Skip to main content
Jurnal »

A pluti, a plonja, a zbura – o abordare tehnico-metaforică

5 august 2015
Pescarus

de Cristian MANDU [guest post]

A pluti… O frunză care plutește în vânt. A pluti, în aer, e un zbor necontrolat. Mai precis, un zbor controlat de altcineva. A pluti înseamnă să nu controlezi direcția, să nu știi unde ajungi, nu știi cât, cum și când. Balonul cu aer cald care plutește în aerul mai rece, este dus în voia vântului doar aparent. Un pilot de balon fie se ancorează cu o sfoară de un punct fix la sol, fie analizează direcția și intensitatea vântului la diferite altitudini, speculând efectul Coriolis, datorită căruia vântul se „sucește” previzibil cu cât te apropii de pământ, căpătând astfel control asupra traiectoriei balonului. Dacă un balon se lasă „plutit” prea mult, riscă să aterizeze prin păduri, lacuri sau alte locuri nepotrivite, recuperarea balonului devenind o adevărată aventură. „A pluti” „la liber” poate fi o experiență interesantă, un exercițiu de încredere oarbă sau o adevărată nebunie, în funcție de perspectivă.

„A pluti pe aripile muzicii”… ceva deosebit… Mi se pare incorect să spui că melomanii plutesc pe aripile muzicii – în momentul în care ei decid la ce concert să meargă și ce repertoriu să asculte. La fel și pentru muzicienii care aleg ce să interpreteze, când, cum, unde și de ce. Aceștia controlează prea multe elemente pentru a se putea folosi corect verbul „a pluti”, chiar și în sens metaforic.

A plonja este un act de voință și curaj. Un plonjon în sensul propriu implică o diferență de nivel, o schimbare rapidă de altitudine. Oamenii sunt obișnuiți să funcționeze în spațiu în două axe, cea longitudinală (înainte-înapoi) și cea laterală (dreapta-stânga). A treia axa, cea verticală, este puțin exploatată în mod direct, prin salt. Înălțimea și adâncimile ei pot genera adevărate spaime. Nu e de mirare că verbul „a plonja” se folosește destul de rar în sens metaforic. Trebuie mult curaj, efort și determinare ca să ajungem să fim confortabili cu actul plonjării. Am o admirație deosebită pentru parașutiști, săritorii de la trambuline, scafandri și pentru oricine care nu numai că de bună voie se aruncă în cădere liberă, dar chiar se simte bine cu asta.

Pescarus

A zbura este ceva complex. Implică direcție și sens, viteză, altitudine, anduranță, o destinație și o destinație de rezervă. Zborul este controlat și necesită planificare. Planificarea necesită cunoștințe și analiză. A zbura necesită motivație, aptitudini speciale și un timp de pregătire îndelungat. 90% din zbor este planificare. Operațional, piloții de linie sunt antrenați și setați mental să analizeze zborul din perspectiva unei potențiale situații anormale care s-ar putea ivi în orice moment. „Ce facem dacă…?” și o permanentă analiză de risc și priorități constituie fundamentul abordării unei zile de lucru la 11-12.000 de metri (în funcție de sezon și anumite caracteristici ale maselor de aer, la aceste altitudini ne putem afla deja în Stratosferă). Zborul este gândit, sofisticat și anormal. Zborul este fabulos. La fel ca și muzica.

În baza experienței proprii, consider că din punctul de vedere al resurselor intelectuale și aptitudinilor specifice necesare, muzica și zborul sunt foarte aproape același lucru. De aceea, cred că tehnico-metaforic ar fi corect să spunem că cineva „zboară pe aripile muzicii”.


Cristian-MANDU
Cristian MANDU
este violonist cu studii de Conservator în România, Statele Unite și Elveția. În prezent, este pilot comandant pe avioane tip Airbus A320 și își continuă activitatea muzicală, susținând periodic concerte publice și concerte caritabile. Îi place să învețe mereu ceva nou, astfel că undeva între pasiunea pentru zbor și cea pentru muzică, de curând și-a făcut loc și pasiunea pentru gătit. 

foto Ryan McGuire via gratisography

Recomandă și altora