Skip to main content
Jurnal »

„Ca să faci ceva deosebit în viață trebuie să dezvolți ceea ce e valoros în tine.” – Dorel Vișan

26 decembrie 2017
scris de:
Dorel Visan

[Însemnări despre viață și învățare] 

Anul 2017 l-am dedicat Învăţării reale, conștiente și asumate şi încheiem seria mini-interviurilor „Despre viață și învățare” alături de Maestrul Dorel VIȘAN. Cu un număr impresionant de roluri interpretate, am vrut să aflăm „secretul” omului care reușește să se transpună cu aparentă ușurință în pielea personajelor interpretate. Te invităm în continuare să te imersezi într-o poveste despre înțelepciune și să reflectezi la învățăturile povestite de Dorel VIȘAN, despre viață, despre destin, despre învățare…

1. Cum ați descrie pe scurt povestea alegerii profesiei dumneavoastră?

Dorel VIȘAN: Profesia nu întotdeauna se alege. Te alege ea pe tine. E complicat să îți alegi profesia. Sunt părinți care își pregătesc copiii din timp pentru o anumită profesie, de exemplu pentru medicină, pentru arhitectură. Dar de multe ori, sau poate de cele mai multe ori, profesia te alege pe tine printr-o întâmplare. Eu cred ca există o programare în lumea asta și nicio întâmplare nu este întâmplătoare. Orice întâmplare trebuia să se întâmple, și trebuia să se întâmple în momentul acela. Iar actoria nu este o profesie, este exersarea unei vocații. Și am ajuns să o exersez printr-o întâmplare. Lucram în învățământ, predam educație fizică, și m-au văzut niște artiști. Așa am ajuns să mă dezvolt ca actor. Ca să faci ceva deosebit în viață trebuie să apelezi și să dezvolți ceea ce este valoros în tine, ceea ce este esențial în tine.

2. Ce înseamnă pentru dumneavoastră „a învăța”, acum având atât de multă experiență de învățare în spate?

Dorel VIȘAN: Să-ți spun o poveste: am fost odată pe vremuri la Dacia service. Și în timp ce așteptam să-mi repare mașina a venit un ucenic și i-a zis unui maistru de acolo: Maistre, cum pot desface un șurub care s-a înțepenit? Și maistrul i-a zis: de cât e șurubul? – De 17, i-a zis ucenicul. – Du-te și ia cheia de 17, pune-o pe șurub și trage-o până îți sar ochii, și o să se desfacă. Ei, așa e și în viață, dacă vrei să faci ceva, trebuie să tragi până îți sar ochii. Sigur, e o formă mai puțin academică de exprimare, dar asta este. E nevoie de muncă, de interes, de studiu.

3. Cum a fost trecerea de la învățământ la actorie?

dorel-visan1Dorel VIȘAN: A fost lină, că peste tot se învață. A fost în destinul meu. Deși am venit dintr-un mediu în care actorul nu era considerat ca un om serios. După ce am intrat la școala de teatru și mergeam acasă, în sat, țăranii mă întrebau ”ce faceți voi acolo? Vă strâmbați, așa-i?”. Asta era în concepția lor teatrul, ne strâmbam, pentru că așa se făcea teatru și la țară, se strâmbau. Într-un fel era bine ce ziceau ei, ne strâmbam după cum s-ar strâmba personajul. Deci, interpretam. Ei, și pe urmă am luat-o (actoria, nn.) în serios, pentru ca eu întotdeauna am avut o pornire spre suflet, și ca zodie, și ca educație de acasă, și ca temperament. Am avut o înclinație mai mare spre sensibilitate decât spre rațiune, adică spre real, cum se zice. Și, bineînțeles că mi-a și plăcut, mi-a plăcut să studiez omul, și studiindu-l, mi-am dat seama cât este de complicat și cât este de tainic sufletul omului. Pentru că omul este singura creatură care funcționează de la sublim la mizerabil. Nicio creatură nu are această scară, să fie și sublim și mizerabil. Un învățat din Tars, Athenodorus a adus în discuție termenul de conștiență. Era un om foarte învățat. Din toată lumea veneau oameni la el ca să afle adevărul. Și spunea el că, conștiența este zeul fiecărui om. Deci, a fi conștient înseamnă a lucra cu cineva care este în tine. Prefixul ”con” se traduce ”împreună cu”. Și atunci omul ia hotărârile împreună cu o ființă din interiorul lui, pe care el nu o vede, nu o cunoaște, o simte doar, o ființă enigmatică. În momentul în care conlucrezi cu această ființă, deci cu interiorul tău, atunci ai conștiență. Când nu lucrezi cu ea, lucrezi fără conștiență. Seneca a preluat de la Athenodorus și spunea așa că în fiecare om există un duh care supraveghează și controlează toate acțiunile lui, și bune și rele. Și atunci spunea el, dacă ai făcut o prostie, de ce contează că nu o știu ceilalți oameni, dacă tu o știi? Ei, această conștiență în zilele noastre nu mai funcționează. Omul își folosește doar gândirea exterioară și nu și pe cea interioară. Folosirea gândirii interioare se întâmplă în perioadele de înflorire culturală. Oswald Spengler spunea că în perioadele de înflorire culturală, perspectiva omului este de pasăre cântătoare. Iar în perioadele de civilizație, perspectiva omului este de broască, cu un univers închis și josnic. Când omul nu ajunge la a fi conștient, când nu își recunoaște ființa enigmatică din el, universul lui este josnic, și azi e tare la modă această formă de manifestare a omului.

„Omul își folosește doar gândirea exterioară și nu și pe cea interioară. Folosirea gândirii interioare se întâmplă în perioadele de înflorire culturală.”

4. Aveți așa de multă experiență și o vârstă venerabilă, și înțeleg că învățați în continuare. Ce faceți ca să învățați, concret?

Dorel VIȘAN: Învăț în fiecare zi. Învățarea nu se termină niciodată. Ea nu se termină când am terminat școala. La noi este o mare greșeală. Îmi spunea un coleg mai tânăr într-o zi „am terminat școala la Cluj și m-am dus la București să-mi iau masteratul”. Ce masterat să-ți iei? Ca să-ți iei masteratul trebuie să ai un pic de practică, măcar doi-trei ani. În Tibet, ca să te înscrii la doctorat îți trebuie 20-30 de ani de studiu. A venit într-o zi un domn la mine și mi-a zis „Ai cunoștințe multe, nu m-ai putea ajuta să intre fata mea undeva în servici?”. „Păi hai să încercăm, ce știe să facă?”. „Păi are trei masterate”. „Bine, bine, dar ce știe să facă?”. E aici undeva o greșeală, și cu masteratele, și cu doctoratul. Lumea face masterate, doctorate, dar nu știe să facă practic nimic cu ceea ce învață.

Învățarea nu se termină niciodată. Eu dacă nu învăț, citesc. Dar de obicei învăț pe de rost câte o poezie sau câte o strofă sau câte o pagină din învățătura lumii. Bine, preocuparea asta spirituală de obicei se manifestă în partea a doua a vieții. În prima parte a vieții primează preocuparea socială. Adică omul, după C.G.Jung, se naște cu un program pe care trebuie să și-l împlinească. Dacă nu și-l împlinește, în psihicul lui se întâmplă niște mutații, devine neîncrezător și nu mai colaborează. Programul acesta e așa: după ce se naște, omul are nevoie de afecțiunea și susținerea părinților, apoi crește și începe să cunoască natura, și viața, și lumea, e nevoie să facă școală, să se îndrăgostească (Jung îi spune „căutarea lui Anima și Animus”), apoi să se căsătorească, să aibă copii, să și-i crească, să muncească pentru a-i crește și să facă ceva pentru societate. După care trebuie să se pregătească pentru moarte. Și în partea a doua a vieții, oamenii devin mai spiritualizați. În prima parte a vieții trebuie să treacă prin greutățile vieții, să le facă față. Mulți tineri nu-și fac programul ăsta. Merg la școală și nu învață. Merg la Bac ”la noroc”. Cum mergi la noroc dacă tu nu ai învățat nici măcar o lecție? Dacă ai învățat o lecție atunci poți merge la noroc. Ca să ai noroc trebuie să mergi în întâmpinarea lui. Eu cred așa: că fiecare om are un tren al lui, și când vine trenul ăla în gară, omul trebuie să fie pe peron cu valiza, nu la bufetul gării. Că trenul pleacă, nu te așteaptă. Ei, dacă tu ajungi pe peron prea târziu, sau îți dai seama că ți-ai uitat valiza, ai pierdut trenul ăla, să fii sănătos! Dar trenul ăla îl ai! Numai că trebuie să fii pregătit. Pentru mine e mai trist să te găsească binele nepregătit, decât să mori. Ăsta este rostul și direcția în care trebuie să fie educați tinerii, așa cred eu.

„…fiecare om are un tren al lui, și când vine trenul ăla în gară, omul trebuie să fie pe peron cu valiza, nu la bufetul gării. Că trenul pleacă, nu te așteaptă. Ei, dacă tu ajungi pe peron prea târziu, sau îți dai seama că ți-ai uitat valiza, ai pierdut trenul ăla, să fii sănătos! Dar trenul ăla îl ai! Numai că trebuie să fii pregătit.”

 5. În încheiere, vă rugăm să ne împărtășiți trei idei pe care le-ați învățat din experiența de până acum și care simțiți că vă ajută și că se aplică dincolo de sfera dumneavoastră profesională? (Altfel spus, trei recomandări adresate celor care citesc acest articol)

Dorel VIȘAN: Cred că sunt mai mult de trei lucruri. În viață e important să ai puterea de a cunoaște bucuriile lumii, care sunt sănătate și avere constante. Să ai prieteni și nevastă cu vorbă dulce. Să ai copii ascultători. Și învățătură cu folos. Și asta e cea mai importantă. Să înveți ca să-ți folosească, nu ca să îți iei Bacul. Ci pentru că știi că viața este un drum spre înțelepțire și nu un drum spre îmbătrânire. Asta este viața. Omul are de înțeles că în viață trebuie să decanteze tot ceea ce este esențial în el.


În încheiere, vă lăsăm ca notă de reflecție un paragraf dintr-un alt interviu cu Maestrul Dorel Vișan. Să ne fie de An Nou, de artist al propriului rol și al propriului destin, și de învățătură pentru a ne trăi viața cât de bine ne pricepem!

„Credința mea, pe care o propovăduiesc pe unde pot, este că un artist nu trebuie să facă roluri, ci să recreeze destine. Mă consider un norocos, deși am trăit multe întâmplări pe care nu le-am pus pe seama norocului. […] Poate singurul meu regret este cel pe care l-am spus la finalul filmului «Magnatul» în personajul pe care l-am făcut atunci: «Nu-mi pare rău că mor, îmi pare rău că nu m-am priceput să trăiesc»”.
– Dorel Vișan


Inseamnari-despre-viata-si-invatare

Anul 2017 în ATU îl dedicăm învățării reale, conștiente și asumate. Pe parcursul lui, ne propunem să învățăm din cât mai multe contexte, una din sursele de învățare fiind experiența unor persoane care își desfășoară activitatea în domenii specifice. Credem că inspirația vine adesea atunci când suntem receptivi la ce e în jurul nostru, când reușim să schimbăm perspectiva și/sau când combinăm idei din diverse domenii. Tocmai de aceea, sperăm ca împărtășirile invitaților noștri să vă inspire și să ne facă să reflectăm mai des la ce ne face pe fiecare dintre noi să învățăm și să simțim că ne dezvoltăm!

foto: arhiva personală Dorel VIȘAN

Recomandă și altora