Curajul de a fi creativ

.

de Ligia CREMENE [guest post]

A trăi creativ înseamnă a trăi curajos. Curajul de a te exprima în forme nestandard, curajul de a explora, de a te arăta aşa cum eşti, de a fi vulnerabil, uneori confuz, de a nu fi înţeles, de a fi contestat, bârfit, curajul de a continua, de a asculta şi de a exprima ce doar unii înţeleg; curajul de a greşi şi de a o lua de la capăt, de a transforma, de a schimba, curajul de a străluci. Privită prin această prismă, creativitatea este o formă de rezilienţă.

Originea latină a cuvântului curaj este cor, inimă. În forma iniţială a cuvântului, curaj înseamnă să arăţi ce ai în inimă. Ce îndemn vulnerabilizator şi, totodată, ce înălţător!

Ridicăm în slăvi creativitatea, o căutăm peste tot, însă arareori o recunoaştem. Creativitatea, atât de râvnită și de elogiată, ne sperie adesea când se manifestă, la noi sau la alţii, pentru că aduce cu sine haos și incertitudine. E nevoie de curaj, claritate și asumare pentru a-ți trăi creativitatea. Si, de ce nu, de voioşie.

Note despre curaj, vitejie, anduranță

.

de Zoltán PÁL [guest post]

Curajul se naște în momentul deciziei de a ieși din tipar, de a ieși din zona de confort a unei relații, a unei situații. Curajul înseamnă pași în incert, înseamnă pământ necunoscut, înseamnă o stare de nesiguranță antrenată de o voință tare de a schimba, de a ajunge într-un alt punct sau o stare diferită.

Curajul este energia, carburantul acelor pași în necunoscut și își are sursa în voința de a schimba în bine, în adevărat, o stare sau relație. Curajul se hrănește din crezul în simțurile și gândurile proprii. Curajul nu se cumpără, nu se planifică, nu se împrumută. El se naște din limpezirea gândurilor, din armonia dintre trup și suflet, din acceptarea propriului set de valori și din voința de a te face acceptat și de ceilalți. Curajul se naște din dialogul cu oglinda.

Pune-ți inima la treabă... cu Pasiune și Curaj

.

de Sergiu TAMAȘ, trainer ATU Consulting

Put you heart @work!

Pentru mine, Curajul înseamnă să îmi pun inima la treabă. Că sunt pe banda de alergare, că sunt pe bicicletă ori pe terenul de squash, că sunt în relație cu persoana iubită sau la un training ori într-o ședință de coaching, să am curaj înseamnă, categoric, să îmi pun inima la treabă. Cu tărie, cu caracter, cu sârguință și, mai ales, cu conștiința faptului că inima aceea nu bate de una singură.

Ea bate dacă îi dau suficient oxigen, deci aș face bine să-mi deschid în mod regulat gura. Bate dacă îi ofer o muză pentru care să bată. Bate mai tare dacă mă dau pe marele tobogan al vieții fără să mă-ntreb la fiecare minut dacă va durea când ajung jos sau dacă mă voi răni pe drum.

A pluti, a plonja, a zbura - o abordare tehnico-metaforică

.

de Cristian MANDU [guest post]

A pluti... O frunză care plutește în vânt. A pluti, în aer, e un zbor necontrolat. Mai precis, un zbor controlat de altcineva. A pluti înseamnă să nu controlezi direcția, să nu știi unde ajungi, nu știi cât, cum și când. Balonul cu aer cald care plutește în aerul mai rece, este dus în voia vântului doar aparent. Un pilot de balon fie se ancorează cu o sfoară de un punct fix la sol, fie analizează direcția și intensitatea vântului la diferite altitudini, speculând efectul Coriolis, datorită căruia vântul se „sucește" previzibil cu cât te apropii de pământ, căpătând astfel control asupra traiectoriei balonului. Dacă un balon se lasă „plutit" prea mult, riscă să aterizeze prin păduri, lacuri sau alte locuri nepotrivite, recuperarea balonului devenind o adevărată aventură. „A pluti" „la liber" poate fi o experiență interesantă, un exercițiu de încredere oarbă sau o adevărată nebunie, în funcție de perspectivă.

„A pluti pe aripile muzicii"... ceva deosebit... Mi se pare incorect să spui că melomanii plutesc pe aripile muzicii - în momentul în care ei decid la ce concert să meargă și ce repertoriu să asculte. La fel și pentru muzicienii care aleg ce să interpreteze, când, cum, unde și de ce. Aceștia controlează prea multe elemente pentru a se putea folosi corect verbul „a pluti", chiar și în sens metaforic.

Având aripi, îţi poţi depăşi limitele

.

de Meda GHERMAN, trainer ATU Consulting

Odată ce ai încercat zborul, vei păși întotdeauna pe pământ
cu ochii ridicați spre cer, acolo unde ai fost, și vei dori mereu să te întorci.

Leonardo da Vinci

Uneori viața are grijă de noi mai mult decât ne imaginăm. Chiar dacă ni se pare că suntem pe „linia de plutire", într-un aşa zis echilibru, la un moment dat ceva se întâmplă şi ne izbim cu putere de pământ. Acest lucru ne face să fim atenţi la noi, ne dă de înțeles că ceva nu este în acord cu ființa noastră. Cred că atunci este un moment bun să învățăm să fim sinceri cu noi înşine, să exprimăm ceea ce este adevărat în noi, să înţelegem că și nevoile proprii contează. Atunci cred că ne putem asculta ca să ne luăm în serios propriile dorinţe și să ne reluăm zborul apoi, din nou, poate spre alte zări.

Ca să zburăm este nevoie de curaj pentru că implică o desprindere din lumea materială, de ceea ce este obișnuit, cunoscut. Zborul înseamnă aspiraţie către altceva. Arată deschiderea spre nou, curiozitate, dorința de a influența în mod pozitiv evenimentele exterioare. Ne aduce spectaculozitate, bogăţie de senzaţii inedite, timpul parcă stă în loc...

Povestea merge mai departe – despre cum ne facem prieteni

.

de Gabriela HUM, Director executiv ATU Consulting

Nu orice repetiție are întotdeauna un sens.
Când rândunelele se întorc primăvara, nu ele o fac să revină.

Aristotel

În articolele anterioare din seria Povestea merge mai departe, spuneam că, plecând de la modul în care am fost crescuți ca și copii, ne putem uita la câteva dimensiuni relaționale:

  • relația cu noi înșine și cu copiii noștri
  • relația noastră de cuplu
  • modul în care ne facem prieteni, respectiv
  • relația noastra cu viața și cu propriile scopuri

Cum am învățat să fiu în prezent. Confesiunile unei impulsive sub acoperire

.

de Angela NAGHI [guest post]

De când mă știu, problemele mele au cam avut legătură cu impulsivitatea mea.

La grădiniță, eram cea mai mică din grupă; dar compensam prin energie și prin faptul că întotdeauna eram de acord cu trăznăile propuse de alții mai mari.

În școala primară, poate din cauză că voiam să fiu pe placul învățătoarei cu prenume omonim sau pentru că era perioada în care am început să mă întreb dacă lumea râde la ce zic sau la zâmbetul știrb, impulsivitatea mea s-a văzut doar în câteva arsuri, genunchi zdreliți, scrisori cu vești nu foarte bune pentru vecini și cutii poștale pline de gândaci pentru vecinii speciali.

În generală, probabil pentru că eram prea mică să joc baschet și așadar dispuneam de prea multă energie, au început primele discuții legate de media la purtare atunci când am adus o plasă plină cu zăpadă în clasă - să mă răzbun pe baieții care m-au „spălat” în pauză, sau când am spart cel mai mare termometru cu mercur din laboratorul de chimie.

A fi cu adevărat cine ești

.

de Cecilia GHERLE, trainer junior ATU Consulting

Nu vedem lucrurile așa cum sunt;
le vedem așa cum suntem noi.
Anais Nin 

... și au trecut 20 ani din viață și tânărul a început să o privească cu alți ochi, de parcă nu mai vroia să accepte că este un copil și își dorea dinadins să fie privit ca un adult. Într-o zi, aflându-se într-o librărie, unul dintre librari îl întreabă dintr-o dată pe un ton cald:

- Care e cea mai mare dorință a ta?

Tânărul, surprins de întrebare, s-a blocat și, fără să-i răspundă, a rămas pe gânduri uitându-se spre cerul senin care se zărea pe fereastra de la mansarda librăriei .

- Cea mai mare dorință a mea? E o întrebare la care nu m-am gândit până acum... Când o să știu răspunsul, o să mă întorc aici. Asta în cazul în care am să-l găsesc.

Tânărul îngândurat, neștiind care e rostul întrebării, a început să se gândească la dorințele lui. Ce anume îmi doresc eu cel mai mult? Cred că cel mai mult îmi doresc să vizitez China. Nu... nu aceasta e ceea ce îmi doresc cel mai mult. Cel mai mult îmi doresc să-mi fac o casă frumoasă lângă o pădure. Oare asta e ceea ce îmi doresc eu cu adevărat? Cred ca sunt multe lucruri pe care mi le doresc, dar cel mai mult și mai mult îmi doresc să știu cine sunt cu adevărat.

Despre copilul interior și bucuriile vieții de zi cu zi

.

de Anda COFARU [guest post]

Îmi place la nebunie meseria mea. Sunt artist plastic, ilustrator.

Fac desene drăguțe pentru copii - teoretic. Practic, desenele mele nu sunt doar pentru copii, ci și pentru adulți - în special pentru cei care au uitat să mai vadă frumusețea din lucrurile simple ale vieții.

De multe ori, în cariera mea de ilustrator, am dat peste tot felul de persoane... care mai de care mai serioase, care mă priveau sceptice când le spuneam că fac ilustrații pentru copii. Mă întrebau: „Păi, și poți trăi din asta? Ai clienți?”. Se uitau apoi și mai sceptici la mine când le spuneam zâmbind: „Da, normal!”. Iar când scoteam din geantă câteva calendare de buzunar cu desenele (întotdeauna le am la mine!) și le vedeau, dintr-o dată totul se schimba: „Vaaaaiiiii, ce drăguuuț! Uite și asta... și asta... Ia uite acolo la păsăroiul ăla cum cântă! Și ce drăguță e zânița aia care fură scorțișoara!” - Uneori aceste exclamații sunt însoțite și de tot felul de sunete drăguțe de încântare. Parcă erau copii din nou, parcă redescopereau și ei lumea odată cu Lia (zânuța mea)...

Vă invităm cu drag să vă abonați la Newsletterul nostru! Cel mult de două ori pe lună vă vom trimite articole, resurse și informații utile pentru dezvoltarea personală și profesională.
Please wait

Copyright © 2013 - 2015 ATU Consulting