Diade, triade… Poezia contrastelor în finanțe

.

de Radu MĂRINCEAN, Consultant financiar ATU Consulting

Financiar vs. Economic

Există o oarecare poezie în simplitatea aritmetică a economiei neoclasice atunci când ne arată că piețele economice sunt similare cu cele financiare și că toate prețurile sunt determinate în urma jocului rațional al dorințelor contrastante ale vânzătorilor de a vinde cât mai scump și cumpărătorilor de cumpăra cât mai ieftin. Oferta crește mai rapid decât cererea și avem prețuri mai mici sau invers și va trebui să scoatem mai mulți bani din buzunar. Prețul reflectă valoarea reală, obiectivă a produsului sau serviciului și aceste piețe tind mereu spre echilibru. Pare incredibil, dar există universități pentru așa ceva...

Intrarea pe o piață „economică” presupune astfel participanți aflați de părți diferite ale baricadei din punctul de vedere al interesului urmărit, iar rezultatul tranzacției generate de către aceștia este unul măsurabil, cu un grad redus de incertitudine, ceea ce face ca procesul de luare a deciziei (de a vinde sau a cumpăra) să fie preponderent rațional, acest comportament economic fiind mediat în principal de către neocortex. Atunci când tranzacționăm bunuri sau servicii cu valoare de utilitate clară pentru noi, vizitând piața de legume sau un mall pentru o pereche de pantofi, avem o idee destul de clară despre valoarea acestora pentru noi, chiar dacă un zâmbet blond la tejghea poate perturba puțin anumite grupe de populație din acest serios proces de decizie.

Se creează o corelație inversă în acest joc al cererii cu oferta, în sensul în care pe măsura scăderii prețului se constată o creștere a gradului de participare (a volumului de tranzacții). Sunt evident mai multe tranzacții de computere la câteva sute de euro pe bucată decât pe vremea când acestea costau milioane de euro.

Advice-Ryan McGuire

Lucrurile o iau complet razna în contextul piețelor „financiare", unde se tranzacționează „investiții” - sub formă de valute, credit, acțiuni, obligațiuni, aur, case și unde încercarea economiștilor de a potrivi legile mecanice ale cererii și ofertei eșuează într-un mod lamentabil. De unde izvorăște acestă dualitate fundamentală între economic și financiar? Un bun (economic) cu valoare de utilitate pentru individ este acela care poate fi deținut pentru producție sau pentru plăcerea consumului, de unde și ușurința în a determina utilitatea și valoarea obiectivă a acestuia. Dacă același produs devine ceva ce poate fi vândut ulterior la un preț mai mare și este cumpărat pentru oportunitatea de a aduce un profit viitor, devine investiție financiară.

Exemplificând, pe una din piețele favorite ale românilor - piața imobiliară - a cumpăra o casă pentru a-ți instala familia în ea acum, presupune o decizie „economică”, luată în condiții de certitudine (știm câți bani avem și cât este prețul apartamentului dorit acum) și vom reuși să ne implicăm preponderent creierul rațional (cortexul frontal) în luarea unei decizii cât de cât informate. Dacă acționez pe această piață în căutarea unui imobil, în speranța că în viitor prețul acestuia va crește și îmi va spori bunăstarea, intru pe teritoriul minat al piețelor „financiare”, unde decizia mea se ia în condiții de incertitudine (pentru că nu pot ști cu exactitate cum vor fi valorizate ulterior casele; da, în ciuda mitului imobiliar, prețul real (ajustat cu inflația) al caselor poate să și scadă).

Mecanismul neuronal al unei astfel de decizii se schimbă radical pentru că, aflat pe teritoriu necunoscut, creierul își suprimă partea frontală și acționează sub forma unui impuls primar, automat, generat în sistemul limbic. Cortexul frontal intră în acțiune abia ulterior și realizează o „raționalizare” sau o explicație a deciziei inițiale, luată din impuls. Paul D. MacLean (The Triune Brain in Evolution: Role in Paleocerebral Functions. New York: Plenum Press, 1990) denumește acest comportament impulsiv și inconștient al investitorilor - "herding" sau „spirit de turmă” și consideră că a fost dezvoltat și menținut de-a lungul evoluției cu scopul de a crește șansele de supraviețuire ale speciei. Atunci când nu știu ce să facă, oamenii tind să acționeze ca și cum ceilalți ar ști. Pentru că ocazional acești ceilalți chiar știu ce să facă, acest comportament sporește probabilitatea de supraviețuire. Din nefericire, atunci când se îndreaptă spre grupul celorlalți pentru călăuzire, în contextul complex al piețelor financiare moderne, investitorul nu realizează că majoritatea celorlalți din grup sunt la fel de neinformați, ignoranți și nesiguri ca el însuși. Se creează o corelație directă în acest joc al piețelor „financiare”, în sensul în care, pe măsura scăderii prețului se constată o scădere a gradului de participare (a volumului de tranzacții) și invers (paradoxal) o creștere de prețuri este însoțită și de o creștere a interesului. Ca atare, mecanismul cererii și ofertei este anulat în mod inconștient, iar consecința corelației directe apărute este faptul că prețul stabilit nu are nicio legătură cu utilitatea bunului în cauză și poate ajunge la orice valoare (în mania investițională a lalelelor, în anul 1637, un bulb de lalea a ajuns să coste echivalentul unei case înstărite din Amsterdam).

O altă specificitate a acestor piețe financiare este aceea că aici toți participanții la joc se află de aceeași parte a baricadei pentru că au în esență același scop - acela al unui profit viitor. Sunt cu toții investitori. Cei care anticipează corect prețul viitor câștigă, ceilalți pierd. Mai mult, observând cu atenție corelația pozitivă existentă, putem demonta unul din miturile economiei și finanțelor care postulează că în acest domeniu nimic nu se pierde și că pentru fiecare investitor care pierde există unul care câștigă de pe urma sa, iar banul schimbă doar buzunarul. Atâta vreme cât prețul evoluează în aceeași direcție cu valoarea și volumul tranzacțiilor pe piață, putem avea perioade când (aproape) toată lumea pierde sau invers, perioade de câștiguri generalizate.

Avem, așadar, o evidență neurofiziologică a faptului că propriul nostru creier procesează în mod diferit informația în funcție de contextul de certitudine/incertitudine ceea ce creează un amalgam de tipul "Dr. Jekill și Mr. Hyde". De o parte „homo economicus”, ființă rațională care ia decizii informate, iar de cealaltă - „homo financiarius"”, mândru membru al turmei. Ambele comportamente au același scop funamental - acela de a supraviețui și prospera. Doar că, în finanțe, cumpărătorii într-o piață cu prețuri în creștere par să gândească: „Turma probabil știe unde se află mâncarea. Aleargă alături de ea și vei prospera!”. Vânzătorii, într-o piață care se prăbușește par să spună: „Turma trebuie să știe că leul se apropie. Aleargă sau îți vei găsi sfârșitul!”.

Realitatea socială pe care o trăim se dezvăluie a fi de o complexitate mult mai mare decât apreciază instrumentele mecanice boante ale socio-economiștilor, un adevărat amalgam de comportamente diametral opuse. Revenind la piața imobiliară, îi vom regăsi în permanență în acțiune atât pe cei care vând și cumpără de nevoie (consumatorii de case care le cumpără pentru a le folosi), cât și pe investitorii avizi de profit. Mai mult, chiar și același participant la joc poate să își schimbe postura extrem de rapid din consumator în investitor. Devine evident că, atunci când proporția și consistența investitorilor financiari pe piața imobiliară sunt reduse, avem șanse să ne apropiem de un preț care să reflecte o valoare reală de utilitate a imobilelor pentru că mecanismul cererii și ofertei funcționează. În perioadele în care oamenii se „îndrăgostesc” de case și le transformă în investiții, putem avea „manii” imobiliare cu prețuri care nu au nicio legătură cu realitatea. Orice sistem social are o natură complexă, foarte fluidă, în care ingredientele economice și financiare se amestecă în mod dinamic.

La nivel social, de grup, agregarea comportamentului „financiar” în condiții de incertitudine se traduce prin starea de spirit socială ("social mood"), care reprezintă o stare de spirit „netă” a unei întregi populații. Atâta vreme cât modul de operare curent al investitorului este impulsul inconștient, rezultă că starea afectivă are un rol mult mai important în luarea deciziilor financiare decât intelectul. Diferența dintre simpla exprimare a unor emoții și starea de spirit constă în atitudinea ulterioară vizavi de impulsul inițial: dacă emoțiile sunt recognoscibile „creierului rațional” și ca atare, pot fi memorizate, starea de spirit nu este recunoscută, ci doar explicată rațional și cu mare greutate reamintită (ulterior). Un individ aflat într-o stare de spirit optimistă are toate șansele să valorizeze superior un produs decât ar face-o într-o stare depresivă.

Potrivit lui Robert R. Prechter Jr. și Wayne D. Parker în The Financial/Economic Dichotomy in Social Behavioral Dynamics: the socionomic perspective, starea de spirit a investitorilor, generată endogen în mod inconștient și împărtășită celorlalți prin intermediul impulsului de turmă motivează acțiunea socială și, implicit, valoarea tuturor produselor financiare. În socionomie, mecanismul din spatele deciziilor financiare este un proces psihologic - a valoriza și a exprima nevoia sub influența unei stări de spirit optimiste sau pesimiste spre deosebire de perspectiva economică - existența unui obiect extern a cărui valoare așteaptă să fie calculată rațional. Starea de spirit este cea care îl determină pe investitor să aprecieze modul în care ceilalți investitori vor valoriza în viitor și care îi motivează acțiunea curentă de a cumpăra sau a vinde, chiar dacă ulterior va apela la „raționament” pentru a-și explica decizia luată din impuls. Așadar, în finanțe există o dinamică neîncetată a valurilor de stare de spirit socială agregată, care fluctuează între pesimism și optimism și care determină valoarea produselor financiare.

Dacă recunoaștem acest comportament irațional al omului în context social, acest fapt va genera o schimbare de paradigmă în ceea ce privește cauzalitatea socială în sensul în care starea de spirit generează acțiunile sociale și nu viceversa. Nu vom afirma că din cauza scăderii economice oamenii devin mai prudenți cu finanțele lor, ci că oamenii prudenți cauzează recesiuni economice.

Polaritatea socială nu se reduce doar la optimism și pesimism, ci cuprinde o întreagă paletă de comportamente asociate. O stare de spirit pozitivă la un grup de populație conduce la manifestări de acceptare față de imigranți, la centrism politic, la atitudine aventuroasă, îndrăzneață, care conduce la creșterea numărului celor care urcă pe Everest, la concordie între patronat și sindicate, la gândire practică care converge în teorii raționaliste, la dorința de putere asupra naturii, la romantism și căutare a bucuriei, la tendința de a scuza comportamente greșite și de a ridica în slăvi „eroi”, la siguranță de sine.

O stare de spirit socială negativă va genera o atitudine de respingere, obstrucție și protecționism, radicalism și polarizare politică, gândire magică concretizată în teorii oculte, dorință de putere asupra oamenilor, cinism și căutare a plăcerii, tendința de a acuza și critica, anxietate.

Demersul de studiere a esenței duale a universului social - economic și financiar și a cauzelor reale ale comportamentelor umane în context social, poate însemna exercițiul de desprindere din constrângerile lui „a câștiga” vs. „a pierde” și evoluția spre o umanitate mai conștientă de natura sa complexă.

 

foto Ryan McGuire via gratisography

ATU Consulting
J.J. Rousseau nr. 8
400327, Cluj Napoca
România

M: 0744 623 236
E: