revin să ne ajute cu ce mai avem nevoie pe lângă centru, un gard, un perete de piatră, un șanț etc. Avem 100 de locuri în bază, dar și să vrem să instruim cât mai multe personae, această bază de-abia ne ajunge pentru județul Cluj, poate nici nu e suficientă dacă stau bine să mă gândesc. Ar merita să existe o astfel de bază în fiecare zonă și oamenii să învețe tehnici speciale zonei respective. M-au întrebat unii de ce am construit baza în mijlocul munților? Nu este semnal de telefon, nu este internet. Le spun mereu că e foarte ușor să faci instruire în oraș, în sala de curs. Dar asta nu e realitatea pe care o întâlnești în teren când se întâmplă ceva. La noi, instruirile sunt afară, în munți, noaptea, pe ploaie, pe zăpadă. Accidentele la care noi intervenim rareori se întâmplă vara, pe asfalt, când e cald și bine.

Cred că o altă situație majoră de adaptare au fost inundațiile din 2008, din Moldova. Atunci am înțeles ce nenorocire poate face apa, ce rămâne după ce se retrage viitura. Sigur că mulți oameni s-au mobilizat și au ajutat cu ce au putut. Asta s-a întâmplat în primele 2-3 săptămâni. Apoi, lumea i-a uitat pe cei de-acolo. Atunci am rămas noi. Ne scriau primarii că nu mai au făină pentru pâine sau le trebuie mobilă pentru că începuseră să lucreze la reconstruirea caselor oamenilor. Și am rămas alături de ei câteva luni și le trimiteam de fiecare dată ce aveau nevoie. Asta înseamnă Crucea Roșie, să fii acolo când e nevoie de tine, cu ce e nevoie. Știu că mulți spun că în viață e important să știi să spui NU. Eu nu pot! Dacă văd o minimă speranță, o mică portiță de ajutor, nu pot să nu o folosesc pentru oamenii care sunt în nevoie.

Țin minte că la cutremurele din Japonia Crucea Roșie japoneză a fost cea care a triat și a direcționat toate ajutoarele venite din lume pentru cei care au trecut prin catastrofa naturală. Asta mi-aș dori și pentru România, să ajungă cei de la Crucea Roșie o forță așa de mare încât să putem noi gestiona situații de genul acesta, dacă vin peste noi.

Îmi amintesc o întâmplare de acum câțiva ani când eram prin Turda împreună cu colegul meu și ne-a sunat primarul din Câmpia Turzii, spunând că a fost un incediu și 20 de oameni sunt pe drumuri. Am lăsat tot ce aveam de făcut deoparte și am ajuns la ei în cinci minute, eram aproape. Ne-au făcut listă cu ce le trebuia și i-am întrebat în cât timp ne pot da un camion de transport. Am plecat spre Cluj și în două ore oamenii aveau pături, conserve, apă, haine. Și asta pentru că la Crucea Roșie din Cluj facem provizii cu tot ce se poate pentru astfel de situații, avem donații adunate cu care putem ajuta rapid.

„Mi-am dat seama că, în munca asta a noastră, răbdarea înseamnă mult. Să faci lucrurile încet, cu răbdare. Doar așa le poți face solide, stabile.”

2. Înțeleg, din ce îmi spui, că la ora asta sunteți trend-setters în Crucea Roșie Română și că, creșterea voastră e una organică, ce vine de la sine, pas cu pas.

Simona BRATU: Da, cred în asta, cred în lucrurile făcute pas cu pas, cred în faptul că mereu se poate mai mult, dar nu prea mult dintr-o dată. La ora asta, în Crucea Roșie Cluj suntem șase angajați și peste 60 de voluntari. Ne ocupăm de tot: de la taberele de instruire pentru copii și tineri, la cursurile de instruire pentru firme, la acțiuni de ajutorare și de salvare, atunci când este necesar.

3. Se pare că, în Crucea Roșie, adaptarea este o constantă, din câte îmi dau seama. Care a fost una dintre situațiile personale de adaptare?

Simona BRATU: Cam așa este, la noi, constanta e schimbarea și nevoia de adaptare la ce apare. Și așa și suntem instruiți, ca oricând, în orice condiții să putem inteveni. Îmi doresc să cresc o echipă de intervenție adevarată, ca una de comando și să fim primii care intervenim. Și știu că, atunci când îmi doresc ceva cu adevărat, lucrurile se întâmplă.

Legat de situația de adaptare personală, este tot una din sfera salvării. Mergeam la mama mea spre Bistrița și am dat pe drum de un accident ce se petrecuse cu cinci minute înainte. Era o familie, mama, tata și un copil, ieșiți deja din mașină, mama plină de sânge, copilul, culcat pe spate, nu mai vorbea, tatăl era agitat și țipa disperat după ajutor. Au început să-mi tremure picioarele și mâinile, inima îmi bătea să îmi iasă din piept și mi-am zis “No, Simona, acum să te văd ce ai de făcut”. Asta a durat câteva secunde, apoi m-am mobilizat și sunt mândră de mine că am reușit să coordonez pe cei 15-20 de oameni care se adunaseră în jurul accidentului să dea primul ajutor: doi se ocupau de tată, să îl liniștească, cineva sunase la 112, am rugat pe câțiva să aducă apă din pârâul din apropiere, să o spăl pe mamă de sânge, să văd de unde sângerează și pe alții doi i-am pus să le țină capul fix celor doi accidentați până vine SMURD-ul. Respirau cu toții, deci erau în afara unui pericol major. Dar ce mi s-a părut cel mai periculos, și am realizat că suntem săritori și vrem să ajutăm însă câtă nevoie este să știm cum să o facem; atunci când am ajuns eu la fața locului, unul dintre cei de pe marginea șoselei pusese o batistă pe fața copilului să îi facă resuscitare, fără să verifice dacă respira. Gestul e nobil doar că, făcut într-o situație în care resuscitarea nu e necesară, riști să omori pacientul. Am reușit să îl opresc la timp și să verific dacă copilul respira și apoi să îi acord primul ajutor adaptat la ce situație avea acesta.

4. Care sunt trei lucruri pe care le-ai recomanda celor care sunt în situații de adaptare, similare cu cele pe care le trăiți voi, în Crucea Roșie?

Simona BRATU: În primul rând să fie buni, umani. Aceasta este una dintre valorile Crucii Roșii Internaționale: umanitatea. Să te gândești la celălalt și, dacă este în nevoie și îți cere ajutorul, să faci tot ce ține de tine să îl ajuți. Cu ce poți și cu ce știi. Apoi, să aibă răbdare și să nu dispere. Niciodată nu știi de unde vine ajutorul cu care poți ajuta pe alții. Să aibă încredere că nu sunt singuri, că oameni care vor să ajute mai sunt și că, în situații dificile, ei apar și îți sunt alături.


180212 Imagine mini-interviu 640x373

În ATU am declarat anul 2018 un an al Adaptării. Ne-am gândit că ar fi interesant să aflăm experiențele de adaptare ale unor oameni care, în anumite contexte, au trăit adaptarea ca un ”must-do”, oameni care trăiesc adaptarea ca parte a vieții lor sau ca parte a muncii lor. Te invităm să citești câteva rânduri scrise de acești oameni, din experiența personală. Sperăm să îți fie de ajutor în propria adaptare!
Dacă dorești să împărtășești o experiență proprie de adaptare, răspunde celor patru întrebări ale mini-interviului și trimite-ne povestea ta la adresa . Poveștile inedite vor fi publicate pe site-ul și pagina de Facebook ATU Consulting, iar povestea cea mai apreciată de cititorii noști va fi premiată în decembrie.

foto: arhiva personală Simona BRATU și website-ul Bazei Naționale de Pregătire a Voluntarilor Crucii Roșii

ATU Consulting
J.J. Rousseau nr. 8
400327, Cluj Napoca
România

M: 0744 623 236
E: