Szeréna-Kinga NAGY

Trainer senior & Facilitator

Să lucrezi cu oameni poate fi o cale cu foarte mult sens. Cel puțin așa este pentru mine. Această cale, spre a deveni un ghid pentru cei care au nevoie, pentru mine s-a deschis la 16 ani, când am început să percep o licărire minusculă din misterul de a fi om. Din acel moment, pur și simplu am știut că aceasta va fi calea mea, fără nici cel mai mic dubiu. A urmat apoi o perioadă de descoperire legată de acest mister care, sunt convinsă, va dura o viață întreagă. În acest timp, m-am format în diferite metode de lucru cu oamenii, mi-am însușit tehnici și în fiecare am găsit valori și atitudini comune ale unui ghid autentic: acceptarea, iubirea, respectul și libertatea. Cred în puterea autenticității. Astfel, tot ceea ce ofer celorlalți în procesele de ghidare, le-am trecut prin mine și le-am lăsat să mă transforme profund. Începând din 2006 ghidez oamenii în procesele lor de dezvoltare, facilitez grupuri și livrez traininguri, cu pasiune și dedicare. În acest timp am dezvoltat o abordare integrativă și flexibilă în aplicarea tuturor metodelor și tehnicilor, și în adaptarea lor la persoana, grupul, problema și contextul momentului prezent. Cred profund în faptul că oamenii nu pot fi salvați, doar acceptați și iubiți exact așa cum sunt, și că această muncă poate să fie făcută doar cu multă sensibilitate, smerenie și respect. Astfel, în activitatea de coaching și training creez acel spațiu de acceptare, respect, siguranță și libertate în care fiecare om își poate găsi calea spre resursele proprii necesare în diferitele momente ale vieții și poate să își continue drumul într-un mod echilibrat, găsind sens și plăcere în viața sa.

Certificări

  • Coach și Trainer – L2, Points Of You România
    2020
  • Life coach, Academy of Modern Applied Psychology
    2020
  • Formator de formatori, Centrul de Asistență Rurală Timișoara, CNFPA
    2008
  • Formare în Psihoterapie Pozitivă, Asociația de Psihoterapie Pozitivă, Cluj-Napoca
    2006-2010

Arii de expertiză

  • Managementul emoțiilor

  • Managementul stresului

  • Tehnici de mindfulness
  • Prevenția burnout-ului
  • Team Building
  • Coaching

Newsletter

website meșterit cu de omnivision.ro