Despre cele trei stări ale Eului: copil, părinte, adult

.

de Mihaela BOUTIERE, trainer ATU Consulting

Copilul râde: „Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul."
Tânărul cântă: „Jocul şi înţelepciunea mea e iubirea."
Bătrânul tace: „Iubirea şi jocul meu e înţelepciunea."
Lucian Blaga

Luna iunie debutează cu o zi importantă pentru cei mici, care ne reaminteşte - cred - de propria copilărie. Copilăria este tărâmul inocenţei şi al autenticităţii, este adesea un teritoriu magic în care trăim totul la maximă intensitate, în care râdem şi plângem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm în câteva secunde, în care ne bucurăm de cele mai neînsemnate lucruri pe care le descoperim în jurul nostru.

Probabil mulţi dintre noi, adulţi fiind, ne-am surprins în ipostaze copilăreşti, cu dorinţe aparent nepotrivite vârstei: de a construi castele de nisip pe malul mării, de a ne da în leagăn, de a ne cumpăra prăjitura favorită de când eram mici, de a face mici ghiduşii. Poate ne-am murdărit voit cu acuarele sau am sărit în sus la primii fulgi de nea sau am aplaudat cu un entuziasm pe care îl credeam pierdut odată cu anii. Şi, uneori, o voce interioară din noi ne-a apostrofat: „Cum îţi permiţi să faci asta? Te porţi ca un copil deşi nu mai eşti!". Surprinşi, ne punem poate întrebări: Oare de ce facem toate astea? Ce din noi ne determină să ne comportăm astfel?

Răspunsul îl primim prin modelul lui Eric Berne, iniţiatorul Analizei Tranzacţionale, care descrie personalitatea umană şi relaţiile interpersonale din perspectiva celor trei stări ale eului: Eul Copil, Eul Părinte şi Eul Adult.

Despre curajul de a crește din imperfecțiunile proprii – consiliere, coaching, psihoterapie

.

de Diana BERINDEI și Gabriela HUM

În ultima perioadă, s-au dezvoltat și în România domenii de specializare preluate din Europa de Vest și SUA pe care uneori le adoptăm direct și doar uneori înțelegem ce presupun în spatele titulaturii. În continuare, ne propunem să clarificăm câteva profesii apărute în COR (Clasificarea Ocupațiilor din România) în ultimii ani, respectiv câteva concepte care se întrepătrund referitor la acestea.

Din 2014, de când am autorizat ANC cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală și am dat startul formărilor de specialiști în acest domeniu, am început să primim întrebări referitoare la diferența între consilierea pentru dezvoltare personală, coaching, psihoterapie, consiliere în general. Vom încerca să răspundem la aceste întrebări utilizând un model preluat din Psihoterapia Pozitiva (Modelul balanță), care facilitează înțelegerea diferențelor între procesele enumerate mai sus. De asemenea, ne vom referi la diferențele între procesele de coaching – consiliere – psihoterapie din trei perspective: adresabilitate, obiective/focus și durată.

Stiloul fără cerneală

.

de Ovidiu DAMIAN [guest post]

O fetiță de clasa I m-a rugat într-o zi să-i explic o situație pe care nu o întelegea. În timpul orei a rămas fără cerneală în stilou și, când a căutat în penar rezerve, a constatat că le-a uitat acasă. I-a spus învățătoarei că nu poate continua să scrie și imediat patru sau cinci copii au sărit în ajutorul ei și au vrut să-i dea din rezervele lor. Învățătoarea i-a oprit imediat autoritar și a decretat că fetița nu trebuie ajutată și că n-are decât să rămână cu lecția nescrisă și, implicit, în imposibilitatea de a-și face și temele cu ocazia asta. Mai mult, ar fi o bună oportunitate pentru a se „învăța minte” ca altădată să nu mai uite acasă rezervele de cerneală. Iar fetița mă întreba dacă a greșit, dacă au greșit colegii când i-au sărit în ajutor, dacă este atât de grav să uiți uneori ceva acasă... Mi-a fost greu să-i spun ceea ce cred cu adevărat despre toată situația gândindu-mă că ea se întâlnește cu învățătoarea în fiecare zi așa că am bolborosit ceva neutru și am schimbat subiectul.

Copiii simt instinctiv și vor, se pare, să sară în ajutorul cuiva aflat în nevoie. Cred că sunt primordiile, semințele, mugurii unor comportamente care, dacă sunt încurajate, ulterior în viață ne fac să ajutăm un orb să treacă strada, o bătrânică să ducă o plasă, o femeie gravidă să urce un cărucior în autobuz, adică să nu fim indiferenți la nevoile celor din jurul nostru.

Încredere, convingere, acceptare sau despre cum fiecare vede în jur ce are în suflet

.

de Szerena SEER, trainer ATU Consulting

În această lună, în ATU, ne-am îndreptat atenția asupra conceptelor de încredere, convingere, acceptare. La o primă vedere, pare că nu au foarte multă legătură între ele. Și totuși...

În acest articol, aș dori să le atingem înțelesurile, să ne uităm la ele din mai multe perspective, să ne îndoim, să analizăm, să facem legături și să ne punem întrebări.

Să începem prin a ne pune câteva întrebări și a gândi răspunsurile din perspectiva vieții noastre: Ce înseamnă să avem încredere? La ce ne ajută? Cum ne simțim dacă nu avem încredere în noi sau în ceilalți? Cum stăm cu încrederea în viața noastră de zi cu zi? Pe o scală de la 1 la 10: câtă încredere avem în noi? Dar în ceilalți? Când ne-am pierdut încrederea? Când am câștigat-o?

Povestea merge mai departe – despre relaţia de cuplu

.

de Gabriela HUM, Director executiv ATU Consulting

Toate familiile fericite sunt la fel.
Fiecare familie e nefericită în felul său.
Anna Karenina, Tolstoi

Ca urmare a interesului manifestat şi a feedback-urilor primite în urma articolului Povestea merge mai departe - despre stilurile parentale, continuăm să abordăm în aceeaşi manieră, de data aceasta, relaţia de cuplu.

Spuneam în articolul dedicat stilurilor parentale că, plecând de la modul în care am fost crescuți ca și copii, ne putem uita la câteva dimensiuni relaționale:

  • relația cu noi înșine și cu copiii noștri
  • relația noastră de cuplu
  • modul în care ne facem prieteni, respectiv
  • relația noastra cu viața și cu propriile scopuri

Povestea merge mai departe – despre stilurile parentale

.

de Gabriela HUM și Raluca GORDAN

Vă invităm să facem o scurtă vizită imaginară în propria copilărie și să ne amintim dacă sau cât de des am spus „Când voi fi mare, eu n-am să fiu ca mama/tata!”, „Cu copilul meu, eu n-am să fac niciodată ca mama/tata!”.

În rolul de părinte și de adult, singurele lucruri sigure sunt:

  1. Că la un moment dat, vom greși (și ce greșeli ne sunt mai la îndemână decât cele cunoscute, ale părinților noștri de exemplu?) și
  2. Că la un moment dat, ni se va spune/reproșa că am greșit (de obicei, acel moment este adolescența copiilor noștri).

De aceea, în rolul de părinte, întrebarea nu este neapărat „Cum să fac să fiu un părinte perfect/ideal?”, ci Cum să fiu un părinte suficient de bun? Cum anume eu, copilul părinților mei, duc mai departe în varianta de model sau contra-model, ceea ce am văzut/trăit/simțit în familia de origine? Cum anume pot fi un părinte autoreflexiv, dispus să învăț și să mă schimb și să cresc alături de copiii proprii?

Poveste cu patru mâini

.

de Alina STEPAN [guest post]

Între a cere şi a da e o aşteptare mută. Între a pretinde şi a da e o siluire.

Dincolo de volutele semantice, că a oferi înseamnă, poate, să nu ceri nimic în schimb, iar a da - să aştepţi cu bucurie momentul în care darul ţi se va întoarce, verbele de sharing ascund, toate, aceleaşi întrebări: Cine dă? Cine oferă? Ce se dă? Și ce se dăruieşte? Şi acelaşi adevăr: că trebuie să ştim care sunt limitele.

Cine dă? Dă cine ştie să primească, cine ştie de unde şi până unde se întinde fiinţa sa, cu toate posesiunile ei. Dă cui nu-i e teamă că se micşorează şi se pierde pe sine în dăruire. Dă cine aşteaptă să primească. Dă acela care se teme că dacă nu dă este exclus. Dă cine crede că darul este o monedă de schimb. Dă cine are de prisos. Dă cel sărac.

Despre echilibristică în relații. Sau cum să cerem, să oferim și să primim cu sufletul deschis

.

de Andreea BOB, trainer ATU Consulting

Ce faceți atunci când cineva vă oferă un compliment? Îl primiți încântați, mulțumind pentru el; îl refuzați, găsind scuze sau așteptați momentul pentru a întoarce complimentul pentru ca nu cumva să rămâneți datori? Ultimele două variante de răspuns transmit faptul că adesea ne e greu să primim un compliment sau poate orice altceva...

A primi, a oferi și a cere constituie tematica acestei luni. Deși toate aceste verbe par diferite, granița dintre ele este destul de slab delimitată și deși îmi doresc să vorbesc despre fiecare separat, pe alocuri ele se vor completa sau intercala.

Jaques Salome, fondatorul metodei ESPERE, spune că dezvoltarea și însușirea conceptelor de a primi - a da - a cere și a refuza ne arată o altă cale de a comunica cu cei din jurul nostru și de a pune în comun diferențele individuale din viața de zi cu zi, oferindu-ne posibilitatea să ne dezvoltăm și să evoluăm ca indivizi, precum și să avem relații creative.

Atitudinea se învață din experiență

.

de Călin BIRIȘ [guest post]

În școala primară, doamna învățătoare ne încuraja mereu să găsim metode alternative de rezolvare la problemele de matematică. De câteva ori, am primit nota 10 pentru că am fost printre primii care le-au găsit. În clasă se crease o competiție informală între colegi cu privire la cine găsește cea mai ușoară sau ingenioasă metodă de rezolvare a problemelor. Astfel a ajuns să îmi placă mult matematica și am continuat să păstrez un mod de gândire bazat pe soluții multiple.

Prin clasa a patra, mama ne-a cumpărat primul PC. M-am bucurat mult pentru că puteam în sfârșit să explorez jocurile pe care le văzusem la verișorul meu mai mare. Nu știam foarte multe despre calculatoare, însă din dorința de a mă juca, am învățat să lucrez în MS Dos sau Norton Commander, iar mai mai apoi am învățat cum să folosesc primele versiuni de Windows. Pot spune că am crescut odată cu apariția PC-urilor și dezvoltarea internetului în România. Provocarea cu calculatorul era că nu aveam experți de la care să învăț cum să lucrez cu el, iar din acest motiv modelul încearcă-greșește-învață mi-a fost cel mai bun profesor. Din acel moment, nu mi-a mai fost frică de greșeli și le-am considerat ca fiind parte din procesul de învățare.

Vă invităm cu drag să vă abonați la Newsletterul nostru! Cel mult de două ori pe lună vă vom trimite articole, resurse și informații utile pentru dezvoltarea personală și profesională.
Please wait

Copyright © 2013 - 2015 ATU Consulting