Curajul de a avea încredere începe cu noi înșine

.

de Gabriela HUM, Director executiv ATU Consulting

Încrederea în sine este un atu indispensabil în fața încercărilor și
dificultăților cotidiene, într-o societate în care înving cei combativi.
Ea oferă un sentiment de siguranță interioară,
indispensabil pentru a ne simți în regulă cu noi înșine și pentru a reuși.
Marie Haddou

Auzim adesea vorbindu-se despre concepte ca încrederea în sine, stima de sine, imaginea de sine. Le folosim frecvent și ni se par poate firești. Preocuparea și interesul pentru acestea este crescut, cu atât mai mult am ales să abordăm aceste teme și în cea de-a doua întâlnire dedicată consilierilor pentru dezvoltare personală din cadrul proiectului ATU Luni de poveste. În continuare, vă invit să vedem împreună o perspectivă a psihologilor americani și europeni despre aceste concepte și modul în care ele sunt legate unele de altele.

În primul rând, toate conceptele amintite sunt urmate de cuvântul „sine”. Din perspectivă psihodinamică, sinele reprezintă personalitatea noastră, structura de bază a aparatului nostru psihic, compusă din elemente - unele înnăscute, altele care se construiesc pe parcursul vieții noastre. Această structură se finalizează de construit undeva în jurul vârstei de 25 de ani, iar forma și componența ei este unică, stabilă și se modifică mai puțin dramatic după această vârstă. Sinele are două fațete numite în egleză "I" și "Me" („eu” și „mine”), ele reprezentând modul în care ne raportăm la noi, respectiv la ceilalți și la lume. Putem spune așadar că Sinele este compus din Eul cunoscător ("I"/„Eu”) – cel care se uită spre sine prin intermediul unor lentile proprii și Eul ca obiect al cunoașterii ("Me"/„Mine”) - cel care se lasă cunoscut celorlalți, lumii.

Conceptul de stimă de sine a fost descris pentru prima dată de William James în 1890 (Hewitt, 2005) ca și componentă afectivă/emoțională a sinelui. Unii autori consideră că stima de sine are trei ingredinte, fiecare ingredient având în spatele său un verb:

  1. Iubirea/acceptarea de sine (a fi)
  2. Concepția despre sine (a avea)
  3. Încrederea în sine (a face)

Stima de sine, dincolo de componeța ei (cele trei dimensiuni amintite anterior), are și o dinamică reprezentată de modul de dozare și relaţia dintre cele trei ingrediente.

1. Iubirea/acceptarea de sine (A FI) - a-mi da voie să fiu:

Înțelepciunea se învață în trei moduri: prin reflecție – cel mai nobil mod; prin imitație – cel mai simplu mod; prin experiență – modul cel mai dureros.
Confucius

Iubirea de sine este o voce interioară care ne spune că suntem demni de iubire și respect, este necondiționată în ciuda defectelor și a limitărilor proprii, nu depinde de performanţele noastre, nu ne ferește de durere și de indecizie, în schimb ne apără de suferință și de disperare. Iubirea de sine este considerată de Marie Haddou și alți autori „Soclul” stimei de sine, elementul cel mai profund si cel mai intim al fiecăruia dintre noi. Ea depinde de „hrana afectiva/emoțională” primită în copilaria noastră (tipul de atașament dezvoltat în relația cu persoana/persoanele semnificativă/e, participantă/e la creșterea și dezvoltarea noastră). Iubirea de sine poate fi învățată.

Forma de atașament dezvoltat în copilărie nu este unică și de neschimbat. Pe parcursul vieții, putem întâlni persoane care să ne fie persoane de referință (partenerul de viață, profesori, mentori etc.) și alături de care să trăim un atașament securizant și să învățăm să ne iubim pe noi înșine.

2. Concepția despre sine (A AVEA) - a mă accepta cu calități și defecte:

Căutam mereu putere și încredere în afara mea, dar acestea vin dinăuntru. Erau acolo dintotdeauna.
Anna Freud

Concepția despre sine reprezintă conștientizarea și acceptarea faptului că suntem deţinătorii calitaţilor și defectelor noastre. A fi conștient de capacitățile proprii ne ajută în a le folosi și a ne găsi un drum în viață, în care să punem aceste capacități în slujba noastră. A fi conștient de limitările proprii și a le cunoaște, a le accepta, a ne opri din luptă de a le schimba (dacă ele sunt de neschimbat) sau din lupta de a le ascunde – acest fapt ne poate orienta spre găsirea de soluții legate de modul în care le putem folosi pentru a crește, pentru a ne dezvolte, a le integra în sensul vieții noastre. Vă invit să vizionați secvențe din discursul unui om ce si-a depășit limitările folosindu-le în favoarea lui aici.

De asemenea, ne putem descoperi pe parcursul vieții puși pe hold, împlinind vise ale părinților noștri, unele având foarte puțin de a face cu capacitățile noastre. Întrebarea este dacă noi știm ce am visat să fim, dacă știm ce capacități și limitări avem? Uneori ne descoperim „împovărați cu misiuni” neîmplinite de părinții noștri sau misiuni în care părinții noștri cred foarte mult, preluându-le la rândul lor de la părinții propri, misiuni ce ne-au fost transmise transgenerațional.

Nu este necesar să împlinim visele celorlalți. Întrebarea este dacă știm care sunt visele noastre și dacă le acceptăm sau copilaria ne-a fost influențată de ceea ce au vrut alții pentru noi sau de lupta împotriva viselor celorlalți proiectate pe noi.

Sursele principale ale concepției despre sine sunt introspecția, perceperea propriului comportament, informațiile oferite de ceilalți și rememorările autobiografice. Concepţia de sine pozitivă reprezintă o forţă interioară ce ne permite să ne bucurăm de șansa noastră. Modul în care ne dezvoltăm convingerea de noi se datorează în principal:
- mediului familial și proiectelor pe care părinții/familia le fac pentru noi
- capacității părinților de a ține seama de dorințele, capacitățile și limitările copilului

3. Încrederea în sine (A FACE):

Încrederea nu vine din faptul că ai mereu dreptate, ci din faptul că îți dai voie să greșești.
Peter McIntyre

Încrederea în sine reprezintă capacitatea de a acţiona într-o manieră adecvată în situaţiile ambigue sau noi, cu potențial conștientizat de eșec, situații importante pentru noi. Încrederea în sine permite mobilizarea capacităților/resurselor persoanei pentru a face față cât mai adaptat situației respective sau pentru a accepta eșecul și a-l integra în istoria proprie de viață ca având un sens. Provine în principal de la educaţia primită în familie și la școală, unde membrii grupului social prezintă situațiile noi/ambigue cu interes/curiozitate și eșecurile ca posibile, dar nu catastrofice.

Se transmite adesea copilului prin:
- exemplul personal (părinți care vorbesc despre teama în fața situațiilor noi, despre eșecuri, despre modul în care le-au făcut față, acționează/se pun în situații noi - puterea exemplului, ce vede copilul în casă)
- prin conversație (ce i se spune copilului în fața unor situații noi trăite de el, respectiv în fața eșecurilor trăite)

Adesea, o încredere în sine insuficientă povoacă inhibiție, lipsa inițiativei în ciuda competențelor pe care le avem, procrastinare/evitare.


Fără a considera că aspectele legate de stima de sine sunt epuizate și recomandându-vă să descoperiți mai multe despre acest concept în cărțile specificate la bibliografie, închei acest articol cu câteva recomandări la care vă invit să reflectați:

pasi-de-copil

  • Sartre spunea: Important nu este să spui „Iată ce au făcut din mine”, ci „Iată ce am făcut eu din ceea ce au făcut din mine”. – Gândește-te la cum ți-ai trăit copilăria și întrebă-te: Dacă de azi înainte ai decide să fii tu părintele tău, cum ai fi, ce ai face?
  • Ceea ce adesea nu se spune despre eșec și greșeală e că acestea sunt lucruri absolute firești în orice proces de învățare. Nu cred că a văzut cineva un copil care să învețe să umble fără să cadă. Toți copiii cad în timp ce învață să meargă; în ciuda acestui aspect, mereu se ridică și încearcă din nou să facă pași și, până la urmă, ajung să meargă singuri.
  • Singurul lucru definitiv în viață este moartea. Restul... totul este în schimbare.
  • Să crezi că poți este condiția necesară, deși nu suficientă.
  • În viață, durerea este inevitabilă, suferința este opțională. Orice creștere implică durere (gândiți-vă când ați crescut în înălțime).
  • Competiția în viață se dă doar cu noi înșine. Eu îmi sunt singurul competitor real. 

Bibliografie

Gabbard, G. (2007). Tratat de Psihiatrie Psihodinamică, Editura Trei;
Haddou, M. (2004). Cum să-ți întărești încrederea în tine, Editura Trei;
Ludemon, K.; Erlandson, E. (2004). Coaching the Alpha Male, Harvard Business Review;
*** Colectiv OPD (2012). Diagnostic Psihodinamic Operaţionalizat OPD-2., Editura Trei.

foto: freeheelski

ATU Consulting
J.J. Rousseau nr. 8
400327, Cluj Napoca
România

M: 0744 623 236
E: