[Interviuri cu oameni pasionați]
Szabolcs FAZAKAS e operator TV și președintele Asociației Culturale Visus. L-am întâlnit pe Szabi la Pianul de Jos, unde venise cu echipa sa pentru o săptămână de lucru în natură. Am intrat în vorbă și am aflat ce lucruri minunate face alături de încă 16 oameni pasionați de legende și de aducerea lor la viață. A fost un interviu în care am învățat despre legende, despre animație, am vizionat filme, am călătorit imaginar pe hărțile realizate de echipa Legendarium. Au fost două ore pline și încântătoare pentru ochi, minte și suflet.
Gabriela HUM: Am înțeles că în ultimul timp ți-ai dedicat viața unei pasiuni aparte – îți place să dai viață legendelor. Ce faceti voi, de fapt? Și cum ați început acest proiect?
Szabolcs Fazakas: Legendarium este viața mea în ultimii ani. Acum 8 ani am creat o hartă pentru copii, cu legendele ce apartin locațiilor geografice și culturale din zona noastră, adica legendele din Secuime. Am creat această hartă pentru că oamenii adesea uită de legende și nu prea le folosesc. În Occident, multe națiuni își folosesc legendele ca să își facă reclamă și să se facă mai cunoscuți. Așa cum e Asterix și Obelix, legenda Galilor sau desenele animate Merida, Scoțiene. Mă gândeam mereu la legenda monstrului din Loch Ness: azi e un lac cu păstravi pe care îl vizitează anual, datorită legendei, peste 3 milioane de turiști! La noi, în Secuime, sunt vreo 200 de legende vechi, cu o structură și un conținut la fel de frumoase ca cele din străinătate. Mereu e vorba despre bine și rău, despre teme de viață din care copiii și adulții pot învăța foarte multe. Când am început să culeg legendele din Secuime, fiind stimulat de ideea de a aduce aceste legende mai aproape de copiii nostri, am constatat că știu mai puțin de 10% din ele. Tot legat de motivul pentru care am ajuns să facem Legendarium, acum ceva timp am fost la Brussels, în Parlamentul European, și am primit o hartă cu legendele Europei. Și erau acolo legende din toate tările. În România, era doar legenda lui Dracula și povestea Ateneului Român. Și e păcat ca lumea să nu știe și alte povești frumoase despre România. Chiar aici unde suntem acum (n.n. Pianul de Jos, jud Alba) sunt legende despre romani și despre o piatră de pe un vârf de munte din apropiere (n.n. Oul Arșiței).
La început am creat o hartă cu desene foarte simple și desene în mișcare, desene reprezentative pentru legendele din zona noastră. Locațiile sunt ușor de vizitat, ele există și acum și pot fi ușor recunoscute – zona Odorhei, zona Gheorgheni, zona Miercurea Ciuc, muntele Harghita. Astfel că, dacă un copil se joacă cu harta și apoi merge cu părinții în excursie, poate recunoaște cu ușurință locurile de pe hartă. E o formă de învățare plăcută. În copilărie mergeam cu bicicleta la cetățile din zona mea și am auzit multe povești. Dar eu sunt o persoană vizuală, m-am făcut operator de imagine tocmai că funcționez bine vizual, și am simțit nevoia ca dincolo de povestea auzită să am și o imagine care să îmi rămână în minte. Așa am ajuns să creăm harta. Apoi, încet încet, oamenii au început să ceară: de ce nu scrieți o carte? Și dacă tot a fost această cerere ne-am apucat împreună cu un coleg să scriem și o carte cu legende. N-a fost o muncă ușoară pentru că unele texte sunt arhaice, au cuvinte folosite acum peste 100 de ani… Am prelua legende de acum 150 de ani, culese de Orbán Balázs, care au avut nevoie să fie aduse la limbajul secolului 21, fără a le influența frumusețea. Am vândut până la ora actuală peste 35.000 de bucăți.
Apoi părinții au început să ceară jocuri, apoi film. Și am început și noi să inventăm. Am creat un joc de masă, de tip „Nu te supăra, frate!” la care fiecare pas este o legendă. Am făcut cărți de memorie, puzzle, carte cu sunete, album muzical cu legende, cu un text simplu pentru gradiniță. Acum 6 ani am început să ne gândim să facem desene animate. Am încercat să vedem cum putem să punem în practică aceste idei și ne-am lovit de prețuri foarte mari atât la București, cât și în Budapesta. Până la urmă, am încercat să ne descurcăm cu resurse locale, am găsit un baiat în Harghita cu care am realizat primul episod în 4 ani – 14 minute realizate în 4 ani. Filmul este despre un băiețel, Zetesi, în fața căruia se derulează legendele și el se implică în legende.
A fost foarte multă muncă, multă energie, mulți bani. Prietenii și colegii îmi spuneau că nu sunt normal. Singura care m-a susținut a fost soția mea, Beáta, care a crezut mereu în mine și în proiectul acesta. Iar când l-am terminat, a fost un mare succes. La Odorhei, am umplut cinematograful de patru ori, într-un oraș mic unde în general oamenii nu merg la film în oraș. Am câștigat la Festivalul de Animație de la Kecskemet premiul telespectatorilor, un premiu mai important decât premiul juriului pentru că telecomanda e în mâna privitorului.
Am început să realizăm un serial, de 10 minute pe episod, cu o fetiță, un băiat și bunicul lor care pleacă în aventură și povestesc ce trăiesc. Lucrează cu noi la serial dramaturgul din Kung Fu Panda, care a fost foarte încântat de ideea noastră. Studioul am început să îl organizăm din ianuarie anul acesta, langă Odorheiul Secuiesc. Este singurul din țară. E o mică fabrică de desene animate, realizată cu bani obținuți dintr-un proiect câștigat în Ungaria. Am adunat tineri din zonă, graficieni, artiști, oameni care au terminat arte plastice la Timișoara, Cluj, Oradea. Avem un mentor din Budapesta: Rófusz Ferenc, câștigător al unui premiu Oscar pentru animație. În octombrie, vom avea cursuri pentru toată echipa ținute de un animator de la Dreamworks. Sunt conștient că echipa are nevoie să învețe, așa că acum suntem focusați pe cursuri și workshopuri. Așa, înce-încet, construim echipa. Zilele acestea lucram aici, la Pianu de Jos pe texte și pe partea de concept. Asta este viața noastră în ultimii 8 ani.
În viitor, ne gândim să deschidem la Băile Seiche, lângă Odorhei, un mini parc turistic cu legendele din Transilvania: te vei putea plimba printre clădiri, cu o mini mocăniță și să auzi și să trăiești legendele din zonă. Băile acestea sunt o locație turistică foarte frumoasă, cu ape minerale și bazine și nimeni nu a mai făcut nimic acolo de peste 20 de ani. Am cumpărat 3 vile, 2 le-am primit cadou și în vilele acestea vom organiza studioul și ele vor fi centrul parcului. M-am gândit să fac parcul ăsta ca să ne putem susține pe termen lung cu studiourile de film. Aș face și o brutărie, că de pâine e mereu nevoie… dar eu nu știu să fac pâine. Știu să fac film și atunci asta m-am gândit să pun în practică.
G.H.: Szobi, de unde pasiunea asta a ta pentru legende? Și care a fost prima legendă de care îți amintești?
S.F.: Din copilărie mi-au plăcut poveștile. Mereu m-au interesat. Prima de care îmi amintesc e o legendă de la Odorheiul Secuiesc, un fel de Robin Hood al zonei, se numește viteazul Budvar care a tras din vârful dealului Budvar o săgeată în căpitanul tătarilor și l-a nimerit. E o legendă simplă, dar mi-a plăcut, știi, ca și copil era minunat că știam povestea, ne urcam pe dealul Budvar și trăgeam și noi cu arcul. Mereu m-au interesat poveștile. Mergeam cu prietenii cu bicicleta pe la cetățile din zonă și eram foarte curios. Așa am aflat că avem castele și cetăți uitate de cartea de istorie. Pe mine tocmai acestea mă interesau, mă atrăgeau. Mergeam în zonă, întrebam localnicii și ascultam povești. Localnicii știu o sumedenie de povești.
Acum Legendarium ajută părinții să transmită aceste povești mai departe, copiilor. Azi, la noi în zonă, e un prestigiu să ai o hartă și o carte a legendelor și copiii mici, de la 2 ani cântă cântecelele din film, se joacă cu hărțile, cu jocurile, cei mari citesc. Dacă te numești român, sau secui, sau sas, atunci trebuie să îți știi istoria. Și noi asta facem: punem înapoi în gene poveștile străvechi. Legendarium are un motto: „Legendele sunt mesaje din trecut care ne arată calea spre viitor!”.
„Legendele sunt mesaje din trecut care ne arată calea spre viitor!”
G.H.: Cum ai rezistat când nimeni nu credea în tine?
S.F.: Eu așa sunt. Când am ceva în cap, ceva ce îmi place și în ce cred, poate să zică oricine orice, eu merg mai departe. Dimpotrivă, faptul că unii nu cred mă motivează și mai tare. Și uite, am făcut așa de multe în acești 8 ani, am scos 2 cărți, o hartă, mai multe jocuri, un episod de animație, am o echipă de 13 colegi care se dezvoltă sub ochii mei. Sunt convins că am ales bine, că sunt pe drumul meu. Mă tot întreabă unii și alții cum mi-am ales echipa, ce criterii am avut pentru recrutarea lor. Și le spun ca am ales acei oameni care au fost suficient de nebuni să creadă în acest proiect. Toți sunt oameni veseli, jucăuși, neastâmpărați… asta aduce și unele dificultăți în echipă, e nevoie de multă răbdare cu ei, dar fără caracteristicile acestea nu poți face film, poveste, animație. Intrăm acolo, când lucrăm, într-o altă dimensiune, într-un alt timp.
Ți-am spus că am primit o hartă cu legendele Europei acum 8 ani, la Brussels. Acum 2 ani m-am întors la Brussels și ne-am prezentat proiectul. Am fost foarte mândru de el și pentru acel moment a meritat fiecare clipă din toți acești ani.
„Când lucrăm, intrăm într-o altă dimensiune, într-un alt timp!”
Munca de trainer ne aduce aproape de mulți oameni, ne lasă să îi descoperim dincolo de activitatea lor de zi cu zi. Așa am aflat că mulți dintre ei au pasiuni: unele legate de munca lor, altele mai personale. Și cum anul 2016 în ATU este declarat anul pasiunii, am început un nou proiect din categoria beyond training, proiect prin care dorim să vă prezentăm oameni obișnuiți și pasiunile lor – sub forma unor Interviuri cu oameni pasionați.
foto: Legendarium & arhiva personală Szabi FAZAKAS
