Poveste cu patru mâini

.

de Alina STEPAN [guest post]

Între a cere şi a da e o aşteptare mută. Între a pretinde şi a da e o siluire.

Dincolo de volutele semantice, că a oferi înseamnă, poate, să nu ceri nimic în schimb, iar a da - să aştepţi cu bucurie momentul în care darul ţi se va întoarce, verbele de sharing ascund, toate, aceleaşi întrebări: Cine dă? Cine oferă? Ce se dă? Și ce se dăruieşte? Şi acelaşi adevăr: că trebuie să ştim care sunt limitele.

Cine dă? Dă cine ştie să primească, cine ştie de unde şi până unde se întinde fiinţa sa, cu toate posesiunile ei. Dă cui nu-i e teamă că se micşorează şi se pierde pe sine în dăruire. Dă cine aşteaptă să primească. Dă acela care se teme că dacă nu dă este exclus. Dă cine crede că darul este o monedă de schimb. Dă cine are de prisos. Dă cel sărac.

Despre echilibristică în relații. Sau cum să cerem, să oferim și să primim cu sufletul deschis

.

de Andreea BOB, trainer ATU Consulting

Ce faceți atunci când cineva vă oferă un compliment? Îl primiți încântați, mulțumind pentru el; îl refuzați, găsind scuze sau așteptați momentul pentru a întoarce complimentul pentru ca nu cumva să rămâneți datori? Ultimele două variante de răspuns transmit faptul că adesea ne e greu să primim un compliment sau poate orice altceva...

A primi, a oferi și a cere constituie tematica acestei luni. Deși toate aceste verbe par diferite, granița dintre ele este destul de slab delimitată și deși îmi doresc să vorbesc despre fiecare separat, pe alocuri ele se vor completa sau intercala.

Jaques Salome, fondatorul metodei ESPERE, spune că dezvoltarea și însușirea conceptelor de a primi - a da - a cere și a refuza ne arată o altă cale de a comunica cu cei din jurul nostru și de a pune în comun diferențele individuale din viața de zi cu zi, oferindu-ne posibilitatea să ne dezvoltăm și să evoluăm ca indivizi, precum și să avem relații creative.

Atitudinea se învață din experiență

.

de Călin BIRIȘ [guest post]

În școala primară, doamna învățătoare ne încuraja mereu să găsim metode alternative de rezolvare la problemele de matematică. De câteva ori, am primit nota 10 pentru că am fost printre primii care le-au găsit. În clasă se crease o competiție informală între colegi cu privire la cine găsește cea mai ușoară sau ingenioasă metodă de rezolvare a problemelor. Astfel a ajuns să îmi placă mult matematica și am continuat să păstrez un mod de gândire bazat pe soluții multiple.

Prin clasa a patra, mama ne-a cumpărat primul PC. M-am bucurat mult pentru că puteam în sfârșit să explorez jocurile pe care le văzusem la verișorul meu mai mare. Nu știam foarte multe despre calculatoare, însă din dorința de a mă juca, am învățat să lucrez în MS Dos sau Norton Commander, iar mai mai apoi am învățat cum să folosesc primele versiuni de Windows. Pot spune că am crescut odată cu apariția PC-urilor și dezvoltarea internetului în România. Provocarea cu calculatorul era că nu aveam experți de la care să învăț cum să lucrez cu el, iar din acest motiv modelul încearcă-greșește-învață mi-a fost cel mai bun profesor. Din acel moment, nu mi-a mai fost frică de greșeli și le-am considerat ca fiind parte din procesul de învățare.

Despre perspective și alegeri

.

de Andra HANȚĂ, specialist PR & Comunicare ATU Consulting

Realitatea este doar o iluzie, însă una foarte persistentă.
Albert Einstein

De cele mai multe ori, începe ca un joc, ne face să fim curioși, să explorăm, să încercăm, să greșim, să continuăm sau să renunțăm... mai creștem și ni se dau probleme de rezolvat, intrăm în competiție, primim recompense dacă reușim, suntem dezamăgiți dacă nu. Atunci când suntem copii și avem în față o situație - pe care mai mult cei din jur o numesc problemă - știm că există cel puțin o soluție și că ne revine sarcina de a o găsi. Însă, odată ce înaintăm în vârstă, începem să asociem „problemele" cu ceva negativ: „probleme de sănătate”, „probleme financiare”, „probleme la locul de muncă”, „copil problemă”. Uităm că, de cele mai multe ori, problemele au soluții și ne raportăm la ele ca la ceva ce nu e de dorit, ce trebuie confruntat sau rezolvat.

Într-adevăr, o problemă nerezolvată sau a cărei rezolvare se amână, poate duce la criză – acel moment critic în care e de dorit să se facă ceva pentru a schimba în bine situația. Însă și criza poate avea mai multe valențe. De exemplu, ideograma chineză pentru „criză” este rezultanta asocierii dintre „primejdie” şi „oportunitate”, o semnificație suficient de ofertantă cu atât mai mult cu cât o punem și în relație cu ideea că lucrurile cărora le dăm atenție se amplifică.

Independență, libertate, autonomie - în comunitatea urbană

.

de Sorin Dan CLINCI [guest post]

Am fost invitat de către Echipa ATU Consulting, invitație care mă onorează nespus, să îmi aleg o tema de dizertație dintre cele propuse pe un calendar care acoperă întregul an. Tema care mi s-a părut cea mai apropiată de mine, atât din postura de simplu cetățean, cât și din cea de arhitect-urbanist, a fost tema lunii februarie, cea care propune spre analiză raportarea omului la mediul social în care evoluează. Am să încerc să dezvolt acest raport dintr-o perspectivă apropiată mie, și anume aceea de locuire, de om-comunitate.

Raportul individului cu mediul comunitar, modelul de locuire a acestuia și relațiile care apar odată cu modificarea caracteristicilor unei așezări ar putea să explice parțial modul în care înțelegem cei trei termeni (independență – libertate – autonomie) și, mai ales, felul în care judecăm apropierea de alte ființe umane. Pentru a detalia aceste aspecte trebuie să privim locuirea umană în epoca sa de început.

Viața - context pentru manifestarea libertății

.

de Diana BERINDEI, trainer ATU Consulting

Voit sau nu, părinții, școala, oamenii importanți din viața noastră ne învață cum să ne comportăm, cum să gândim despre noi, despre ei, despre viață, despre relații... în ce valori să credem... Rolul acestor concepte „de împrumut” este de o mare relevanță în dezvoltarea noastră, în găsirea unei stabilități care ne propulsează spre viața adultă. Cu toate acestea, la vârsta maturității, o parte semnificativă dintre noi descoperim dorința de a găsi și de a manifesta propriile valori - credințe diferite față de cele învățate. Probabil că în acel moment, perspectiva asupra libertății noastre ca oameni în această lume se schimbă radical.

Există lucruri pe care nu le mai putem schimba, cum ar fi experiențele deja avute, oamenii importanți sau orașul și țara în care ne-am născut. Cu toate acestea, în fața noastră, în fiecare zi avem un peisaj plin cu posibilități, cu lucruri care pot fi schimbate, modificate, create.

Timp și timpi: Trecut – Prezent – Viitor

.

de Gabriela HUM, Director executiv ATU Consulting

Timpul e gratuit, dar e de neprețuit.
Nu-l poți stăpâni, dar îl poți folosi.
Nu-l poți păstra, dar îl poți petrece.
Odată ce l-ai pierdut, nu poți să-l recuperezi.
Harvey MacKay

Este o caracteristică definitorie a existenței umane faptul că ne naștem și vom muri. Ne deplasăm într-un prezent continuu, în veșnica schimbare, având trecutul în spate și viitorul în față.

Gândiți-vă că la naștere am primit fiecare câteva milioane de minute și câteva miliarde de bătăi de inimă cu care am plecat la drum, în călătoria vieții proprii. Timpul este o resursă pe care o primim gratis și despre care aflăm, sau realizăm la un moment dat în viață, că este finită. În fiecare zi, trăim doar 1.440 minute sau 86.400 de secunde despre care aflăm, la un moment dat în viață, că pot fi trăite mai repede sau mai încet, mai plin sau mai gol, mai intens sau mai anost, că ne pot stresa sau ne pot plictisi sau ne pot împlini.

Mai descoperim pe parcursul vieții că dacă timpul fizic îl putem trăi într-un singur sens, timpul subiectiv, poate fi parcurs în ambele sensuri: dinspre prezent spre trecut sau dinspre prezent spre viitor. Încă de la vârsta copilăriei, ne putem dezvolta capacitatea de a utiliza perspectiva temporală în favoarea noastră. Pespectiva noastră temporală are două caracteristici:

Deschiderea - resursă de adaptare la o lume în schimbare

.

de Mihaela BOUTIERE, trainer ATU Consulting

Destinul nu este legat de noroc, este mai degrabă legat de alegere;
nu este un lucru pe care trebuie să-l aştepţi,
este mai degrabă un lucru care trebuie realizat.
William Jennings Bryan

Viaţa e ca o călătorie. O aventură continuă. O oglindă care ne reflectă din când în când cine suntem noi, sau noi în relaţia cu ceilalţi. De când ne-am născut, înaintăm prin propria noastră viaţă: unii cu paşi mici, alţii cu paşi mari. Dar indiferent de mărimea paşilor, nu ne mai putem întoarce, nu putem da timpul inapoi. În această călătorie, unii învaţă atât de multe despre ei, despre alţii, despre viaţă în general, în timp ce alţii par să nu fi învăţat nimic. Şi apare întrebarea firească: ce face diferenţa? Nu ştiu dacă există vreo teorie validată ştiinţific care să ne ajute să înţelegem acest fenomen, dar lăsându-mi intuiţia să dea răspunsul, este deschiderea pe care unii dintre noi o au de a se uita în acea oglindă şi de a conştientiza: Cine sunt eu în viaţa mea? Care sunt rolurile pe care mi le asum? Care sunt lucrurile care îmi plac la mine? Care sunt lucrurile care îmi plac mai puţin la mine sau chiar deloc? Le accept cu uşurinţă sau tind să mă compar cu ceilalţi care sunt altfel şi mă învinovăţesc pentru că nu sunt ca ei?

Majoritatea dintre noi ne dorim să fim buni în tot ceea ce facem: în profesie şi în familie, cu colegii şi cu copiii, cu toţi cei de lângă noi. Avem dorinţa de a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă, simţim compasiune faţă de unii semeni ai noştri şi bucurie atunci când am făcut o faptă bună; toate acestea, alături de multe altele, ne colorează viaţa în fiecare clipă.

Schimbarea sau despre cum să fim stăpânii propriei noastre deveniri

.

de Radu SILAGHI, trainer ATU Consulting

Când renunț la ceea ce sunt,
devin ceea ce aș putea fi.
LAO TZE

Renunță la obișnuințele proprii, dă-ți voie să fii vulnerabil permițându-ți să pierzi o parte din tine, având credința că vei ajunge o alternativă mai bună a ta. Suntem în permanentă schimbare, transformare interioară și exterioară; trăim iluzia stabilității, schimbarea fiind o certitudine.

Schimbarea presupune confruntarea cu propriile limite în care renegociem granițe interioare și exterioare. Este un proces asumat al transformării interioare, un drum al descoperirii de sine în care poți să resimți uneori că totul în jurul tău se prăbușește, se dezintegrează, cu scopul de a face loc unui rezultat mai bun.

Situații mai puțin plăcute pot reprezenta pretexte ale schimbării. Acceptă situații, găsește resurse în tine, speră și crede în viziunea propriei tale direcții. E important să căutăm soluții, resurse și oameni care credem că ar putea să susțină demersul propriu al schimbării. Astfel, vem găsi busola și direcția, preluând controlul a ceea ce suntem și ceea ce vrem să devenim.

Vă invităm cu drag să vă abonați la Newsletterul nostru! Cel mult de două ori pe lună vă vom trimite articole, resurse și informații utile pentru dezvoltarea personală și profesională.
Please wait

Copyright © 2013 - 2015 ATU Consulting